Reclame

Maternitate…


Femeia …se pare ca are ceva aparte..pe langa faptul ca da viata este construita in asa fel incat poate da si hrana puilor de oameni…si spre uimirea multora poate da mult timp..atat cat vrea copilul sau ea…

Si daca mie mama natura mi-a dat aceasta mostenire eu am transmis-o mai departe. Prima oara lui David alaturi de care am invatat atat de multe despre acest proces…Cand am incheiat acest proces , el a avut parte de o trecere fireasca .. Am renuntat impreuna , treptat si frumos la aceasta minunata etapa..ca prin minune nu s-a mai trezit sa o caute..s-au despartit de parca nici nu s-ar fi cunoscut…

Cu Iris…mi-am dorit mult sa ii ofer aceasi sansa si am tot amanat intarcarea..Am vazut ca poate sta ziua si chiar si spre seara fara dulcele laptic..

Noaptea se trezea des , uneori foarte des pentru a-si lua doza de alinare..

Vazand ca ziua poate sa se descotoseasca de dansa ( tzitzi)  am considerat eu ca este pregatita…

Si am plecat cateva zile…lucru pe care nu credeam ca il voi face vreodata, desi il spuneam des cand ma enervam de la atatea treziti nocturne..

De cand am ajuns in locul unde mi-am petrecut adolescenta mi-am dat seama ca e gresit ceea ce fac..

Ce caut eu aici? Si de ce o tradez? Cand tot ce isi doreste sunt eu, cu tot ceea ce pot sa ii ofer? ..dar nu mai e loc de intoarcere..lucrurile sunt aranjate..tati si-a facut program special pentru acest eveniment, bunica mi-a cedat locul in patul ei si a plecat in locul meu…

Sanii sunt tari si tanjesc dupa buzele tale..

Noptile sunt linistite, dar reci si triste..

Va fi regretul meu cel mare…ca nu te-am asteptat , ca nu am decis impreuna si tu cu sufletul tau pur ma vei ierta…si desigur, vei uita .., dar undeva in inima mea eu stiu ca altfel trebuia..

Cum faptul este consumat, nu pot decat sa sper ca ne vom adapta amandoua cu bine acestei schimbari..

Nu stiu zau cum va fi viata fara alaptat..Au trecut 4 ani…Simt ca renunt la o parte din mine, ca se rupe ceva in sufletul meu . Ca nu voi mai cunoaste niciodata acest sentiment de maternitate in adevarata ei splendoare..

Este ultima noapte din viata mea in care inca mai miros a lapte…

 

Retraire


Copilaria lor este un prilej de a scoate la iveala copilul din mine.

Vad o mutrita care da sa planga si fara sa vreau sau sa imi dau seama patrund acolo in interiorul lui/ei in sufletul si mintea aceea…Resimt ceva ce cunosc de mult, dinainte de a-mi cunoaste primul copil..

Bucuria lor este molipsitoare, atat de naturala si fireasca. O bucurie sincera. Atat de autentica incat o simt si eu ca si cand nimic altceva nu as mai fi cunoscut pana atunci pe pamant..

Intrebari fara raspuns sau cu prea multe…Raspund cu atentie..oricat de stupinde mi se par uneori …

Stiu cat de important este raspunsul meu…Nu stiu din carti acest lucru , ci este ceva mult mai profund..este o cunoastere care vine de departe, dintr-un timp intunecat , de pe vremea cand parca aveam si eu mii de intrebari fara raspuns…

Parca tot ce traiesc ei, eu cumva retraiesc…si uite asa copilul din mine ma insoteste mereu in ultimii ani..cateodata fara ca macar sa imi dau seama. Toate gesturile, mutritele, crizele, bucuriile , tristetile lor sunt si ale mele…si nu…nu doar pentru ca sunt copiii mei si nici pentru ca sunt mama lor , ci pentru ca undeva in negura timpului pierdut am fost si eu acolo..am simtit la fel, am trait la fel. M-am bucurat si eu candva cu atata puritate, am plans din suflet si am iubit neconditionat tot ceea ce ma inconjura. Am avut si eu dileme de copil..si stiu prea bine ( desi nu imi dau seama de unde, dar cu siguranta tot din indepartari….) cat de sensibil este un suflet de copil..

Copilul din mine nu a uitat …retraiesc ce am uitat , ce poate nici nu stiu ca am stiut vreodata…Acest copil se zbate si vrea mereu sa imi spuna cate ceva…ii spun sa aiba rabdare..suntem la inceput de drum…avem atat de multe de descoperit, de retrait, de vindecat..

Rabdare, copil frumos si mult uitat!

Retrospectiva anului 2018


Mi-era atat de dor sa ajung pe aici. Iata ca 2018 este spre final…A fost un an interesant in care, ca de obicei, am realizat tot ce mi-am propus😋..zic eu..

David a inceput noul an scolar  la o gradinita de stat…pentru putin timp..

Am vrut sa incerc, constienta fiind ca tot acolo va ajunge la un moment dat. Ca trebuie sa se adapteze in astfel de grupuri formale, in care fiecare copil este tratat la fel, in care nu primeaza mereu individualitatea ..

Nu i-a placut si am renuntat dupa 2 saptamani …Plangea mult, suferea, il luam ravasit de acolo.

Nu pot sa nu tin cont de sentimentele lor….ma gandesc cum ar fi sa merg la un loc de munca unde nu imi place efectiv nici colectivul si nici ceea ce fac…

Da…stiu…la scoala nu vom mai putea avea acest avantaj de a alege , dar sunt sigura ca exista undeva si scoala si invatatoarea potrivita pentru orice copil..

Noi ne-am intors la Baby Parking pentru ca asa a dorit David..spun „noi ” pentru ca suntem si noi ,parintii ,implicati in acest proces.

Prima zi de revenire a fost de neuitat..David s-a dezbracat si s-a descaltat singur …a plecat in grupa lui fara ca macar sa isi ia ramas bun..Fericire maxima!

Invatatoarea de anul trecut nu mai era   Mai intreaba uneori de ea, stie ca este la copii mai mari..

Cu toate acestea, David a avut noroc de o educatoare la fel de deosebita si este foarte incantat de toate activitatile pe care le realizeaza impreuna . Remarc zilnic progrese si cel mai mult ma incanta sa il vad si sa il stiu fericit si adaptat

Din colegii de anul trecut au ramas doar doi, insa David s-a apropiat cu usurinta si de cei noi.

Singura problema este ca nu va mai putea sa frecventeze acest sistem educational decat in acest an scolar..fiind doar pana la 4 ani..cu regret si teama va trebui sa gasim o alta solutie in toamna viitoare..

In rest, David este bine..A inceput sa vobeasca mai bine si mai mult..Nu este chiar la nivelul celor de varsta lui in ceea ce priveste limbajul, dar am ales sa am incredere in puiul meu de om , sa inteleg ca fiecare copil are ritmul sau propriu de dezvolare . Am renuntat  si la ideea apelarii la un logoped sau la diverse terapii alternative in vederea dezvoltarii limbajului. Sunt convinsa ca varsta potrivita pentru a corecta diverse aspecte privind limbajul este cea de peste 5 ani. Pana atunci fiecare copil asimileaza si experimenteaza..

Este doar o alegere personala, bazata in mare parte pe instinct ..

Desigur, lucram acasa , dar o facem in joaca si incerc sa ma orientez spre exercitii care vad ca ii atrag atentia.

Iris nu mai este bebe …a venit timpul sa faca si ea cunostinta cu colectivitatea. La ea era simpla alegerea..nu la cresa de stat..Pentru ca initial David trebuia sa ajunga pana la 8:20 la gradi, m-am gandit sa caut o gradinita/cresa privata aproape de casa ca sa ne incadram in timp.  Am gasit, desigur. Sunt atat de multe gradinite acum, incat e mai greu sa alegi decat sa gasesti..Ea mititica s-a acomodat, rar plangea…Eu nu m-am acomodat…nu mi-a placut ( nu mai conteaza motivele, pur si simplu nu am rezonat cu abordarea , atitudinea, etc) si dupa 10 zile am decis sa mearga acolo unde a fost si David in anul anterior.

Astfel,  am luat decizia sa ii ducem pe ambii in acelasi loc. Iris este mai mult decat incantata. Ii place foarte mult la copii. Are un educator super si eu ma bucur ca in viata ei exista si pe plan „educational „o influenta masculina.

David face multe activitati , are o educatoare activa, implicata, dedicata. Merg des la piata, cu autobuzul, fac pizza, planteaza , au multe activitati tip montessori si fiecare copil experimenteaza diverse situatii , invata din greseli si din varietatea de informatii care le este transmisa atat de frumos, firesc si natural.  Si asa ar trebui sa fie in orice sistem …ei, copiii ,atat de mici si fragili merita sa fie respectati pentru ceea ce sunt  , pentru ceea ce pot..si formati pentru viata intr-un mod bland ..

Asadar, acest an scolar este asigurat..putem sa fim linistiti si sa lucram cu drag si spor..copiii nostri sunt in siguranta, fericiti si intelesi…si pentru asta se merita sa facem anumite constrangeri financiare. ..

Cu ale mele comenzi sunt in parametrii..am planuri mari, dar prea multe :)…Fac ceea ce imi place si nu vreau sa renunt..imi doresc , desigur, sa avansez, sa invat mai mult si mai multe ..vreau si sa fac mai multe poze, sa ma joc si cu aparatul mai mult…si putina psihologie niciodata nu strica..Cum voi combina eu toate aceste 3 pasiuni nu stiu..organizarea nu a fost niciodata punctul meu forte….Sfarsitul de an a venit cu multe comenzi ..Deci, se poate!

Tot 2018 a fost anul in care am gasit casuta mult visata…ehh..o visam cu mult mai multa liniste in jur, cu cantece de pasarele, cu o priveliste  spre munti..

Inca nu stiu cum va fi, cum ne vom adapta schimbarii, dar vom afla curand..

Desigur, 2018 nu a fost tocmai bland cu noi.. Va fi un an memorabil..un an pe care nu il voi uita niciodata..catelusul nostru Tzu tzu a murit..din cauza mea in mare parte..imi este greu sa vorbesc/scriu despre asta…cuvintele ingheata si ele si sentimentele sunt mult prea profunde , eu inca nu sunt pregatita sa povestesc…l-am iubit enorm! A fost copilul meu, prietenul meu, parinte chiar. Singurul care ma accepta mereu asa cum sunt, care  nu se supara niciodata pe mine…si spun fara urma de modestie ca a fost cel mai deosebit caine pe care l-as fi putut cunoaste. A fost o fiinta deosebita si a fost mai mult decat un caine. Toti cei care l-au cunoscut, cu siguranta inteleg de ce spun acest lucru..

Poate cu o alta ocazie voi povesti mai multe despre el..cand timpul va alina suferinta putin mai mult decat a facut-o pana acum..

Asadar, 2018 este anul MEMORABIL…pentru mine..o lectie de viata..un an care simt eu ca mi-a adus constintizare, mici avertizari, un an in care am invatat ce este cu adevarat important ..

Va doresc un an nou, plin de pace si liniste sufleteasca. Sa fim sanatosi! Sa pretuim viata!  Sa iubim si sa ne iubim!

„Perfect”


Copilul perfect. Multi părinți au copii perfecți. Copiii lor sunt cei mai buni, cei mai pricepuți.  Suntem inca o țară plină de prejudecăți . Am fost învățați să demonstrăm mereu ca suntem cei mai buni , ca tot ceea ce facem noi este bun.

Trebuie să fim perfecți in fata celorlalți, sa fim cei mai buni ! Puii noștri trebuie si ei sa fie perfecti, sa fie cei mai buni.

Astfel, le transmitem ca nu se poate altfel. Încă ne lipsește capacitatea de a privi obiectiv . Ii ridicam acolo sus..cât mai sus..si ii invatam ca doar acolo le este locul. Ca sunt perfecti. In caz contrar, ii punem la pământ și ii invatam contrariul. Ca sunt imperfecti, ca asa vor fi mereu. Suntem extremiști..  Si le tăiem aripile atât de timpuriu.

Le distrugem acea inocenta pe care o au , de a se accepta asa cum sunt…diferiti..

 

Adevarul este ca noi, adulții , nu suntem perfecți. Sunt convinsă ( sau sper) ca nu exista o persoană care se consideră astfel..Avem cu totii un mare dar de care uitam sa ne folosim. Unicitatea.  Suntem diferiti. Avem aptitudini diferite, meserii diferite, trasaturi si trairi diferite. Cu totii greșim din cand in cand si la fel fac si puii nostri.

Ei sunt mici omuleți in formare. Formare la care contribuie enorm exemplul pe care noi il transmitem zi de zi …Ar trebui sa le transmitem ca pot sa faca tot ce isi doresc in aceasta viata atata timp cat nu afecteaza( intr-un mod negativ )decizia lor alte vieti sau lucruri.  Desigur, scopul este acela de a fi mai bun maine decat astazi, insa precum Sisif nu vom ajunge niciodata sa fim cei mai buni si nici cei mai rai..Undeva in lumea aceasta, se poate mai bine sau mai rau..

Efectul acesta de turma nu face nimic altceva decât să ne ingradeasca perspectiva de a gândi , sa ne dorim mereu sa demonstrăm ceva celorlati.  Suntem unici, imperfecti si avem capacitatea sa luam decizii altfel in conformitate cu nevoile noastre . Ar trebui sa ne acceptăm aceste diferente si sa ne iubim tocmai pentru ca nu suntem la fel si pentru ca nu acționăm asemănător.

Este perfect daca nu suntem perfecți…

Si da, toti copiii sunt perfecti chiar daca nu sunt perfecți!

 

Primul an în colectivitate


După cum povesteam , l-am retras pe David de la cresa. După aproximativ o lună am ales o cresa/grădinita privată. De fapt, un loc cu program educațional. Un loc în care primează adaptarea treptată, fireasca. In primele zile am stat cu el acolo , însă fiind speriat datorită experienței anterioare nu a funcționat aceasta tactica. L-am lasat ulterior cate 2 ore si a fost mult mai bine fara mine. Au urmat apoi 2 luni de program scurt si cand am considerat ca este pregătit l-am lăsat 8 ore pe zi. Nu a fost usor nici pentru el si nici pentru educatoare. Cerea mereu atentie, nu a vrut mult timp sa ia parte la activitati, însă treptat copilul meu s-a schimbat. Nu a fost niciodată forțat nici sa participe la activități si nici sa mănânce. In putin timp acest loc s-a transformat intr-o a doua casa pentru el. In fiecare zi , indiferent de vreme copiii erau scoși afara ceea ce pentru mine ca părinte conta mult. Cu mâncarea am intampinat dificultăți si inca intampinam, dar am invatat ca timpul ne este prieten si toate la un moment dat se așează asa cum trebuie. David a avut șansa să aibă o educatoare perfecta, asa cum nu cred ca voi mai intalni vreodata. Un om cald , cu suflet mare. Si a contat enorm ! De multe ori cand ma duc sa il iau , nu vrea sa vina acasa.. ar mai sta putin..si cred ca asta spune tot. Am nimerit în locul potrivit pentru el..

Daca căutați un loc perfect in care sa va lăsați copiii, nu cred ca il veti gasi. Nici chiar acasa nu cred eu ca este mereu totul perfect. Nu exista cresa sau grădinita perfecta. Trebuie doar sa va cunoașteți copilul, sa stiti ce este potrivit pentru el..

Între timp , educatoarea noastra minunata a plecat.

Am ales sa il duc in continuare pe timpul verii si nu imi pare rau de alegerea făcută. Sunt mai multi copii acum, ne este dor de omul care ne intampina cand mergeam sa il luam, de acel om care-si făcea timp sa ne povestească tuturor ce au facut copiii in timpul zilei ( chiar daca existau si camere video). Tot acel om ne trimitea mereu poze cu zâmbete de pitici.

Totusi, David era obișnuit cu colectivul; cu locul si a făcut fata cu bine acestei schimbări. Timpul trece însă, vara se duce si ea si urmeaza sa trecem la o nouă etapă. Va trebui să schimbăm grădinita, căci aici programul este dedicat copiilor până la 4 ani. David are 3 ani si 6 luni si ar fi prea mare pentru a mai merge încă un an. Am emotii pentru acesta schimbare ce va avea loc. Sunt conștientă că o vom lua de la capat cu acomodarea si nu prea imi surade ideea, însă este un pas pe care nu am cum sa il sar. Acesta este cursul firesc al lucrurilor.

Ne va lipsi cu siguranță acest loc.

Vom ramane cu amintiri frumoase , cu multe poze vesele si ma bucur mult de tot ca am putut să îi ofer copilului șansa la o adaptare firească.

Cresa ( adaptare sau resemnare?)


Postul acesta deși va apărea în ordinea cronologică a evenimentelor il scriu tarziu. Suntem in mai 2018. Ma organizez greu cu timpul. Incerc sa ma împac mereu cu el , sa devenim prieteni , însă de multe ori am impresia ca ma fură, ca la finalul zilei nu reusesc sa fac aproape niciodată tot ce mi-am propus. Tot timpul este cel ce ne grăbește să ne ducem copiii in colectivitate. Unele mame incep serviciul mai repede, altele preferă să își obișnuiască copiii in colectivitate din timp , altele se simt la capătul puterilor și au nevoie de ajutor ,  de putin timp si pentru ele.

Indiferent de motiv , părinții sunt puși în ipostaza de a alege o cresa de stat sau o gradinita/ cresa privată. De ce? Pentru ca exista 2-3 dezavantaje majore la cresa de stat si la cea privată există 2-3 avantaje care in mod normal ar trebui sa existe in orice sistem. Însă noi suntem încă in urma, din pacate..Noi trebuie de multe ori sa platim pentru ceea ce in alta tara civilizată pare a fi o normalitate.

Pe David am vrut sa il dau la cresa de stat la 1 an si 6 luni, convinsă de reușită adaptării copiilor prietenilor. Un copil vesel si fericit in preajma altor copii, lipicios cu adulții nu are cum sa nu se adapteze. Sigur va fura inima tuturor ingrijitoarelor. Asa gândeam eu pe atunci…

Am renuntat la ideea de a-l duce la cresa pentru ca am ramas însărcinată si timpul imi permitea să mai stau cu el acasa, ma temeam de anumite boli ale copilariei care puteau sa ajunga la mine in primul trimestru de sarcina, m-am gândit că este un prilej bun ca sa il pregătesc pentru venirea unui nou membru in familie, etc. Probabil s-ar fi adaptat mult mai usor la vârsta aceea..

A urmat o perioadă destul de grea in conditiile in care eram mereu acasa cu el. La un moment dat , mi-am propus sa nu mai preiau comenzi , dar nu am reusit sa renunț la ceva ce imi plăcea să fac si asa am dus comenzi până în luna a noua de sarcina.

Apoi a venit pe lume Iris. Ma gândeam sa il dau la o cresa / grădinita particulară pe David pe perioada verii pentru a-i face o trecere mai usoara spre adaptarea la cresa.  Am renuntat si la aceasta idee considerand ca nu este un moment propice. Nu am vrut ca venirea pe lume a bebelusului sa coincidă cu o altă schimbare majoră pentru el.  Poate ca ar fi fost mult mai usor pentru el daca as fi ales sa il duc mai repede. Nu voi afla niciodata…

Cert este că am depus eforturi uriașe ca sa reusim sa il ducem la cresa de stat în octombrie. El era înscris din februarie si tot nu erau locuri . După insistențe si bineinteles, mici atenții oferite de soțul meu ( nu incurajez aceasta practica, dar se pare ca sunt situatii cand in aceasta tara nu se poate altfel) , David a prins un loc la 2 ani si sase luni.

Cum a fost adaptarea lui? Nu a existat.

La cresa nu te lasa sa ii explici nimic copilului, nici sa stai putin cu el. Nu exista nici camere video ca sa vezi ce se intampla cu al tau copil. Veti spune ca cer prea mult. Ca poate sunt fite, însă din punctul meu de vedere este important sa iti lasi copilul cu incredere, sa stii ca este bine si ca primeste atenția necesară oricărui copil. La o varsta destul de mare, el era conștient de tot ce se intampla si il luam de acolo efectiv răvășit. Acasa se comporta îngrozitor. Cred ca asta este primul semn. Modul în care un copil se comporta acasa..Nu mai stătea cu nimeni. Era lipit de mine non stop. Nu puteam sa o tin sau sa o alaptez pe Iris. Afara doar cu mine dorea să iasă. A fost o saptamana de coșmar pentru noi toti. Il  chinuiam si ne chinuiam si noi. După 4 zile de cresa am renuntat. Au urmat 2 saptamani de răceală, febra..

Nu contest ca exista copii care se acomodează usor intr-un astfel de sistem. Poate si varsta la care se începe un astfel de proces este importanta. Unele persoane ne-au sfătuit să continuăm 2 saptamani, ca se va acomoda.

S-ar fi acomodat? Poate…

S-ar fi resemnat? Poate…

Ne-am bazat pe instinct si am renuntat…