Aniversarea zilei de naștere la un an


received_10153419969803806-1

Ne-am tot gândit și ne-am tot răzgândit..Nu am vrut sa facem mare tam-tam de ziua lui David. Nu pentru ca nu ar fi fost o zi importanta pentru noi, ci pentru ca nu am vrut sa transformam aceasta zi minunata intr-o zi obositoare din care copilul oricum nu ar fi înțeles atat de bine la varsta lui ce se intampla. Și cel mai important. ..nu am vrut sa transformam ziua lui intr-o petrecere a adulților.  Am vrut sa se simtă în primul rand, el bine și fericit alături de alti copii. Cu toate acestea, trebuia sa am în vedere și faptul ca trebuie sa respectam tradiția ( păgână,  din câte am inteles☺) cu tăierea motului, ceea ce nu este atat de interesant pentru copil, ci mai mult pentu adulții curioși de ceea ce isi va alege micuțul de pe tava..Poate când va creste mai mare va fi interesant și pentru el sa afle ce obiecte i-au trezit interesul și dacă intr-un fel sau altul au legătură cu pasiunile sau cu profesia aleasa.

Cum ne-am organizat noi înainte de acest eveniment?

În primul rand, am ales locația.  Trebuia musai sa fie o locație intima, drăguță și mai ales cu un loc de joaca pentru ca tocmai am mentionat…am vrut sa se simtă bine în primul rand el.

Am tot căutat pe internet, mai exact pe facebook, pe grupul mămicilor din Brasov ( căci este o sursa sigura de informare în acest sens…unde poți sa găsești cât mai multe mămici adunate în același loc și dornice sa iti ofere o părere, un sfat ?…) și am întrebat cateva persoane care erau la curent cu toate locurile de joaca care exista în Brașov.  Ideea era sa găsim un loc de joaca care sa aibă incluse și meniuri pentru adulți și în care sa aibă acces și părinții deoarece copiii invitati erau destul de micuți,  majoritatea de aceeași vârstă cu David.

Am ales sa vizitam trei locuri de joaca: Tara Viselor,  MagicLand și  Armonia – Casa Venus. Casa Venus era o locație cunoscuta noua, an fost la mai multe evenimente acolo.  Un local dragut, ospătari drăguți,  un loc de joaca drăguț dar destul de gălăgios și cu destul de mulți stimuli care la un moment dat cred ca obosesc copiii. Prea multe culori, prea multe bile, etc. Din cauza aceasta, ne-am decis sa alegem locația aceasta doar dacă nu găsim altceva mai drăguț și mai intim. La Magic Land nu mi-a placut chiar atât de mult; în sensul ca nu era o locație tocmai potrivita pentru aniversarea de un an. Locul de joaca era jos, unde aveau acces doar copiiI ( ceea ce era imposibil, nu poți sa-ți lași copilul singur la un an) și sus stăteau adulții care serveau o aluna,  un fursec sau o gustare rece. Un loc de joaca potrivit pentru copii mai mari. La Tara Viselor mi-a placut foarte mult. Un loc mic, intim și foarte aerisit. Locul de joaca era alcătuit doar din câteva jucării de lemn și o saltea cu o bara de cățărat.  Intr-o camera alăturată , copiii serveau masa ( masa și scaunele tot din lemn). Era amenajat în stil montessori și mi-a placut foarte mult. Problema era ca ai noștri copii nu aveau nevoie sa serveasca masa și nici nu prea erau capabili sa stea singuri în scaun. Părinții stăteau intr-o alta încăpere destul de mica, dar drăguță și intima unde aveau acces de la bar la tot felul de sucuri naturale la preturi rezonabile. Un loc de joaca ideal pentru copiii care deja merg. Și cel mai interesant este ca tu ca adult poți sa mergi cu laptopul acolo, sa citești,  sa scrii și copilul în camera alăturată se poate juca în voie supravegheat. Am văzut ca mai nou, organizează și petreceri în pijamale doar cu copii. Am fost impresionat de simplitatea locului și mai ales de metodele de joaca. Cu toate acestea, nu era o locație potrivita pentru aniversarea de un an, dar vom frecventa des acest loc de joaca.

Așadar,  am sărbătorit ziua de naștere a piticului nostru la Casa Venus. Pentru ca ziua lui a fost marți,  2 februarie, am hotărât ca duminica sa sărbătorim împreună cu nasii și familia ziua de naștere și sa îi tăiem moțul iar marți de ziua lui sa petrecem alaturi de copii. Și a fost foarte bine așa.

received_10153405038258806

Binenteles ca i-am făcut și lui o tavita cu tematica și o cutiuță pentru moțul care urma a fi tăiat.  Nu a ieșit chiar așa cum mi-am dorit..as fi vrut sa fie cu strumf,  dar fiind în criza de timp nu am mai avut timp sa caut decoupage cu strumf așa ca am optat pentru Tom și Jerry ( spre bucuria lui tati). Am vrut sa iau și servetele în ton cu tematica, sa fac și un buchet de flori reprezentativ. Nu a fost timp; dar a fost frumos așa cum a ieșit.

 

Ce si-a ales David de pe tava: pluta de pescuit, seringa și foarfeca. ( un doctor chirurg pescar??)

received_10153405038608806

De ziua lui deja era familiarizat cu locul, dar a fost ceva mai interesant pentru ca erau și copii. Și sunt atât de frumoși toți așa adunați la gramada! 😅.

FB_IMG_1458509867177

 

 

Astăzi, pitic de 1 an!


received_1107689965953946

Mă uit la piticul ăsta de om și mă întreb când oare a trecut un an…Mi se pare atât de mare…și totuși. .atat de mic. Anul trecut, pe vremea asta, la ora 10 fix se năștea un copil care avea sa ne schimbe tot universul la modul cel mai frumos cu putință.  Îl iubesc atat de mult și îmi este atât de drag! Îl iubesc încă de când era doar un mic punct alcătuit din doua unice celule. Îl iubesc încă dinainte de a face parte din viata mea, dinainte de a împărți același corp. Îl iubesc cu mult înainte ca el sa fi luat ființă. Am impresia ca il iubesc de o viață…și cu fiecare zi care trece iubirea aceasta devine tot mai mare. Este o iubire de nedescris, una necondiționată. ..așa cum doar o mama poate iubi. Cu toată iubirea asta mare pe care i-o port, încerc în fiecare zi sa mă autoeduc, sa învăț mereu câte ceva de la el și din greșelile pe care in mod inevitabil câteodată le fac. Și am învățat ca iubirea aceasta a mea nu trebuie sa fie o povara pentru el. Ca așa mic cum este el, are nevoie de independenta și de posibilitatea de a I se permite sa aleaga: ce sa mănânce,  când sa se joace și cu ce, cand sa fie alaptat, sa stea sau nu în carucior, etc.

A ajuns la vârsta la care poate și trebuie sa aleagă.

Acum, la un anișor,  David are binenteles noi achiziții.  Merge de ceva timp de-a busilea,  vorbește în limba lui destul de mult☺, spune mama și tata ( dar în ultimul timp mai rar ) și este înnebunit după „ham-ham” care cred ca înseamnă pentru el orice fel de animal sau pasare. Dacă vede o rata începe sa strige foarte bucuros ” ham-ham”, Tzu Tzu ( câinele nostru) este tot „ham ham”..Câteodată,  se trezește noapte, se ridica în fund spune de vreo doua ori ” ham ham” și se repune la somn. De fiecare data când mă vede ca șterg praful mă imita foarte serios iar când întind haine pe uscător este un ajutor de nădejde ( eu le pun sI el le ia).  Câteodată ne ia și o ora sa întindem câteva hainute.  Bineînțeles ca are și multe alte pasiuni corespunzătoare vârstei lui. De mers, încă nu merge decât dacă are un sprijin prin apropiere sau de mânuță,  dar nu îmi fac probleme. Are tot timpul din lume. Când se va simți pregătit va face și primii pași.

Ce-I doresc de ziua lui. Atât eu cât și tati ii dorim sa fie un copil fericit și vesel. Sa se bucure din plin de copilăria lui și sa nu cunoască tristețea și suferinta prea curând.  Dacă s-ar putea niciodată ar fi ideal, dar inevitabil va face cunoștință cu toate sentimentele lumești.  Atunci când va fi mai mare, îi dorim sa fie optimist și sa-și urmeze visele oricât de banale sau lipsite de importanta ar părea pentru alții.  Sa aleagă mereu cu inima și sa nu aibă regrete, dar în același timp sa fie responsabil pentru ca responsabilitatea îI va da sansa de a-și câștiga libertatea. Sa învețe din greșelile lui și sa și le asume. Și indiferent de ceea ce va alege în viața,  mi-as dori sa iubească oamenii, sa-I înțeleagă cu toate defectele lor și sa știe sa se facă plăcut și iubiț.

Și cam atât cu urarile acestea în avans. Momentan, este un mic pui de om și tot ceea ce trebuie el sa facă este sa trăiască fiecare clipa, sa se bucure de copilărie..și pentru aceasta un rol important îl jucam noi, părinții. Intr-un fel sau altul, noi, parintii, formam si adultul de mâine.

FB_IMG_1460232922354

De ziua ta, îți mulțumesc ca m-ai ales pe mine sa iti călăuzesc pașii către și prin viață.  Ca ne-ai dat prilejul de a Îți fi părinți.  Ești un copil minunat și ne-ai binecuvântat prin venirea ta în viața noastră.  Datorita ție fiecare zi este altfel si ne oferi mereu lecții de viață.  Eu și tati Îți dorim sa ramai mereu un copil vesel și sa ne molipsesti în continuare cu rasul tău fantastic și dulce. Viața alături de tine nu poate fi altfel decât minunata!

FB_IMG_1460232930884