La cumpăna dintre ani…cu bebe mic. La mulți ani 2016!


received_1075734159149527

Tocmai a trecut un an minunat pe care nu îl voi uita niciodată.  Un an care a dat startul multor ani minunați ce vor urma…Pentru ca indiferent de obstacole și de problemele ( mici, sper) ce se vor ivi ( căci așa este este în viața și nu putem sa le evitam pe toate),  eu voi fi mereu mamica unui pitic care momentan este încă mic. Voi fi toata viața, pana in ultima clipa mama. Și asta îmi da curajul de a depăși orice obstacol. Simt ca am trecut în 2015 la un alt nivel al existentei mele.  Unul superior care îmi va influenta viața din toate punctele de vedere. Așadar,  2015 a fost un an semnificativ, plin de realizări și de experiențe.  A fost anul meu! Anul nostru! ..și nu as putea uita nicicând.

Dacă ar fi sa fac o retrospectiva a anului 2015…

  • anul trecut pe vremea aceasta eram foarte insarcinata și după o zi lunga,  în care am gătit o tona de mâncare pentru 2 persoane, am fost sa sărbătorim trecerea dintre ani pe pârtia Clabucet, Predeal și era un ger cumplit, cum de mult nu a mai fost.
  • 2 februarie 2015-  s-a nascut David intr-o zi de luni la ora 10 fix ,un bebelus de nota 10 ( pentru ca cezariana era din cauza materna),  având 3340 de grame.
  • 8 martie – am împlinit 30 de ani și a fost prima mea zi de naștere în calitate de mama.
  • 16 martie – ultima zi de injecții cu clexane☺
  • 26 mai – primul ras in hohote al bebelușului și un an de la embriotransfer.
  • 7 iunie – un an de când am aflat ca voi deveni mamica
  • 2 august- bebe are 6 luni și sta în scaun
  • 1 septembrie – primul concediu cu bebe la mare
  • 15 noiembrie- bebe merge de-a buselea.
  • 24 decembrie-  primul Crăciun în 3.
  • 31 decembrie – primul Revelion în 3.

Pe scurt, un an de când am început sa învățăm sa fim parinti. Inca avem multe de învățat și copilul nostru ne oferă zilnic lecții de viață.

20151231_204709-1-1-1

Pentru 2016 îmi doresc :

  • liniște sufleteasca și armonie ca sa putem sa ne creștem copilul frumos.
  • Sa fiu mai calma; mai calculata și sa înțeleg ca vor fi situații când nu voi reuși sa realizez tot ce îmi propun. Viața cu un copil este imprevizibila și micile planuri nu se concretizează mereu.
  • Sa nu treacă o zi în care piciul sa nu rada.
  • Sa ne petrecem cât mai mult timp de calitate cu bebe.
  • Sa incerc sa fac ceva economii.
  • Sa am o zi pe saptamana în care 2-3 ore sa fie doar ale mele.
  • Sa fac în fiecare zi, măcar 30 de minute/zi ce îmi place ( sa scriu, sa pictez, sa decorez , etc).
  • Sa fac câteva cursuri de dezvoltare profesionala și poate chiar personala.
  • Sa iau permisul auto.
  • …și dacă o fi sa fim binecuvântați…sa rămân insarcinata încă o data ar fi minunat..dar acesta nu este un plan,  căci nu depinde doar de noi…este mai mult o dorință.

LA MULȚI ANI tuturor mămicilor, taticilor,  bunicilor…Și în special celor care își doresc pitici le doresc multa sănătate și un an în care visele sa devină realitate. ❤

 

 

Reclame

Primul Crăciun în 3! ❤


received_1076819925707617

Primul Crăciun în care nu am gătit nimic, în care nu m-a interesat dacă nu sunt toate lucrurile aliniate la locul lor . Primul Crăciun în care nu mi-am făcut unghiile șI nu am avut musafiri.

Nu mi-am făcut planuri pentru aceasta zi. A decurs ca o zi oarecum normala. Singurul lucru pe care mi l-am propus a fost sa ne petrecem cât mai mult timp cu David, sa ne jucam cât mai mult cu el. Și ideal este ca în fiecare zi sa se întâmplă asta,  dar uneori tati lucrează mult și atunci rămân doar eu partenerul lui de joaca.

Eu nu i-am cumpărat nimic…adică am cumpărat ca în fiecare luna câte ceva pentru el. Nu mă pot abține când vad hăinuțe atat de frumoase și drăguțe, așa ca i-am luat câteva lucrușoare de la Cocodrillo ( mai ales ca erau la reducere).

Cu câteva zile înainte am hotărât de comun acord sa îi luam o jucărie interactivă și atat. Are destul de multe jucării și nu prea este interesat de ele. Nici măcar de cele tip montessori, care mie mi se par utile și interesante din multe puncte de vedere. Este încă prea mic și mult prea interesat de alte lucruri banale precum cartoane, cutii, linguri, telefoane, etc.

Tati însă a trișat și i-a mai cumpărat câteva jucării cu care s-a jucat maxim 10 minute. Așa a reușit sa se convingă și el ca nu a fost o investiție buna. În plus, a mai primit și alte jucării de la prieteni, bunici, etc.

Fără sa-mi propun sa-I analizez comportamentul, am observa ca fiind înconjurat de atat de multe jucării la un moment dat, s-a enervat și a început sa le arunce pe toate.   Erau prea multe lucruri în jurul lui, prea mulți stimuli care nu făceau nimic altceva decât sa-l obosească.  Așadar,  le-am adunat pe toate intr-o cutie și acum se joaca doar cu 2-3.

Astfel,în ajunul Crăciunului  a fost liniște și pace. Ne-am plimbat puțin și seara am petrecut-o în familie. Cu adevărat în familie.

Pentru prima oară nu a mai fost vorba despre cozonac, despre friptura și nici despre curățenie.  Pentru prima oară a fost vorbă despre iubire, despre armonie și despre afecțiune.  Privind în urma ( pentru ca nu pot altfel☺), nu pot decât sa fiu recunoscătoare vieții pentru ceea ce mi-a oferit. Pentru ca au fost câțiva ani în care in seara de ajun se cuibăreau  în sufletul meu tristețea, dezamăgirea, neputința.  Și putina speranța și credința că totul se va concretiza, ca visele vor deveni realitate. Pe atunci însa,  pe lângă speranța, ajunul Crăciunului încă mă prindea cu mâncarea pe foc. În casa era ordine,  fiecare lucru era la locul lui.  Și încercam să fac cele mai drăguțe aranjamente de Crăciun.  Atunci încă era vorba si despre cozonac,  despre unghii vopsite și despre multe altele.  Acum este vorba doar despre iubire. Nici măcar despre jucării nu este vorba.  Și este minunat de greu și de frumos!

Primul Moș Craciun


 

Stiu ca un bebe de 10 luni nu prea înțelege cum sta treaba cu Moș Crăciun,  nu prea este încântat de cadouri și nici nu simte spiritul sărbătorilor.  El are nevoie de timp…de timpul nostru..Și nu doar de sărbători…mereu.

Totusi, am fost la un eveniment organizat de Bebe Rostogol.  Am cântat ( mai mult părinții), am dansat, ne-am jucat și fiecare copil a primit câte un cadou de la Moș Crăciun.  Pentru majoritatea copiilor era pentru prima oară când îl vedeau pe Moș Craciun și reacția lor a fost neprețuita.  Unii plângeau, alții erau curioși, fericiți ori speriați.

Il duc pe David la astfel de evenimente in primul rand pentru ca mi se pare important sa socializeze cu copiii de vârstă lui , sa se integreze usor in colectivitate atunci când va fi cazul…și mai ales pentru ca citesc fericirea pe chipul lui  atunci când este înconjurat de alți copii.

Reacția lui David fata de Mos Crăciun : nu a fost speriat, dar nici curios.  Cam așa reacționează când cineva necunoscut îl ia în brațe atunci când este cât de cât odihnit.

FB_IMG_1450768923730

 

FB_IMG_1450775300444

Autodiversificarea- astăzi ne-am înecat!


Astăzi, am trecut alături de soțul meu, prin clipe groaznice, de nedescriS.

Fiind sâmbătă,  ne-am petrecut dimineață împreună,  ne-am jucat, am cântat și bebe a servit micul de Jun.  Pentru ca nu a vrut sa mănânce altceva ( de câteva zile bune mănâncă destul de rău mâncare solida – trăiască tzitzi!) a mancat foarte putin mar copt si putin desert cu biscuiți. In general, David se împacă foarte bine cu legumele, mai ales cu cele verzi..spanac,  broccoli, avocado. Fructele nu sunt preferatele lui, excepție făcând strugurii și mărul copt (de puțin timp). Dupa prima tura de somn ( de la 11 la 12), am zis sa luam masa în familie și am făcut o mica gustare pentru David și una pentru noi. Spuneam la un moment dat ca îmi doresc sa ajung sa practic și autodiversificarea. De câteva luni bune îi ofer mereu câte ceva de mancare in fata si nu îmi este niciodată teama ca se va îneca pentru ca am încredere în el și am observat ca, de fiecare data știe sa scoată surplusul de mâncare chiar dacă inițial are tendința de a introduce prea mult în gurita. Asta nu înseamnă ca am renunțat la diversificarea clasica, desi le admir pe mamicile care au curajul sa facă doar autodiversificare.  David de cele mai multe ori se joaca cu mâncarea și o arunca pe jos și consider ca este necesar sa intervin și eu din când în când.

Revenind la ziua de astăzi…ne-am așezat frumos la masa și ne-am văzut liniștiți de mâncarea noastră,  în timp ce David își vedea mai mult sau mai puțin liniștit de mâncarea lui. .niște branzincă calcica ,  o bucata mare de ardei pe care nu ar fi avut cum s-o rupă ( i-am pus-o in fata mai mult pentru dentitie) si niște pâine.

Dintr-o data, copilul nostru s-a schimbat la fata si mi-am dat seama ca s-a înecat.  Pentru ca de obicei își revenea repede, nu m-am speriat. L-am luat în brațe,  l-am întors invers și am urmat toate procedurile necesare în caz de înec. Spre surprinderea mea, nu a funcționat nimic și atunci am decis sa deschid geamul gandindu-mă ca il ajuta acest lucru. După aproximativ doua minute mi-am dat seama ca situatia imi scapa de sub control si mi s-a tăiat filmul. Nu mai știu exact cum au decurs lucrurile. Soțul meu l-a luat în brațe și a încercat și el sa facă ceea ce anterior făcusem eu. Când a văzut ca nu-și revine i-a băgat degetul in gurita, desi știa ca nu este tocmai indicat.  În situații de genul acesta pur și simplu nu știi cum sa mai reacționezi.  Apoi, mi-a trecut prin gând sa sun la Urgente..și după cateva secunde am realizat ca cel mai bine ar fi sa mă duc eu cu el la Urgente.  Stam foarte aproape de spital și ar fi durat mult mai mult sa vina un echipaj. Totul s-a petrecut rapid. M-am încălțat și am luat copilul așa dezbrăcat cum era. Am alergat ca o nebuna pana la spital. Tot ce îmi aduc aminte este ca el inca tusea și dădea semne ca nu poate sa respire; dar în același timp am auzit un ma-ma rostit ușor și milos. Cred ca în mai puțin de un minut am ajuns pe holul Spitalului Județean. Nu știu dacă m-a oprit cineva la intrare.Nu aveam nici ochi, nici urechi.  Când am ajuns în fata unei uși unde aveam eu impresia ca sunt mai multi doctori am intrat și uitandu-ma la copilul meu nu am văzut decât un zâmbet larg și liniștit. Parea ca își revenise și era încântat de locul în care se afla.  De fiecare data când mă duc cu el la doctor îi place ( se întâmplă rar și de cele mai multe ori sunt controale de rutina).

David era fericit ca era intr-un mediu nou cu multi oameni și eu tremuram din toate încheieturile.  Soțul meu a reușit în cele din urma sa ne ajungă ( va dați seama ce tare am alergat! ), dar nu l-au lăsat sa intre. Lui David i-au luat pulsul și l-au ascultat la plămâni.  Au vrut sa verifice și dacă are ceva in cavitatea  bucala, dar nu a vrut sa deschidă gurita. M-au tot întrebat dacă e răcit și dacă are febra și apoi mi-au explicat ca de cele mai multe ori se întâmplă astfel de evenimente când copilul este răcit și prezintă dificultate în a înghiți.  Oricum, mi-au sugerat sa merg la Spitalul de Copii cu el ca sa fim cu adevărat liniștiți și chiar au sunat acolo sa îi anunțe ca vom sosi. Nu am mai ajuns și acolo pentru ca David își revenise și nu avea rost sa mergem inutil. Tind sa cred ca se și speriase..sau poate la cât de tare am alergat, l-am zguduit suficient de mult încât sa elimine alimentul respectiv. Nu știu nici acum de ce, cum și cu ce s-a înecat.  Tot ce știu este ca am fost amândoi îngroziți și am acționat cum am considerat noi ca este mai bine în astfel de momente.  Cei de la Spital nu l-au ajutat cu absolut nimic pentru ca el își revenise când am ajuns acolo. M-au ajutat mai mult pe mine sa ma linistesc.Poate ca era doar speriat. Nu știu exact ce s-a intamplat, dar sper din toată inima sa nu mai trecem prin astfel de situații.

Dacă voi renunță la autodiversificare? Sunt conștientă ca nu voi putea sa îi dau copilului toată viata sa mănânce cu lingurița pireu.  Singurul lucru pe care pot sa-l fac este sa fiu mai atenta la ceea ce îi ofer.

În rest, sunt fericita și multumita ca am un copil sănătos și ca nu s-a intamplat nimic grav.

Poate ca trebuia sa trec și prin asta ca sa inteleg disperarea părinților atunci când este vorba despre puiul lor. Nici un chin din lume nu se aseamănă cu aceasta disperare. Sa fii neputincios și sa nu poți sa iti ajuți propriul copil atunci când are nevoie de ajutor…ce poate fi mai dureros?

Și ca sa închei aceasta postare intr-o nota vesela…mâine David îl va vedea pentru prima oara pe Moș Craciun care trece pe la Bebe Rostogol. Nu va înțelege el mare lucru, dar se va bucura alături de colectivul de la gym.

Revin cu poze frumoase și vesele.