David și persoanele din jurul lui…sau mai bine spus..Lasa-i și pe alții sa se implice în viața copilului tău!


M-am decis sa scris aceasta postare în speranța că vom fi puțin mai indulgente cu persoanele din viata noastra ( familie,  prieteni) atunci când vine vorba despre puiul nostru.

Majoritatea mămicilor din ziele noastre  sunt foarte informate în ceea ce privește diversificarea sau educația copilului, ceea ce este un lucru minunat…însă multe suntem acelea care având intenția de a îi oferi tot ce este mai bun puiului de om de lângă noi, uitam sa ținem cont și de sentimentele celor din jur, de sfaturile acestora și mai ales de dorința acestora de a lua parte intr-o mica măsură la creșterea celui căruia noi i-am dat viață.  Știu ca nu facem acest lucru în mod intenționat, ci din dragoste,  din prea multa dragoste pe care i-o purtam celei mai importante ființe din viata noastra.

Privind în urma ( știu ca devine un clișeu în postarile mele aceasta afirmatie☺) îmi dau seama ca și eu am făcut la început aceasta greșeală.  Aveam impresia ( dar mai mult ca sigur ca așa și era ) , ca eu știu cel mai bine de ceea ce are nevoie David și nu lăsăm pe nimeni sa facă nimic. Nici măcar sa îi calce hăinuțele.  Obosita, hormonala după naștere și stresata ( din cauza colicilor, a alaptatului  si a multor altor disconforturi pe care le avea bebe și pe care eu nu le înțelegeam pe atunci decât în teorie) , încercam totuși sa le fac pe toate. Nu pentru ca nu ar fi avut cine sa mă ajute, ci pentru ca refuzam categoric implicarea celorlalți în creșterea copilului meu. Da,  a copilului meu!  Și uite așa uitam sa mă pun și în locul altcuiva…uitam ca al meu copil are nevoie în viața lui și de un tata , si de  bunici,  de strabunici, de prieteni..

Binenteles ca multe mămici sunt de părere ca, spre exemplu, bunicii ar putea sa strice ceea ce ei încearcă sa corecteze sau ca direcția de abordare a părinților în creșterea și educarea copilului nu prea se potrivește cu cea a bunicilor.

Si eu aveam impresia ca le știu pe toate și ca cei din jurul meu sunt cam prost informați. Am ales varianta de a îi contrazice cu argumente ( am putut sa fac asta pentru ca le aveam pe toate la mine. ..citisem anumite cărți și îmi place sa rețin și motivul pentru care este bine sa faci intr-un anumit fel)…dar s-a intamplat de câteva ori sa aud și un ..” ti-am zis eu…”

Majoritatea mămicilor intra intr-un oarecare conflict cu ceilalți deoarece exista opinii diferite în ceea ce privește creșterea copilului.  Desigur, fiecare părinte trebuie sa își crească copilul așa cum considera, (atâta timp cât nu este afectata siguranță și sănătatea copilului) și sa nu se lase influențat de cei din jur în mod negativ…dar acest lucru nu înseamnă ca trebuie sa renunțăm la cei din jurul nostru si sa nu le oferim sansa de a face parte din viata copilului nostru doar pentru ca au alte păreri vizavi de creșterea unui copil.

Spre exemplu,  ceilalti considera și sunt tentați sa te sfătuiască ( și multi chiar o fac!)   ca este bine sa fie înfășat bebelusul,  sa i se dea apa de la o luna,  sa începi diversificarea la 4 luni, etc.

Îmi aduc si acum aminte cum intr-o zi călduroasă de vara mă plimbam cu David prin fata blocului cu caruciorul și începuse sa plângă.  Aveam la mine și boba în care îl puneam atunci când plângea și  nu mai avea chef sa fie transportat pe 4 roti. Când mă pregătea sa-l iau in brațe o bătrânica binevoitoare s-a apropiat de mine și m-a întrebat dacă am apa la mine sau ceai ca îi e sete mititelului și din cauza asta plânge ( îl alaptam pe David atunci exclusiv la san si nu știa ce e aia apa sau ceai). M-am uitat la ea și în prima faza am vrut sa îi explic ca nu papa decât lapte de om pentru ca e prea mic, dar nu avea rost…sigur femeia credea cu tărie ca bebelușii au nevoie și de alte lichide și cine eram eu sa încerc sa îi înlătur niște convingeri la care mai mult ca sigur nu ar fi renunțat. I-am răspuns ca nu am la mine apa și am plecat. În spatele meu se auzea încă vocea plina de experiență. „..așa mama…du-te sa îi dai apa..”

Cu familia , adică cu părinții și cu bunica a fost ceva mai ușor.  I-am informat  inca din timpul sarcinii în legătură cu modul în care vreau sa îmi cresc copilul. Știau ca nu îl voi înfășat,  ca nu va primi apa în primele luni, ca voi începe diversificarea la 6 luni, etc. Cu toate acestea, s-a intamplat sa avem păreri diferite , dar am încercat sa le aduc argumente..în cazul în care nu funcționa sau nu aveam chef sa dau explicații în momentul respectiv lăsăm ca ei și făceam ca mine sau schimbam subiectul.  Abia după 6 luni am avut curajul sa il las pe David la plimbare doar cu soțul meu sau doar cu mama mea.  Nu știu de ce…dar acum îmi dau seama ca as fi putut sa fac de mai mult timp asta. .și chiar mi-ar fi prins bine 30 de minute doar cu mine.

Mama mea venea mereu în vizita la noi, se plimba cu noi si știu ca ar fi vrut sa se simtă mult mai utila decât sa fie un simplu musafir.

Așadar,  dincolo de convingerile pe care le au cei din jurul nostru vizavi de creșterea unui copil, ar trebui sa ne axam pe sentimentele pe care acestia le au fata de noi și fata de copiii noștri.  Cu siguranță,  nimeni nu va încălca o regula părintească la care ținem cu desăvârșire.

Copiii fericiți sunt aceia care se simt acceptați și iubiți de către cei din jurul lor. Familia joaca un rol important în viața lor, însă aceasta nu se rezuma întotdeauna doar la mama si la tata.  Din când în când, copiii trebuie sa își petreacă timpul și alături de alti oameni dragi si apropiați.

 

Reclame