Sarcina 2 -Saptamana 38


Deja ma resemnasem cu ideea ca voi fi programata pentru operatia de cezariana la 38 de saptamani. La ultima consultatie , doctorul a constatat ( verificand si ecografiile anterioare) ca bebe mereu a fost ceva mai mic, motiv pentru care este posibil ca si conceptia sa fi avut loc mai tarziu. Am cazut de acord sa mai stam o saptamana , macar din punct de vedere pulmonar sa fie pregatita ( chiar daca nu ia in greutate )

Inca sunt variatii pe artera uterina si mi-a recomandat sa fiu foarte atenta la miscarile bebelusului.

Capul micutei a stagnat la 34 de saptamani si asta ma ingrijoreaza cel mai mult. M-am apucat sa citesc tot felul de articole in legatura cu aceasta situatie si cred ca mai mult rau am facut. Am citit lucruri ingrozitoare si am preferat sa ma opresc si sa nu intru in amanunte.

Sper din suflet sa fie bine si sa reziste inca o saptamana acolo unde zic eu ca ii este cald si bine.

Cu David am fost la endocrinolog ( asa cum ne-a sfatuit chirurgul) si totul este bine. Mai trebuie sa facem doar ecografia testiculara si apoi sa revenim cu rezultatele ca sa stabilim ce este de facut. Totusi, nu cred ca are nici o problema si nu va fi cazul sa apelam la operatie. Sa vedem ce ne va spune doctorul… Voi detalia acest subiect cu alta ocazie.

Reclame

Sarcina 2- Saptamana 37 de sarcina


Am avut parte de niste saptamani destul de stresante cu toate problemele lui David de sanatate si am  umblat mult pe la doctori. Totusi, ma bucur ca am gasit un doctor care sa fie dispus sa ne raspunda tuturor intrebarilor. Mai mult, am apreciat faptul ca nu s-a grabit sa isi dea cu parerea inainte de a ne trimite la ecografie.

Am spus ca voi scrie separat despre toate aceste aspecte ca sa nu vorbesc in aceeasi postare despre prea multe.

Astfel, postarea aceasta este despre ea. Despre minunea de 37 de saptamani..

Incepe numaratoarea inversa.

Am fost la consultatie zilele acestea si speram sa fi luat in greutate.

Se pare ca a ramas tot cu capul mai mic (cu 3 saptamani) si in greutatea a luat doar 20 de grame intr-o saptamana- foarte putin. Pozitia ei este una specifica pentru a-si face cu bine venirea pe lume pentru ca este cu capul in jos.

Exista niste fluctuatii la nivelul arterei uterine. De fiecare data au fost prezente. Acesta este si motivul pentru care nu se alimenteaza asa cum ar trebui bebe.  Doctorul spune ca este din cauza trombofiliei. Sa maresc injectiile pe ultima suta de metrii nu este solutie..

Pe mine ma ingrijoreaza capul cel mic si kilogramele prea putine.

Doctorul, in schimb , nu pare atat de ingrijorat. L-am vazut mai mult ingrijorat de faptul ca va fi plecat in perioada 27 aprilie-2 mai.

Si sotul meu va fi plecat in data de 29 si 30 aprilie.

Initial, doctorul stabilise ( cu acordul nostru) cezariana pe 2- 3 mai. Sotul meu este ingrijorat sa nu fie prea tarziu si de cand a aflat ca va fi plecat si medicul in perioada in care este si el plecat isi face si mai multe griji.

In plus, copilul nu mai ia in greutate si este si cu capul in jos.

Astfel, a reusit oarecum sa ii transmita si medicului aceasta stare de ingrijorare , desi el este genul de doctor care considera ca este bine ca fatul sa isi petreaca cat mai mult timp in mediul intrauterin.

I-am propus medicului sa facem operatia pe 27 aprilie ( inainte sa plece)  , insa nu vrea sa plece fara a ma supraveghea macar 2 zile dupa operatie,   mai ales  ca am trombofilie si pot aparea diverse complicatii ( spune el)

In concluzie, suntem derutati si noi si doctorul si nu stim cum sa facem ca sa fie cat mai bine..

A ramas sa il sunam vineri ca sa stabilim ce facem si intre timp el sa se uite peste ecografiile de la 9-11 saptamani ca sa vada daca varsta gestationala coincide cu cea fetala.

Sa mai spun ca sunt ingrijorata si nici nu stiu cum ar fi mai bine?

La prima sarcina totul a functionat asa cum trebuie in ultimul trimestru. A inceput rau, dar s-a terminat totul cu bine. Copilul lua bine in greutate. S-a nascut la 39 de saptamani. Nu aveam griji si nici emotii. Eram optimista, increzatoare si stiam ca am langa mine oameni care sa- si faca griji in locul meu. Eram ferita de tot stresul acesta pe care acum il resimt. As fi crezut ca a doua oara va fi mult mai usor, ca stiu la ce sa ma astept..

Cu toate acestea imi fac mult mai multe griji decat la prima sarcina. Cu David totul a  fost calculat, monitorizat..stiam pana si ora fertilizarii. Faceam injectii de 0, 6 preventiv si bebe lua bine in greutate.

In plus, doctorul anestezist de acum 2 ani mi-a recomandat sa renunt la clexane cu 24 de ore inainte ( practic nu am mai facut injectiile cu pricina in dimineata operatiei)

In ziua operatiei era un alt doctor anestezist care a fost langa mine,  m-a supravegheat si sustinut pe intreaga perioada a interventiei.

Mdaa. .De aceasta data sunt foarte derutata in ceea ce priveste anestezia.

A doua zi dupa ecografie am fost sa vorbesc cu medicul anestezist sa vedem cand oprim clexanul si ma asteptam sa imi spuna sa procedez la fel ca in prima sarcina , sa intrerup cu 24 de ore inainte. Surpriza mare cand un doctor anestezist nou care va  fi saptamana viitoare in tura 1 mi-a spus ca trebuie sa intrerup cu 72 de ore cel putin inainte de operatie. I-am explicat ca la prima sarcina am procedat altfel, dar nu l-a interesat cum procedeaza alti doctori. I-am explicat si ca fac o doza mai mica fata de sarcina anterioara. ..Mi-a spus ca el face exact ca la carte si ca nu il intereseaza ce doza fac.

Apoi mi-a spus sa il astept pana termina si cea de-a doua operatie ca sa ma consulte..( deja asteptasem aproape 2 ore sa iasa din prima operatie) . Dupa aproximativ o ora a revenit si mi-a explicat ca in cazul in care am hemoragii din cauza clexanului nu va putea sa imi introduca analgezice dupa operatie, ca pentru el este o responsabilitate mare sa ia in primire o pacienta care face clexane, ca in mod normal injectiile se opresc la 36 de saptamani( ????). Era destul de revoltat pe doctorii hematologi care recomanda intreruperea tratamentului doar cu 24-48 de ore. Spunea ca anestezistul este cel care se confrunta cu hemoragiile, nu dr hematolog..

Apoi s-a uitat in gatul meu (Sincer nu stiu de ce ) si m-a intrebat daca ma doare gatul. Chiar m-a durut in dimineata respectiva…Mi-a recomandat sa fac o analiza sa vad daca nu am vreo bacterie in gat..

M-a derutat total si m-a si speriat intr-o oarecare masura.

Am sunat doctorul meu ginecolog si mi-a spus ca nu se poate sa intrerup cu 72 de ore inainte tratamentul..La fel mi-ar fi spus si dr hematolog..Eu oricum nu imi asum un asemenea risc..

A ramas sa ne auzim vineri cu medicul care supravegheaza sarcina si atunci vom stabili exact cum  procedam. Tot atunci vom stabili si data.

Pana atunci raman dezorientata total in  ceea ce priveste nasterea . Nu stiu nici cand va avea loc, nici cand voi renunta la injectii.

Si totusi….

Daca as avea contractii si as fi nevoita sa nasc de urgenta nu as mai avea timp sa renunt la injectii…

Atunci oare ce ar face doctorul acesta anestezist???

Sper sa ne auzim cu bine…Poate pana atunci mai ia si bebe cateva grame..

 

Sarcina 2- Saptamana 36 de sarcina


Tocmai ce mi-am propus o perioada linistita cu multa odihna si pace si a urmat o perioada plina de intamplari nepravazute si nu tocmai placute. In ultimele 2 saptamani am umblat destul de mult cu David pe la doctori. Nu era de ajuns faptul ca am ajuns la Urgente cu obrazul lui..trebuia sa mergem si la pediatru ca sa vedem de ce il ustura cand face treaba mica. Si daca tot am ajuns la pediatru, trebuia sa ajungem si la un chirurg ca sa ii verifice un testicul.

Uite asa mi-am petrecut singurele 2 saptamani in care mi-am propus sa nu fac nimic altceva decat sa stau linistita si sa imi petrec cat mai mult timp de calitate cu David.

Voi reveni asupra ambelor probleme de sanatate intr-o postare separata.

Pana atunci as vrea sa povestesc putin si despre miracolul din mine. Miracol care se pare ca a ramas cu capul mai mic. Acum doua saptamani avea capul cu 2 saptamani mai mic si luase in jur de 2000 gr. Acum, la 35 de saptamani are capul cu 3 saptamani mai mic insa a luat in jur de 2700 gr. Stiu ca ecograful nu arata cu precizie si poate exista o marja de +-.

Cu toate acestea, ma ingrijoreaza capul acesta mic. Medicul mi-a spus ca este posibil sa fie un copil cu capul mai mic si ca acest lucru nu trebuie sa ne ingrijoreze.

Nu ma linisteste atat de mult nici atitudinea pozitiva a doctorului. Vreau sa am certitudinea faptului ca a mea minune din pantec este sanatoasa si ca are un cap normal si stiu ca acest lucru se va intampla doar atunci cand o voi tine pentru prima oara in brate.

Cu toate acestea, am incredere in aceasta mica faptura luptatoare care s-a incapatanat sa stea acolo in ciuda tuturor obstacolelor la care fara vreau si sa stiu am supus-o. ( nopti nedormite, efort fizic, drumuri lungi, stres, examene, comenzi pe ultima suta de metri,etc). La acestea se mai adauga si un copil nazdravan si simpatic care are nevoie de toata atentia mea in aceasta perioada.

Sper din suflet sa fie totul bine. Se spune ca sarcina reflcta mult personalitatea copilului in viata extrauterina. Cu David am stat mult in pat. Am citit mult, m-am rugat si am gatit, insa nu pot spune ca este un copil foarte linistit. Este energic, vioi, vesel si mereu in miscare. Insa este iubitor, sensibil si mamos.

Poate ca Iris, contrar modului in care mi-am trait sarcina va fi linistita insa puternica.

Ceea ce este cert este ca o dorim in viata noatra din toata inima si suntem cu adevarat recunoscatori pentru ca s-a intamplat sa avem parte de inca un miracol.

Tot ce imi doresc este sa fie sanatoasa si sa ne bucure in fiecare zi cu prezenta ei.

Mai este putin…

O zi infernala la Spitalul de copii din Brasov- Sarcina 2- 35 saptamani


Se pare ca se poate si mai rau. Si cum o problema nu vine niciodata singura..trebuia sa se mai intample inca ceva care sa ne faca ziua plina de ghinioane.

De dimineata David avea un comportament cam ciudat. Se tinea cu mana de pampers si schita o oarecare durere.

De la antibiotice a facut o iritatie urata in zona scutecului si nu i-a trecut decat cu Neoprezol..o crema buna , dar puternica. Acum imi era teama sa nu fi patit ceva in zona penisului din cauza cremei. Oricum, intentionam sa merg cu el la un control de rutina, mai ales ca suspectam a fi ceva in neregula cu un testicol..nu stim sigur daca a coborat..Multe probleme mai au si baietii..Si eu care credeam ca este mult mai simplu la ei…

Asa ca am sunat la o clinica privata si am prins o programare in aceeasi zi.

Am fost la Medlife pe Nicopole, la Urgente si am dat de o doamna doctor foarte de treaba.( Oniga Ioana).  Am asteptat 30 de minute , insa mi-au spus cei de la receptie ca este un caz mai special ..si am inteles, binenteles. Pentru mine conteaza mult modul in care iti vorbeste omul, mai mult decat situatia in sine. Binenteles ca imi doream sa intru exact atunci cand eram programata, mai ales ca este o clinica privata si aveam si programare, insa inteleg ca sunt cazuri mai grave care necesita interventie prioritara.

I-am explicat doamnei doctor simptomele si a mi-a recomandat sa ii fac analizele de urina , suspectand o infectie urinara.

Din pacate, doar a doua zi de dimineata puteam sa recoltez urina intr-o punga  speciala pentru ca David inca nu face la olita.

Il durea cand facea pipi , insa parea a fi o durere suportabila. Eram multumita ca am fost din timp la doctor ca sa nu stea mult timp cu durerea respectiva.

Am ajuns acasa multumita ( daca pot spune asa)  ca nu are nimic grav.

Dupa amiaza a iesit afara cu tati , in parc. In parc David are cativa prieteni cu care se joaca. Uneori au divergente si se mai imbrancesc , mai ales cand se cearta pe mingi. Asa s-a intamplat si ieri. Au iesit din parc si sareau pe un capac. In zona era si o teava …David a nimerit cu obrazul fix in teava..

Eu tocmai coboram cand mi-am vazut sotul cu copilul plangand in brate. Cand i-am vazut fata taiata si plina de sange m-au luat toti fiorii.

Binenteles ca primul impuls a fost acela de a imi acuza sotul de neglijenta, la fel ar fi facut si el. Stiu totusi ca s-ar fi putut intampla cu orice si oricui.

Unde poti sa mergi in astfel de situatii decat la Spitalul de Copii..

Speram totusi sa il ia repede in primire tinand cont de situatia lui.

David  este un copil vesel chiar si in astfel de situatii si era plin de energia. Si-a luat pana si mingea cu el si nu reuseam sa il dezlipim de ea.  Drept urmare,  cei de la Urgente au considerat ca nu este un caz prioritar si am asteptat destul de mult pentru doar o fisa de trimitere la Chirurgie.

La un moment dat, ne-am pierdut si rabdarea si bunul simt si i-am cerut unei asistente un pansament pentru ca ii curgea sange si parea ca nimanui nu ii pasa. Ni s-a dat un pansament simplu, fara rivanol…si acela dat asa fara pic de compasiune.

La un moment dat, am intrebat cat trebuie sa mai asteptam. Au spus ca arata bine copilul, este vioi si nu e cazul sa il primeasca in graba. Cu toate acestea, iesise de mult o mamica cu un copil. I-am spus asistentei ca i se invineteste obrazul din ce in ce mai tare si foarte revoltata mi-a spus ca e normal, ca se va invineti si mai tare.

Chiar m-a intrebat daca eu nu m-am lovit niciodata. Cum de nu stiu atata  lucru? Se va invineti din ce in ce mai tare. Si maine, si poimaine si peste 5 zile..

Intre timp am sunat la Medlife si la Sf Constantin sa intreb daca primesc urgente si pe sectia de Chirurgie. Raspunsul a fost ca nu.

In cele din urma am intrat si noi si am stat aproximativ un minut cat ne-a dat trimitere la radiografie. Un rezident ne-a intrebat daca copilul are toate vaccinurile..si cam asta a fost tot. 2 ore pentru un minut.

La radiogragie a intrat sotul cu el. Eu nu am voie, fiind insarcinata, insa stiam ce urmeaza..un mare chin pentru David. Stiam de cand si-a spart capul cat de chinuitor este pentru el sa stea nemiscat.

Apoi am fost trimisi la Chirurgie unde era un medic rezident, o tanara care mesteca guma intr-un mod destul de vizil..prea vizibil. Nici nu am asteptat sa ne cheme si am si intrat..

A vrut sa citeasca radiografia , dar nu mergea aparatul…I-a spus sotul meu ca trebuie bagat in priza.

Hihi..sunt de dimineata aici..nu mai stiu ce e cu mine..

Rana nu parea adanca si a spus ea ca este in regula daca doar curata zona si pune un pansanent special care are rolul de a aduna pielea si de a proteja zona de infectii.

A urmat un nou episod de cosmar pentru al meu copil. Sa stea nemiscat atata timp..fiecare il tinea de ce putea.

Am intrebat inca o data doctorul rezident daca sigur nu necesita coasere, desi nu mi-as fi lasat copilul pe mana ei.

Mi-a spus ca nu este necesar, ca este o taietura superficiala, dar ca ea ar putea sa il coasa in doua parti daca vreau.

– Dar necesita? Am insistat cu intrebarea.

-Eu pot , daca vreti…

Mdaa…Te astepti la un raspuns ferm din partea unui medic in astfel de situatii. Nu eram la magazin sa aleg eu un produs anume.

Era vorba despre copilul meu si un specialist de la care aveam pretentia sa imi spuna ce este cel mai bine de facut. Aveam nevoie de o certitidine, de raspunsuri. Singura certitudine transmisa de aceasta a fost ca ii va ramane oricum semn. Si o spunea natural si firesc..fara nici un fel de parere de rau.

Pentru mine ca mama sa stiu ca voi avea un copil cu semne pe fata toata viata nu este tocmai placut, chiar daca sunt constienta de faptul ca exista probleme mult mai grave pe aceasta Planeta.

Nu am nimic cu medicii rezidenti, din contra. Consider sau consideram ca sunt mult mai dedicati, fiind la inceput de drum..Mai interesati, cu mai multa compasiune si empatie..si cu siguranta sunt multi medici tineri asttfel. Aseara insa am fost dezamagina din nou de sistemul nostru medical si de Spitalul de Copii..si pe langa acesta si de un medic rezident.

Ce am observat eu in neregula in acest spital?

Este cred a 5 oara cand ajung acolo. O singura data, am dat de o doamna draguta asistenta care imi dezvaluise ca si ea a alaptat mult timp. Era mama si m-a incurajat sa alaptez chiar daca bebe avea probleme digestive.

In ultimele dati nu am mai vazut-o..

In acea incapere unde sunt primite cazurile de urgenta sunt doar functionari publici , infirmiere si asistente.

Asistentele sunt cele care fac legea si care stabilesc prioritatile.

Rareori gasesti cate un rezident…

Nu exista nici un doctor specialist la parter..adica la primire urgente.

Astfel, rezidentii nu prea au de unde sa invete…

Pacientii nu sunt tratati corespunzator.

Nimeni nu spune nimic niciodata..pentru ca asa consideram noi ca este normal si firesc.

Si cel mai tare deranjeaza si doare indiferenta, nepasarea si atitudinea personalului.

Nu neaparat faptul ca stai si astepti…

Inteleg ca sunt triate cazurile in functie de gravitate…desi atunci cand David si-a spart capul nu era aglomerat si am asteptat o ora doar ca sa intru la Chirurgie.

In fine, m-a deranjat de fiecare data atitudinea fata de parinti si copii. Consider ca majoritatea celor de acolo au decis sa imbratiseze aceasta meserie in primul rand pentru iubirea fata de copii si fata de oameni…indiferent de statutul social al acestora..

Ceea ce nu inteleg este unde dispare aceasta iubire? De ce se uita atat de usor adevaratul sens al acestei meserii.

Da…stiu ca sunt si exceptii..si ma inclin in fata lor pentru ca isi pastreaza integritatea intr-un sistem atat de haotic.

Si nu inteleg unde sunt medicii cu experienta..Nu i-am vazut niciodata acolo jos, la parter…

Am plecat de acolo dezamagita total si incurajata ca semnul va ramane, desi taietura este superficiala..

Sper din toata inima sa nu ramana nici un semn. Cu siguranta voi face tot ce imi sta in putiinta in acest sens. Semnul nu este mare, insa este sub ochi. Momentan se vede, chiar daca taietura nu este adanca.

Cateva luni sigur se va vedea rana , dar sper sa se vindece bine si repede. Stiu ca, de obicei, copiii au o putere fantastica de vindecare si de regenerare.

Are o fata mult prea frumoasa David, o fata care merita din plin sa fie curata, lipsita de orice defect.

Seara, David si-a dat jos pansamentul minune. Cautasem deja la farmaciile deschise non-stop si nu am gasit genul acela.

Sotul meu s-a dus din nou la spital si a rugat asistentele de acolo sa ii dea pana maine , contra cost, binenteles.

Nu au vrut sa il ajute, spunandu-i ca este pe inventar..

In cele din urma i-au dat cateva bucati de leucoplast de cea mai proasta calitate, deci nu ceea ce ii trebuia copilului.

Nu stiu cum de s-a gandit  sa treaca si pe la Spitalul Judetean si acolo chiar daca personalul nu l-a putut ajuta ( caci nu aveau pentru rani superficiale pansamente) ,  l-a indrumat catre o anumita farmacie deschisa non- stop unde l-au asigurat ca va gasi ceea ce cauta…si asa a fost!

O altfel de atitudine. In concluzie nu conteaza doar sistemul bolnav din care cu sau fara voia noastra facem parte. Conteaza si omul care face parte din acel sistem. Fie ca este vorba despre un asistent sau un medic. Omul sfinteste locul!