Pandemie de vara..


Inca traim vremuri ciudate. Partea buna este ca cei mici nu prea le resimt. S-a redeschis spatiul educational si isi vad in continuare de copilarie. Putin altfel decat inainte, dar cu zambete si veselie. Colac peste pupaza s-a aprobat si legea conform careia grupa mare este obligatorie. Aceasta  vizeaza in special copiii care nu merg in colectivitate  inainte de a merge la scoala . Cu toate acestea, nu sunt aprobate spatiile educationale neacreditate sau incadrate  altfel.  Ai mei merg in colectivitate de la 1 , respectiv 2 ani si cu toate acestea sunt constransa sa il mut pe cel mare la stat, in plina pandemie . A nu se intelege gresit. Am lucrat la stat, chiar in invatamant si stiu ca omul sfinteste locul. Poate ca in conditii normale as fi vazut acest lucru ca o experienta utila pentru David, dar in vremuri grele, incerte din punct de vedere emotional si mai ales din punct de vedere al sanatatii nu vad utila o astfel de lege. Mai mult, sunt parinti care refuza sa isi duca copiii la gradinita sau la scoala din toamna. Este un an in care ar trebui sa fie prioritar numarul redus de copii , sa existe o buna colaborare intre stat, privat si alte centre educationale astfel incat sa evitam aglomerarea institutiilor.  De fapt, un numar redus ar fi trebuit sa fie de mult o prioritate.  Astfel, ar fi fost cu siguranta posibile si cat mai multe activitati in aer liber pentru toti copiii. Poate ca era nevoie de o astfel de pandemie ca sa ne trezim la realitate, sa intelegem ca locul copiilor este intr-un mediu mai restrans si mai aproape de natura.  Prea multe interese, prea multe hartii, prea multe cuvinte…Mult prea putine fapte concrete.. Incertitudine…

L-am inscris la grupa mare, dar sunt neincrezatoare in tot ceea ce urmeaza, motiv pentru care mi-as dori sa continue aici unde ii este frumos si bine.

Suntem in ultima luna de vara. O vara care parca a trecut atat de repede..

In care ne-am bucurat aparent de libertate, dar in care am uitat  incet, incet de ceea ce ne propusesem sau de ceea ce militam in izolare- empatie, intelegere, iubire, iertare.

Intr-un fel sau altul lumea s-a schimbat . Candva lumea va reveni la normal, oamenii nu..

Sunt experiente care ne schimba si nu mai putem nicicand redeveni cei de ieri. Fiecare zi este o noua experienta si contribuie intr-un anumit fel catre o mica schimbare in noi ..Experientele exceptionale aduc cu ele schimbari majore , dar cum totul se petrece lent si treptat nici macar nu ne dam seama de acest lucru.

Si cum nimic nu este intamplator ( 🙃)  , inseamna ca noi, oamenii , aveam nevoie de o astfel de schimbare. Important este ce alegem noi sa facem cu aceasta schimbare ….si in fiecare din noi se afla un raspuns si un drum de ales..

Tu ce alegi azi? Sa fie cu iubire !

 

 

Pandemie …


Am început anul cu bine si in forta pe toate planurile. Spuneam eu ca nu imi voi mai face multe planuri, doar câteva si bine punctate…uite ca viata imi ofera certitudinea că nici cele bine punctate nu mai contează in anumite situatii.

Este plin de informații despre Coronavirus , motiv pentru care nu voi intra in multe detalii..

Astăzi Planeta sta mai mult ca oricand. Oamenii sunt împreună,  cat mai puțini, dar cat mai uniți…conștienți că suntem triști fără socializare reală, fără îmbrățișari si fara zâmbete. Si totusi găsim în noi resursele necesare pentru a spera la vremuri mai bune , mai normale …

Găsim in noi suficientă iubire pentru a ii ajuta si pe ceilalți. Oamenii sunt minunați ! Se regăsește totusi in noi si instinctul de conservare. Multi oameni speriați si-au facut provizii multe, rămânând altii fără. Magazinele au profitat si ele si au mărit preturile .

Instituțiile se închid si in curând vor ramana doar cele medicale si magazinele alimentare.

Majoritatea antreprenorilor sunt afectați sever, angajații sunt platiti mai putin ..

Părinții stau acasa cu copiii. Bunicii , stabunicii stau singuri in casele lor încurajați să nu se deplaseze ..

Unii oameni sunt foarte afectați din punct de vedere emotional si nu mai vad luminita de la capătul tunelului…

O lumină la care unii speră…Adevarul este ca viitorul pare incert ..

Ne ferim unii de alții și incercam sa ne evităm cat putem de mult..Acesta este tristul adevar.

Tehnologia a rămas singură noastra sursa de comunicare.

O comunicare rece, dar esențială pentru a ne putea numi in continuare familie, comunitate..

De unde a apărut toată această nebunie ? De ce? Când? Cum?

Unii spun că este un virus creat care a scăpat de sub control , alții spun că a fost transmis de la rozatoare.  Mințile mai suspicioase consideră că este intenționat creat pentru a se realiza o selecție naturală, fiind greu de inteles de ce copiii sunt cel mai puțin afectați.

O altă categorie de oameni consideră că sunt mari interese economice și politice si ca acest virus de fapt si de drept nu exista.

Totusi mor oameni…si mor multi…in toata lumea.

Acesta este singurul adevar cert.

Revenind la normalitate….suntem forțați să ne reinventam, sa acceptăm că normalitatea este relativa,  ca a venit timpul sa găsim in noi sau sa aducem la suprafață o altă normalitate . Cel puțin temporar.

A trecut o saptamana de cand stam acasa.  Am avut parte de vreme frumoasa si ne-am petrecut o buna parte din timp in curte. Am incercat sa mențin cat pot un program apropiat celui de la grădiniță și am făcut dimineata diverse activități. Dormim la prânz si spre seara incercam cat putem de mult sa înlocuim tehnologia si sa o folosim într-un mod util. Astfel am vizitat Gradina Zoologică de la Brașov si pe cea de la Sibiu . Am ajuns si in cea mai mare Grădină Zoologică din Ungaria. De asemenea , am calatorit cu 5 avioane.  Cele mai mari! Am fost la Teatru Țăndărică. Am pictat mult (mai mult  ei au pictat , eu nu am avut timp ) ,am ascultat sau am citit povesti.

Desigur,  sunt lucruri pe care am incercat sa le fac..nu mi-au iesit toate asa cum speram. Spre exemplu, Iris nu a fost pasionată de avioane si a dorit să asculte cântece..

Am incercat sa fiu mama,  consilier ( apar si discutii câteodată între frați) , educator, polițist ( nu prea imi iese acest rol) , bucătar ( nici aici nu excelez )   ospătar,  menajeră.  Mi-am dorit sa ne petrecem mai mult timp împreună si as putea spune ca prima săptămână a fost drăguță, cu exceptia tragediei din lume..

A fost drăguță,  dar am constatat ca eu nu prea am avut timp pentru mine.. Ca nu am reusit sa citesc cele două cărți lăsate pe noptieră,  ca nu am pictat si nu am decorat nimic…Am reusit sa vopsesc o decorațiune exterioară…doar pe jumătate…

Copiii au inteles ca nu este o vacanta, motiv pentru care nu intreaba de cei din familie,  nici de prietenii ce obișnuiau să ne viziteze. Intreaba însă de cursurile de înot, de educatori și de colegi, de mare si de munte. Aceasta era lumea lor până acum o saptamana.

Încă ne vedem linistiti de noua noastra viata , departe de mulțime..Parcă toate  zilele sunt la fel , doar putin altfel..

 

 

 

 

 

 

 

 

La cumpăna dintre ani..


Iata ca a mai trecut un an…si rar am trecut pe aici in ultimul timp…Timpul…organizarea și reorganizarea sunt obstacolele cu care ma confrunt mereu…Dacă aș putea sa fac cumva sa le stăpânesc,  as cuceri lumea toată la cate planuri  mărețe zac in mine. Ramane dorința si o o palidă încercare de a duce la bun sfârșit macar o parte din tot ce imi propun..

Pentru ca imi doresc prea multe si realizez prea puține nu cred ca mai are rost sa-mi fac planuri pentru anul 2020..cel puțin nu unele haotice. Stiu acum ca ceea ce funcționează în cazul meu trebuie să fie concret însemnat cu alb si negru ..altfel , ma pierd printre vise si visuri…

Retrospectiva însă as putea sa fac..sa trag asa o linie de final…si spre deosebire de alti ani chiar simt ca exista un sfârșit…O nevoie de redefinire , de reinventare , de curaj nebun , dar conștient.  De ceva la fel, dar altfel.

Anul 2019 a adus o schimbare majoră în viața mea/a noastra-mutarea la casa. De altfel, m-am tot obisnuit ca in fiecare an sa apara cate o schimbare semnificativă…2014 sarcina cu primul copil, 2015 nasterea primului copil, 2016 sarcina cu cel de-al doilea , 2017 mamica de doi pitici , 2018 gasirea unei locuinte mai mari, 2019 mutarea in aceasta..

Profesional am renuntat la gândul de a reveni în  invatamant , desi mi-e dor câteodată.. motiv pentru care ma tot frământă asa un gând de a combina ceea ce fac acum cu educatia …si multe alte combinatii se strecoară în mintea mea năstrușnică …, dar fără urmă de planificare. Matematica nu a fost nicicând preferată mea . In ceea ce priveste viata mea de mama imi doresc sa ma implic mai mult , sa fiu mai prezenta , sa fiu aici si acum , mai asertiva, sa ne jucam mai mult, sa adunam mai multe amintiri frumoase.  Imi doresc sa fiu mai bună, sa invat mai multe de la ei, sa fiu mai ascultatoare si sa nu ii dezamăgesc. Ma copleșește iubirea lor necondiționată.  Întotdeauna stiu ca pot mai mult,  ca se poate mai bine . Nu sunt un părinte model , desi eram convinsă înainte de a avea copii ca voi fi astfel. Sunt un simplu om cu multiple roluri , dar care de cele mai multe ori este conștient de ceea ce este important într-o viata de om.

Așadar, imi doresc un an mai bun in care sa reusesc sa imi planific timpul in asa masura incat sa cuprindă tot ce este important si util. Sanatate este tot ce doresc tuturor!  Frumusetea sa se regăsească în fiecare lucru, faptă, vorba si sentiment …Sa avem grija de noi, sa ne iubim mai mult …atât de mult încât să putem sa dam si altora din tot ceea ce primim de la noi..

Sa nu uitam ca noi suntem reflexia propriei vieți. Sa privim curajos si profund in adâncul nostru …sa regăsim acolo adevarul si pacea si vom descoperi sensul vieții!

La multi ani! 2020

 

Maternitate…


Femeia …se pare ca are ceva aparte..pe langa faptul ca da viata este construita in asa fel incat poate da si hrana puilor de oameni…si spre uimirea multora poate da mult timp..atat cat vrea copilul sau ea…

Si daca mie mama natura mi-a dat aceasta mostenire eu am transmis-o mai departe. Prima oara lui David alaturi de care am invatat atat de multe despre acest proces…Cand am incheiat acest proces , el a avut parte de o trecere fireasca .. Am renuntat impreuna , treptat si frumos la aceasta minunata etapa..ca prin minune nu s-a mai trezit sa o caute..s-au despartit de parca nici nu s-ar fi cunoscut…

Cu Iris…mi-am dorit mult sa ii ofer aceeasi sansa si am tot amanat intarcarea..Am vazut ca poate sta ziua si chiar si spre seara fara dulcele laptic..

Noaptea se trezea des , uneori foarte des pentru a-si lua doza de alinare..

Vazand ca ziua poate sa se descotoseasca de dansa ( tzitzi)  am considerat eu ca este pregatita…

Si am plecat cateva zile…lucru pe care nu credeam ca il voi face vreodata, desi il spuneam des cand ma enervam de la atatea treziri nocturne..

De cand am ajuns in locul unde mi-am petrecut adolescenta mi-am dat seama ca e gresit ceea ce fac..

Ce caut eu aici? Si de ce o tradez? Cand tot ce isi doreste sunt eu, cu tot ceea ce pot sa ii ofer? ..dar nu mai e loc de intoarcere..lucrurile sunt aranjate..tati si-a facut program special pentru acest eveniment, bunica mi-a cedat locul in patul ei si a plecat in locul meu…

Sanii sunt tari si tanjesc dupa buzele tale..

Noptile sunt linistite, dar reci si triste..

Va fi regretul meu cel mare…ca nu te-am asteptat , ca nu am decis impreuna si tu cu sufletul tau pur ma vei ierta…si desigur, vei uita .., dar undeva in inima mea eu stiu ca altfel trebuia..

Cum faptul este consumat, nu pot decat sa sper ca ne vom adapta amandoua cu bine acestei schimbari..

Nu stiu zau cum va fi viata fara alaptat..Au trecut 4 ani…Simt ca renunt la o parte din mine, ca se rupe ceva in sufletul meu . Ca nu voi mai cunoaste niciodata acest sentiment de maternitate in adevarata ei splendoare..

Este ultima noapte din viata mea in care inca mai miros a lapte…

 

Retraire


Copilaria lor este un prilej de a scoate la iveala copilul din mine.

Vad o mutrita care da sa planga si fara sa vreau sau sa imi dau seama patrund acolo in interiorul lui/ei in sufletul si mintea aceea…Resimt ceva ce cunosc de mult, dinainte de a-mi cunoaste primul copil..

Bucuria lor este molipsitoare, atat de naturala si fireasca. O bucurie sincera. Atat de autentica incat o simt si eu ca si cand nimic altceva nu as mai fi cunoscut pana atunci pe pamant..

Intrebari fara raspuns sau cu prea multe…Raspund cu atentie..oricat de stupinde mi se par uneori …

Stiu cat de important este raspunsul meu…Nu stiu din carti acest lucru , ci este ceva mult mai profund..este o cunoastere care vine de departe, dintr-un timp intunecat , de pe vremea cand parca aveam si eu mii de intrebari fara raspuns…

Parca tot ce traiesc ei, eu cumva retraiesc…si uite asa copilul din mine ma insoteste mereu in ultimii ani..cateodata fara ca macar sa imi dau seama. Toate gesturile, mutritele, crizele, bucuriile , tristetile lor sunt si ale mele…si nu…nu doar pentru ca sunt copiii mei si nici pentru ca sunt mama lor , ci pentru ca undeva in negura timpului pierdut am fost si eu acolo..am simtit la fel, am trait la fel. M-am bucurat si eu candva cu atata puritate, am plans din suflet si am iubit neconditionat tot ceea ce ma inconjura. Am avut si eu dileme de copil..si stiu prea bine ( desi nu imi dau seama de unde, dar cu siguranta tot din indepartari….) cat de sensibil este un suflet de copil..

Copilul din mine nu a uitat …retraiesc ce am uitat , ce poate nici nu stiu ca am stiut vreodata…Acest copil se zbate si vrea mereu sa imi spuna cate ceva…ii spun sa aiba rabdare..suntem la inceput de drum…avem atat de multe de descoperit, de retrait, de vindecat..

Rabdare, copil frumos si mult uitat!

Retrospectiva anului 2018


Mi-era atat de dor sa ajung pe aici. Iata ca 2018 este spre final…A fost un an interesant in care, ca de obicei, am realizat tot ce mi-am propus😋..zic eu..

David a inceput noul an scolar  la o gradinita de stat…pentru putin timp..

Am vrut sa incerc, constienta fiind ca tot acolo va ajunge la un moment dat. Ca trebuie sa se adapteze in astfel de grupuri formale, in care fiecare copil este tratat la fel, in care nu primeaza mereu individualitatea ..

Nu i-a placut si am renuntat dupa 2 saptamani …Plangea mult, suferea, il luam ravasit de acolo.

Nu pot sa nu tin cont de sentimentele lor….ma gandesc cum ar fi sa merg la un loc de munca unde nu imi place efectiv nici colectivul si nici ceea ce fac…

Da…stiu…la scoala nu vom mai putea avea acest avantaj de a alege , dar sunt sigura ca exista undeva si scoala si invatatoarea potrivita pentru orice copil..

Noi ne-am intors la Baby Parking pentru ca asa a dorit David..spun „noi ” pentru ca suntem si noi ,parintii ,implicati in acest proces.

Prima zi de revenire a fost de neuitat..David s-a dezbracat si s-a descaltat singur …a plecat in grupa lui fara ca macar sa isi ia ramas bun..Fericire maxima!

Invatatoarea de anul trecut nu mai era   Mai intreaba uneori de ea, stie ca este la copii mai mari..

Cu toate acestea, David a avut noroc de o educatoare la fel de deosebita si este foarte incantat de toate activitatile pe care le realizeaza impreuna . Remarc zilnic progrese si cel mai mult ma incanta sa il vad si sa il stiu fericit si adaptat

Din colegii de anul trecut au ramas doar doi, insa David s-a apropiat cu usurinta si de cei noi.

Singura problema este ca nu va mai putea sa frecventeze acest sistem educational decat in acest an scolar..fiind doar pana la 4 ani..cu regret si teama va trebui sa gasim o alta solutie in toamna viitoare..

In rest, David este bine..A inceput sa vobeasca mai bine si mai mult..Nu este chiar la nivelul celor de varsta lui in ceea ce priveste limbajul, dar am ales sa am incredere in puiul meu de om , sa inteleg ca fiecare copil are ritmul sau propriu de dezvolare . Am renuntat  si la ideea apelarii la un logoped sau la diverse terapii alternative in vederea dezvoltarii limbajului. Sunt convinsa ca varsta potrivita pentru a corecta diverse aspecte privind limbajul este cea de peste 5 ani. Pana atunci fiecare copil asimileaza si experimenteaza..

Este doar o alegere personala, bazata in mare parte pe instinct ..

Desigur, lucram acasa , dar o facem in joaca si incerc sa ma orientez spre exercitii care vad ca ii atrag atentia.

Iris nu mai este bebe …a venit timpul sa faca si ea cunostinta cu colectivitatea. La ea era simpla alegerea..nu la cresa de stat..Pentru ca initial David trebuia sa ajunga pana la 8:20 la gradi, m-am gandit sa caut o gradinita/cresa privata aproape de casa ca sa ne incadram in timp.  Am gasit, desigur. Sunt atat de multe gradinite acum, incat e mai greu sa alegi decat sa gasesti..Ea mititica s-a acomodat, rar plangea…Eu nu m-am acomodat…nu mi-a placut ( nu mai conteaza motivele, pur si simplu nu am rezonat cu abordarea , atitudinea, etc) si dupa 10 zile am decis sa mearga acolo unde a fost si David in anul anterior.

Astfel,  am luat decizia sa ii ducem pe ambii in acelasi loc. Iris este mai mult decat incantata. Ii place foarte mult la copii. Are un educator super si eu ma bucur ca in viata ei exista si pe plan „educational „o influenta masculina.

David face multe activitati , are o educatoare activa, implicata, dedicata. Merg des la piata, cu autobuzul, fac pizza, planteaza , au multe activitati tip montessori si fiecare copil experimenteaza diverse situatii , invata din greseli si din varietatea de informatii care le este transmisa atat de frumos, firesc si natural.  Si asa ar trebui sa fie in orice sistem …ei, copiii ,atat de mici si fragili merita sa fie respectati pentru ceea ce sunt  , pentru ceea ce pot..si formati pentru viata intr-un mod bland ..

Asadar, acest an scolar este asigurat..putem sa fim linistiti si sa lucram cu drag si spor..copiii nostri sunt in siguranta, fericiti si intelesi…si pentru asta se merita sa facem anumite constrangeri financiare. ..

Cu ale mele comenzi sunt in parametrii..am planuri mari, dar prea multe :)…Fac ceea ce imi place si nu vreau sa renunt..imi doresc , desigur, sa avansez, sa invat mai mult si mai multe ..vreau si sa fac mai multe poze, sa ma joc si cu aparatul mai mult…si putina psihologie niciodata nu strica..Cum voi combina eu toate aceste 3 pasiuni nu stiu..organizarea nu a fost niciodata punctul meu forte….Sfarsitul de an a venit cu multe comenzi ..Deci, se poate!

Tot 2018 a fost anul in care am gasit casuta mult visata…ehh..o visam cu mult mai multa liniste in jur, cu cantece de pasarele, cu o priveliste  spre munti..

Inca nu stiu cum va fi, cum ne vom adapta schimbarii, dar vom afla curand..

Desigur, 2018 nu a fost tocmai bland cu noi.. Va fi un an memorabil..un an pe care nu il voi uita niciodata..catelusul nostru Tzu tzu a murit..din cauza mea in mare parte..imi este greu sa vorbesc/scriu despre asta…cuvintele ingheata si ele si sentimentele sunt mult prea profunde , eu inca nu sunt pregatita sa povestesc…l-am iubit enorm! A fost copilul meu, prietenul meu, parinte chiar. Singurul care ma accepta mereu asa cum sunt, care  nu se supara niciodata pe mine…si spun fara urma de modestie ca a fost cel mai deosebit caine pe care l-as fi putut cunoaste. A fost o fiinta deosebita si a fost mai mult decat un caine. Toti cei care l-au cunoscut, cu siguranta inteleg de ce spun acest lucru..

Poate cu o alta ocazie voi povesti mai multe despre el..cand timpul va alina suferinta putin mai mult decat a facut-o pana acum..

Asadar, 2018 este anul MEMORABIL…pentru mine..o lectie de viata..un an care simt eu ca mi-a adus constintizare, mici avertizari, un an in care am invatat ce este cu adevarat important ..

Va doresc un an nou, plin de pace si liniste sufleteasca. Sa fim sanatosi! Sa pretuim viata!  Sa iubim si sa ne iubim!

„Perfect”


Copilul perfect. Multi părinți au copii perfecți. Copiii lor sunt cei mai buni, cei mai pricepuți.  Suntem inca o țară plină de prejudecăți . Am fost învățați să demonstrăm mereu ca suntem cei mai buni , ca tot ceea ce facem noi este bun.

Trebuie să fim perfecți in fata celorlalți, sa fim cei mai buni ! Puii noștri trebuie si ei sa fie perfecti, sa fie cei mai buni.

Astfel, le transmitem ca nu se poate altfel. Încă ne lipsește capacitatea de a privi obiectiv . Ii ridicam acolo sus..cât mai sus..si ii invatam ca doar acolo le este locul. Ca sunt perfecti. In caz contrar, ii punem la pământ și ii invatam contrariul. Ca sunt imperfecti, ca asa vor fi mereu. Suntem extremiști..  Si le tăiem aripile atât de timpuriu.

Le distrugem acea inocenta pe care o au , de a se accepta asa cum sunt…diferiti..

 

Adevarul este ca noi, adulții , nu suntem perfecți. Sunt convinsă ( sau sper) ca nu exista o persoană care se consideră astfel..Avem cu totii un mare dar de care uitam sa ne folosim. Unicitatea.  Suntem diferiti. Avem aptitudini diferite, meserii diferite, trasaturi si trairi diferite. Cu totii greșim din cand in cand si la fel fac si puii nostri.

Ei sunt mici omuleți in formare. Formare la care contribuie enorm exemplul pe care noi il transmitem zi de zi …Ar trebui sa le transmitem ca pot sa faca tot ce isi doresc in aceasta viata atata timp cat nu afecteaza( intr-un mod negativ )decizia lor alte vieti sau lucruri.  Desigur, scopul este acela de a fi mai bun maine decat astazi, insa precum Sisif nu vom ajunge niciodata sa fim cei mai buni si nici cei mai rai..Undeva in lumea aceasta, se poate mai bine sau mai rau..

Efectul acesta de turma nu face nimic altceva decât să ne ingradeasca perspectiva de a gândi , sa ne dorim mereu sa demonstrăm ceva celorlati.  Suntem unici, imperfecti si avem capacitatea sa luam decizii altfel in conformitate cu nevoile noastre . Ar trebui sa ne acceptăm aceste diferente si sa ne iubim tocmai pentru ca nu suntem la fel si pentru ca nu acționăm asemănător.

Este perfect daca nu suntem perfecți…

Si da, toti copiii sunt perfecti chiar daca nu sunt perfecți!

 

Primul an în colectivitate


După cum povesteam , l-am retras pe David de la cresa. După aproximativ o lună am ales o cresa/grădinita privată. De fapt, un loc cu program educațional. Un loc în care primează adaptarea treptată, fireasca. In primele zile am stat cu el acolo , însă fiind speriat datorită experienței anterioare nu a funcționat aceasta tactica. L-am lasat ulterior cate 2 ore si a fost mult mai bine fara mine. Au urmat apoi 2 luni de program scurt si cand am considerat ca este pregătit l-am lăsat 8 ore pe zi. Nu a fost usor nici pentru el si nici pentru educatoare. Cerea mereu atentie, nu a vrut mult timp sa ia parte la activitati, însă treptat copilul meu s-a schimbat. Nu a fost niciodată forțat nici sa participe la activități si nici sa mănânce. In putin timp acest loc s-a transformat intr-o a doua casa pentru el. In fiecare zi , indiferent de vreme copiii erau scoși afara ceea ce pentru mine ca părinte conta mult. Cu mâncarea am intampinat dificultăți si inca intampinam, dar am invatat ca timpul ne este prieten si toate la un moment dat se așează asa cum trebuie. David a avut șansa să aibă o educatoare perfecta, asa cum nu cred ca voi mai intalni vreodata. Un om cald , cu suflet mare. Si a contat enorm ! De multe ori cand ma duc sa il iau , nu vrea sa vina acasa.. ar mai sta putin..si cred ca asta spune tot. Am nimerit în locul potrivit pentru el..

Daca căutați un loc perfect in care sa va lăsați copiii, nu cred ca il veti gasi. Nici chiar acasa nu cred eu ca este mereu totul perfect. Nu exista cresa sau grădinita perfecta. Trebuie doar sa va cunoașteți copilul, sa stiti ce este potrivit pentru el..

Între timp , educatoarea noastra minunata a plecat.

Am ales sa il duc in continuare pe timpul verii si nu imi pare rau de alegerea făcută. Sunt mai multi copii acum, ne este dor de omul care ne intampina cand mergeam sa il luam, de acel om care-si făcea timp sa ne povestească tuturor ce au facut copiii in timpul zilei ( chiar daca existau si camere video). Tot acel om ne trimitea mereu poze cu zâmbete de pitici.

Totusi, David era obișnuit cu colectivul; cu locul si a făcut fata cu bine acestei schimbări. Timpul trece însă, vara se duce si ea si urmeaza sa trecem la o nouă etapă. Va trebui să schimbăm grădinita, căci aici programul este dedicat copiilor până la 4 ani. David are 3 ani si 6 luni si ar fi prea mare pentru a mai merge încă un an. Am emotii pentru acesta schimbare ce va avea loc. Sunt conștientă că o vom lua de la capat cu acomodarea si nu prea imi surade ideea, însă este un pas pe care nu am cum sa il sar. Acesta este cursul firesc al lucrurilor.

Ne va lipsi cu siguranță acest loc.

Vom ramane cu amintiri frumoase , cu multe poze vesele si ma bucur mult de tot ca am putut să îi ofer copilului șansa la o adaptare firească.

Cresa ( adaptare sau resemnare?)


Postul acesta deși va apărea în ordinea cronologică a evenimentelor il scriu tarziu. Suntem in mai 2018. Ma organizez greu cu timpul. Incerc sa ma împac mereu cu el , sa devenim prieteni , însă de multe ori am impresia ca ma fură, ca la finalul zilei nu reusesc sa fac aproape niciodată tot ce mi-am propus. Tot timpul este cel ce ne grăbește să ne ducem copiii in colectivitate. Unele mame incep serviciul mai repede, altele preferă să își obișnuiască copiii in colectivitate din timp , altele se simt la capătul puterilor și au nevoie de ajutor ,  de putin timp si pentru ele.

Indiferent de motiv , părinții sunt puși în ipostaza de a alege o cresa de stat sau o gradinita/ cresa privată.

Pe David am vrut sa il dau la cresa de stat la 1 an si 6 luni, convinsă de reușită adaptării copiilor prietenilor. Un copil vesel si fericit in preajma altor copii, lipicios cu adulții nu are cum sa nu se adapteze. Sigur va fura inima tuturor ingrijitoarelor. Asa gândeam eu pe atunci…

Am renuntat la ideea de a-l duce la cresa pentru ca am ramas însărcinată si timpul imi permitea să mai stau cu el acasa, ma temeam de anumite boli ale copilariei care puteau sa ajunga la mine in primul trimestru de sarcina, m-am gândit că este un prilej bun ca sa il pregătesc pentru venirea unui nou membru in familie, etc. Probabil s-ar fi adaptat mult mai usor la vârsta aceea..

A urmat o perioadă destul de grea in conditiile in care eram mereu acasa cu el. La un moment dat , mi-am propus sa nu mai preiau comenzi , dar nu am reusit sa renunț la ceva ce imi plăcea să fac si asa am dus comenzi până în luna a noua de sarcina.

Apoi a venit pe lume Iris. Ma gândeam sa il dau la o cresa / grădinita particulară pe David pe perioada verii pentru a-i face o trecere mai usoara spre adaptarea la cresa.  Am renuntat si la aceasta idee considerand ca nu este un moment propice. Nu am vrut ca venirea pe lume a bebelusului sa coincidă cu o altă schimbare majoră pentru el.  Poate ca ar fi fost mult mai usor pentru el daca as fi ales sa il duc mai repede. Nu voi afla niciodata…

Cert este că am depus eforturi uriașe ca sa reusim sa il ducem la cresa de stat în octombrie. El era înscris din februarie si tot nu erau locuri . După insistențe si bineinteles, mici atenții oferite de soțul meu ( nu incurajez aceasta practica, dar se pare ca sunt situatii cand in aceasta tara nu se poate altfel) , David a prins un loc la 2 ani si sase luni.

Cum a fost adaptarea lui? Nu a existat.

La cresa nu te lasa sa ii explici nimic copilului, nici sa stai putin cu el. Nu exista nici camere video ca sa vezi ce se intampla cu al tau copil. Veti spune ca cer prea mult. Ca poate sunt fite, însă din punctul meu de vedere este important sa iti lasi copilul cu incredere, sa stii ca este bine si ca primeste atenția necesară oricărui copil. La o varsta destul de mare, el era conștient de tot ce se intampla si il luam de acolo efectiv răvășit. Acasa se comporta îngrozitor. Cred ca asta este primul semn. Modul în care un copil se comporta acasa..Nu mai stătea cu nimeni. Era lipit de mine non stop. Nu puteam sa o tin sau sa o alaptez pe Iris. Afara doar cu mine dorea să iasă. A fost o saptamana de coșmar pentru noi toti. Il  chinuiam si ne chinuiam si noi. După 4 zile de cresa am renuntat. Au urmat 2 saptamani de răceală, febra..

Nu contest ca exista copii care se acomodează usor intr-un astfel de sistem. Poate si varsta la care se începe un astfel de proces este importanta. Unele persoane ne-au sfătuit să continuăm 2 saptamani, ca se va acomoda.

S-ar fi acomodat? Poate…

S-ar fi resemnat? Poate…

Ne-am bazat pe instinct si am renuntat…

 

Alaptare…bebe 2 ( Iris)


Cred ca am mai spus cat de micuta era Iris cand s-a nascut, nu? Era atat de mica si de nestiutoare incat nu mi-au adus-o sa o vad dupa ce am nascut..Se spune ca apropierea aceasta intre mama si copil este magica, importanta si utila atat in recuperarea mamei cat si in adaptarea copilului.

Iris a avut probleme respiratorii, a stat in incubator pana a doua zi. Era atat de fragila incat am refuzat sa stea cu mine in salon noaptea de teama sa nu pateasca ceva, iar eu ( cu dureri groaznice) sa nu pot sa ajung la timp la ea…Recuperarea dupa a doua cezariana a fost una grea si dureroasa.

Cu toate acestea, micuta a stiut mereu ce are de facut. Sanii erau formati ( ii formase David inainte) si eu eram inarmata cu rabdare, informata si dornica sa imi alaptez si cel de-al doilea copil. Totul a decurs de la sine, fara dificultati. N-am avut niciodata exces de lapte, motiv pentru care nici probleme majore nu au existat. Primele pusee de crestere le-am resimtit din plin. Dorea sa fie alaptata din zece in zece minute. Eu trebuia sa trec testul suprem. Acela de a alapta un pui de om langa un pui ceva mai mare( tot de om:)). Cumplit! Durerea celui mare ma rascolea. Ma privea cum o alaptez si efectiv i se citea nefericirea pe chip. Ma lua de mana sa ii dau diverse, dorea sa manance, sa se joace cu mine, orice…Orice doar sa nu o mai alaptez..

Cu rabdare, David a depasit si aceasta etapa..Am depasit-o impreuna, cu totii.

Concediul la mare a fost unul de bun augur. Am dormit toti patru in acelasi pat. Acasa eu dormeam cu Iris in prima parte a noptii. Apoi faceam ture de la unul la celalalt. Asa mi-am dat seama ca oricat de mica ar fi Iris trebuie sa o includ cat mai mult in activitatile lui David. Ca trebuie sa fim uniti cu totii.

Oricum, copiii se obisnuiesc repede cu schimbarile. In cele din urma a inteles ca Iris face parte din familie, ca este a noastra si ca mami trebuie sa aiba grija si de ea.

Pana la 6 luni am alaptat mult de tot. Am crezut ca fac gauri in canapea. :). Spre deosrbire de David care si-a format un oarecare program de somn si de mancare, Iris dormea si manca destul de haotic. Poate si pentru ca trebuie sa ne adaptam si in functie de programul lui David. Dupa sase luni a devenit totul mult mai usor. Iris mananca foarte bine. Nu am mai tinut cont de toate regulile si i-am dat cate putin din fiecare. Cu exceptia anumitor alimente, desigur. Fara sare si zahar.

O data cu diversificarea si plecarea lui David in colectivitate ( o sa revin aici)  a reusit ( am reusit) sa isi faca si ea un oarecare program, ceea ce ma ajuta si pe mine sa lucrez la proiectul meu si sa onorez comenzile in timp util.

Iris este dulce, simpatica. Mi-e drag tare de ea cand o vad la sanul meu. E tare finuta, desi este durdulie.

Asadar, alaptez cu drag de 3 ani. Nu ma solicita mult ziua Iris. Este bine. Cu noptile pierdute sunt obisnuita. Si acum stiu…timpul trece atat de repede…

 

2018


Este acea zi din an in care facem retrospectiva anului precedent si ne dorim de fiecare data un inceput mai bun, mai prosper in care dorintele noastre sa devina realitate.

Multi ani la rand singura mea dorinta la final de an era aceeasi…pana intr-o zi cand aceasta a devenit o frumoasa realitate. Aceasta realitate poarta numele copilului meu, David.

Si pentru ca Dumnezeu a fost bun cu mine mi-a oferit sansa de a fi parinte pentru a doua oara. Astfel , anul 2017 ne-a daruit-o pe Iris. Un al doilea vis devenit realitate.

Ce a insemnat 2017 pentru mine? A fost anul care mi-a adus implinire totala. Nu stiu daca merit sau nu tot ceea ce mi se intampla, stiu insa cu siguranta ca am tot ceea ce imi doresc.

Imi propun in fiecare an sa realizez cate ceva si de cativa ani chiar reusesc acest lucru. Sunt dorinte firesti, realizabile si mi-am dat seama ca atata timp cat ma axez pe ceea ce imi doresc rezultatul nu poate fi decat unul favorabil.

Pentru 2018 am multe planuri , aspiratii si dorinte, dar cel mai mult imi doresc sanatate si multa rabdare pentru a-mi creste copiii in armonie.

Sunt convinsa ca toate celelalte vor veni de la sine atata timp cat pasiunea, perseverenta si credinta stau la baza implinirii dorintelor noastre.

Imi iau ramas bun de la un an minunat cu speranta ca va urma unul la fel de bun!

Promit ca anul ce vine sa ma prinda mai des pe aici, sa pot sa ajung la zi cu postarile..am atat de multe de povestit si de impartasit…

La multi ani, cu sanatate!

 

 

 

 

 

 

 

Despre alaptare Autointarcarea lui David si alaptarea cu Iris


 

A trecut ceva timp de cand nu am mai intrat pe aici…Timpul meu liber a fost limitat si am atat de multe de povestit. Voi reveni asupra primelor luni cu bebe , insa acum as vrea sa vorbesc despre alaptare.

Este saptamana internationala a alaptarii.

Am tot omis sa scriu despre intarcarea lui David. Este un subiect sensibil pentru mine si niciodata nu-mi gasesc cuvintele…Ne leaga atat de multe amintiri frumoase petrecute la san.

Primele zile, primele luni… disperarea mea si dorinta enorma de a alapta. Am plans mult pentru ca nu reuseam sa il alaptez exclusiv de la san, desi faceam toate eforturile necesare in acest sens. Lactatia s-a instalat tarziu, pe la 2 luni si ma bucur ca am insistat sa ne petrecem cat mai mult timp impreuna incercand sa stimulam lactatia. Cand imi pierdusem orice speranta bebe a inceput sa fie multumim de ceea ce primeste si din acel moment totul a venit de la sine.

Mai presus de hrana, David s-a bucurat de toata afectiunea si caldura clipelor petrecute la san. Ca toate mamicile, am primit si eu multe sfaturi neavizate, precum sa ii ofer bebelusului apa in primele sase luni, sa il alaptez cu pragram si sa il intarc la un an, etc

Pe la un an si jumatate a inceput o noua aventura in procesul nostru de alaptare.

Ramasesem insarcinata si David a fost primul care a simtit schimbarile care se produc in corpul meu. Eram la mare si el era atat de agitat…Petrecea mult timp la san si cu toate acestea ceva il nemultumea. Am pus toate acestea pe seama unui puseu de crestere. Ulterior, am aflat fericita si motivul pentru care se comporta astfel.

Alaptarea pe perioada sarcinii nu este tocmai usoara si m-am confruntat din nou cu tot felul de sfaturi precum ca nu ar fi bine sa mai alaptez daca sunt insarcinata. Durerile din al doilea trimestru in timp ce alaptam erau aproape insuportabile.Nu mai era o placere pentru mine sa alaptez si intr-un fel i-am transmis aceasta stare a mea si copilului care parca ma solicitata intentionat si mai mult si mai des.

Ma gandeam la intarcare si cu groaza la faptul ca va trebui sa plec cateva zile de acasa. Nu asta imi doream.Nu doream ca finalul povestii noastre de alaptare sa fie acesta. Nu reuseam insa sa gasesc o alta solutie. Ajunsesem in stadiul in care era o povara pentru mine toata treaba asta cu alaptarea. Copilul vroia des si ma solicita mult. De cele mai multe ori ma folosea doar pe post de suzeta si asta ma enerva si mai tare.

Nu reuseam sa fac mai nimic altceva,  desi el nu mai era de mult un bebelus. In acelasi timp ma simteam vinovata pentru repulsia pe care o aveam. Vinovata fata de el, care nu isi dorea decat sa isi petreaca cat mai mult timp la san, cu mine. Intre timp , am inteles ca nu sunt singura care are astfel de reactii si sentimente si ca acestea ar fi putut sa fie prezente si daca nu as fi fost insarcinata.

Durerile au persistat si in al treilea trimesteru de sarcina si eu oscilam intre intarcare si alaptare in tandem. Doream sa inchid acest capitol , dar nu imi doream sa se intample totul brusc.Ar fi fost o schimbare radicala atat pentru David cat si pentru mine si al meu organism.

Nu prea stiam nici eu exact ce vreau si nici cum ar fi mai bine sa procedez… .

Inca o data am inteles ca de cele mai multe ori , copiii stiu mai bine decat noi cand si cum trebuie sa faca anumite lucruri .Am lasat totul la voia intamplarii si el , copil destept,  a stiut in cele din urma, sa serveasca din ce in ce mai rar. O saptamana a dorit titi doar seara si noaptea. Pentru ca am simtit si am vazut ca este pregatit sa renunte am incercat sa nu stau prea mult pe langa el seara si in cele din urma am reusit sa il alaptez o data la doua zile…si noaptea de cate ori dorea el. In scurt timp,  copilul nu a mai vrut sa fie alaptat decat noaptea si usor , usor  a renuntat si la acest obicei. Din cand in cand imi cerea titi , dar nu mai tragea de hainele mele ca sa ii ofer si nu am insistat. Pentru ca acest proces s-a petrecut cu putin timp inainte sa nasc al doilea copil, mi-a fost foarte usor sa o iau de la capat si lactatia s-a instalat foarte repede chiar daca am nascut prin cezariana.

Nu as fi crezut ca un copil atat de atasat de san ar fi putut sa renunte atat de usor.

A fost intarcare sau autointarcare? Nu stiu nici eu, caci in mare parte dorinta de a nu mai alapta a fost a mea. Eu spun mereu ca a fost o „semiautointarcare ” .

Regrete?

Asa cum spune si cantecul….am cateva..

Mi-e dor sa-l stiu la pieptul meu,desi am un alt ghemotoc acum, alaturi de care ma bucur de aceste minunate clipe.

Imi pare rau ca nu am experimentat alaptarea in tandem , poate David nu ar mai fi fost atat de gelos pe noul membru al familiei. Am incercat la un moment dat , insa nu mai stie sa suga.

Imi pare rau pentru toate starile mele proaste pe care i le-am transmis, pentru faptul ca uneori nu am alaptat cu mare drag si pentru ca nu i-am explicat prea multe…poate ca ar fi inteles…

Si regret ca nu am nici o poza insarcinata cu el la sanul meu..

Si…mi-e dor, chiar daca tot langa mine adoarme  si in loc de san a gasit drept alinare parul meu pe care il mangaie pana adoarme.

Oricat de greu ar fi uneori sa alaptezi, in cele din urma, cand privesti in trecut nu poti decat sa realizezi ca este minunat!

Este un sentiment atat de profund incat nu poate fi exprimat in cuvinte. Mai presus de hrana sanatoasa, oferi din tine apropiere, caldura si afectiune infinita si toate acestea ti se intorc inzecit.

Si pentru ca este saptamana internationala a alaptarii voi distribui acesta postare, desi nu fac acest lucru de obicei 😊

 

 

 

 

 

 

 

Regresia fratelui mai mare


David a inceput sa se alinte si sa aiba un comportament tipic bebelusilor  inca de pe vremea cand eram insarcinata..cam de cand a inceput sa se vada burtica..Vrea des in brate si mimeaza un plans specific bebelusului. La inceput, am incercat sa ii explic ca el a trecut prin etapa respectiva si ca in prezent este baiat mare..Nu prea a functionat aceasta tehnica asa ca l-am lasat sa se desfasoare..

Afara, cand se joaca cu gasca lui din fata blocului,  ( suntem norocosi ca avem un parc tocmai in fata blocului si sunt vreo 4 pici de varsta lui) se intampla sa impinga copiii cand se dau in tobogan, sa planga daca un alt copil se atinge de jucariile lui…

Comportamentul acesta a venit impreuna cu o oarecare constientizare a faptului ca urmeaza sa vina un bebe.

Faptul ca eu nu am mai fost capabila in ultima luna de sarcina sa ies singura cu el afara a intarit acest comportament.

A urmat lipsa mea de acasa timp de 3 zile..

Apoi, a venit bebe si a fost incantat vreo 2 zile. Ulterior, si-a dat seama ca trebuie sa ii ofer si noului venit din timpul meu. Ca trebuie sa ii dau micutei titi..

Sunt sigura ca inca isi aduce aminte de titi..au trecut doar 4 luni de la autointarcare..( sau intarcare…cred ca semiautointarcare ar fi termenul potrivit☺)

De fiecare data cand ma vedea ca o alaptez pe Iris incepea sa planga..si vad pe chipul lui un strigat de disperare..Il doare..si ma doare si pe mine durerea lui.

L-am inteles..inca il inteleg.

Am incercat sa ii ofer si lui sanul..stiam ca nu mai stie si ca nu mai vrea , dar am vrut sa ii demostrez ca il iubesc la fel de mult si ca tot ce ii ofer bebelusului ii ofer si lui..

Nu a vrut , binenteles..doar mi-a mangaiat sanul si l-a acoperit cu bluza ..

Cate amintiri ne leaga alaturi de titi..El a uitat sau va uita…eu niciodata! Acum urmeaza o noua aventura cu Iris…si cu David langa noi..

Noaptea nu stiu cum, dar aude cand se trezeste bebe sa pape, desi nu plange..

Atunci vrea si el lapte sau apa..

Aaa..si in timpul zilei exact cand alaptez vrea cate ceva..De fapt, vrea atentia mea..

Si eu i-o ofer. Cu bebe in brate si la san ma deplasez ..oarecum cocosata..si ii ofer tot ce doreste..

Poate gresesc..Poate ca ii dau senzatia ca el este cel mai important..Poate ca ar trebui sa ii dau de inteles ca nu mai este doar el acum si ca lucrurile se vor schimba oarecum..

Insa, el stie acest lucru..

Mi-a fost pe tot parcursulul sarcinii frica de momentul in care va trebui sa il pun in fata faptului implinit. Mi-a fost teama sa nu se simta inlaturat..Stiam cat de solicitant este sa alaptezi un nou-nascut si cat timp iti trebuie ca sa faci acest lucru..

Ma gandeam cu groaza si la noptile nedormite..Doi ani de zile cat l-am alaptat pe David nu am avut parte de o noapte intreaga de somn..Ultimele 2 luni de sarcina au fost singurele care mi-au oferit acest privilegiu de a dormi, dar nu prea te mai odihnesti bine cand ai o burta atat de mare in dotare.

Au trecut 3 saptamani de cand Iris face parte din familia noastra. A fost greu, recunosc , desi sunt o mamica norocoasa.  Bebe este cuminte si plange doar atunci cand ii este foame..Noaptea doarme..Se trezeste doar sa manance. Mai nou nici nu-i mai schimb pampersul noaptea pentru ca abia spre dimineata are scaun.

David inca cere multa atentie. Inca vrea in bratele mele atunci cand o alaptez pe ea. Vrea sa adoarma doar cu mine , chiar daca bebe plange de foame. Ma vrea pe mine sa fiu doar a lui!

Prefer sa se obisnuiasca treptat si frumos cu aceasta schimbare din viata noastra. Nu vreau sa fie un copil resemnat..Zambetul lui frumos si inocent nu trebuie sa cunoasca tristetea.

Cunosc destui frati care ajunsi la maturitate raman cu o oarecare resemnare. Resemnarea fratelui mai mare, a celui care se simte mai putin iubit , care trebuie sa lase de la el in favoarea celui mai mic…

Acum pot sa ies si doar eu cu el afara. Incerc sa fac in asa fel incat sa ne petrecem doar noi doi putin timp…

Somnul, este de asemenea, prilej de rasfat pentru amandoi..

Seara iesim de cele mai multe ori toti patru..

Are si momentele lui de tandrete cu Iris. Cand plange si nu pot sa ajung imediat la ea , se duce si o mangaie.

Ma ajuta sa ii facem baie si uneori vrea sa ii ofere din mancarea lui.

Asadar, copiii au o capacitate de adaptare incredibila..

Sunt mandra de el, de fratele mai mare pentru ca are grija de suriora lui , pentru ca nu o loveste ( doar de 2 ori a avut aceasta intentie).

In cele din urma, totul va fi bine..

Eu am invatat ca este normal din cand in cand sa isi doareasca sa fiu prezenta doar pentru el. Cand Iris va creste mai mare, va avea si ea o astfel de atitudine.

Timpul zboara si noi ne adaptam din mers. Atata timp cat reusim sa ne impartim timpul astfel incat amandoi sa beneficieze de prezenta noastra inseamna ca facem ceea ce trebuie..

 

 

 

 

Primele zile cu bebe 2 (Iris) acasa.


A venit si momentul externarii! Asteptam cu nerabdare sa il vad pe David.

Puteam sa plec de la ora zece, insa sotul nu a putut sa vina sa ne ia decat la ora 12. La prima nastere au venit multi specialisti sa ne instruiasca si externarea a avut loc dupa ora 15.  Acum, m-au vizitat doar medicul meu, neonatologul si consultantul in alaptare ( care mi-a oferit informatii utile, chiar daca trecusem printr-un proces de alaptare deja). Asistentele veneau din zece in zece minute sa vada daca am plecat. Erau 6 internari in ziua respectiva..

Dezavantajul cand nasti la o clinica privata este acela ca nu stai decat 3 zile internata, desi recomandat este sa beneficiezi de ingrijiri medicale macar 5 zile. Cu toate acestea, nimic nu se compara cu somnul de acasa. Am dormit foarte putin in aceste 3 zile.

David era in casa atunci cand am ajuns. S-a bucurat cand m-a vazut si ne-am iubit putin..Am ramas uimita cand am constat ca lega cuvinte. Vorbea mult mai mult..in doar 3 zile..Asta ma pune si acum pe ganduri. De cand am ajuns eu acasa a revenit la vocabularul limitat..Stiu ca fiecare copil are ritmul lui , insa ma gandesc ca poate gresesc fara sa-mi dau seama..Se pare ca poate si stie sa vorbeasca daca vrea.

Dupa ce ne-am imbratisat , i-am aratat si noul membru al familiei care era in brate la tati. Spre surprinderea noastra s-a bucurat . Probabil credea ca este o fiinta cu care se poate juca asa cum considera el de cuviinta..asa cum face cu Tzutzu ( cainele nostru).

O mangaia, nu stia cum sa faca sa o ia in brate..ii aducea mancare. Trebuia sa fim foarte atenti ca sa nu o raneasca din greseala.

Inceputul parea promitator. David era incantat de bebe..In urmatoarele zile atitudinea lui s-a schimbat, si-a dat seama ca bebelusul are nevoie de atentia mea si binenteles ca acest lucru l-a afectat , desi incercam sa fac tot ce imi statea in putiinta ca nu simta schimbarea din viata noastra asa brusc, pe neasteptate. Pot sa spun ca in primele zile, chiar a avut mai multa atentie din partea mea decat a avut Iris.  Cu toate acestea , regresia si-a facut prezenta in comportamentul lui. Stiam ca se poate intampla acest lucru si l- am lasat sa se desfasoare.. in urmatoarea postare voi detalia acest aspect..

Cat despre mine…m-am simtit ingrozitor in primele zile..Am venit de la clinica plina de apa…Picioarele mele erau atat de umflate incat abia am putut sa ma incalt…si seara am experimentat o durere insuportabila..

Cu toate acestea am dormit 4 ore legate, ceea ce era un lux..oricat de mari ar fi durerile, cand David se joaca in parul meu nu am cum sa adorm decat fericita.

3 zile fara David


Niciodata nu am fost despartiti mai mult de cateva ore. Nu stiu ce este in sufletelul lui, ce gandeste el acum. Stiu cu siguranta ca ii este dor de mine. Mie? Imi este un dor nebun de puiul meu..Asa cu operatia mea, cand o sa -l vad o sa-l ciufulesc tot. Nu credeam ca va fi atat de greu fara el.

Nu stiu ce va simti atunci cand isi va vedea surioara. Nu stiu cum voi face ca sa imi petrec cat mai mult timp cu el in conditiile in care va trebui si sa alaptez

…si da.. tzitzi….tzitzi care a fost a lui va fi a alcuiva…

Si el stie cat de dulce si buna este tzitzi!!

Primele zile dupa operatie


Iris si-a revenit. A stat pana a doua zi la caldura si a primit din cand in cand oxigen.

Problema ei este des intalnita la prematuri sau in cazul unei nasteri complicate.

Important este ca a doua zi a fost langa mine, la pieptul meu. Nu prea avea ce sa suga, dar stiam ca ii face bine aceasta apropiere.

Noptile la clinica au trecut foarte greu si nu am dormit mai mult de 2 ore pe noapte ..fie din cauza pozitiei incomode pe spate, fie din cauza durerii.

Pentru durere mereu am primit cate ceva, ceea ce ma ajuta sa ma deplasez sau sa motai putin.

Am stat singura in camera si timpul a trecut mult mai greu. Cand m-am repus pe picioare am facut cateva ture prin spital si am revazut camera in care am stat cand l-am nascut pe David. Mi-am adus aminte de colega mea de camera, de Elena. Cred ca nimic nu este intamplator..trebuia sa ne cunoastem..

Elena trece acum prin clipe grele alaturi de puiul ei, Giulia , care are o forma rara de leucemie. Giulia s-a nascut la 30 de minute dupa ce a venit pe lume David si a fost un copil sanatos pana acum cateva luni.

Este internata la o clinica din Turcia si reactioneaza foarte bine la tratament , insa pentru a putea sa acopere toate costurile, parintii mai au nevoie de inca 75000 euro. Exista un grup – Ajutor pentru Giulia-  unde oameni cu suflet mare incearca sa ajute licitand diverse lucruri. Daca intamplator cititi aceasta postare ( caci nu distribui de obicei postarile ) si vreti sa ajutati un pui de om care isi petrece toata ziua in camera unui spital si care are mari sanse de recuperare,  puteti sa intrati in grupul respectiv sau sa donati 2 euro la 8828 cu textul Giulia. Orice ajutor conteaza.

Revenind la subiect…

Personalul a fost extrem de amabil, insa eu m- am simtit cu totul diferit fata de acum 2 ani.

Emotiile au fost mult mai mari, durerile le-am resimtit mai puternice si optimismul meu a cam lipsit.

Nu vreau sa fiu inteleasa gresit; ma bucur enorm pentru noul miracol din viata noastra. Abia astept sa ne cunoastem mai bine, sa ne descoperim una pe cealalta…si imi doresc din toata inima sa fie sanatoasa.

Sunt cu gandul totusi si acasa..la David..mi-e un dor nebun de el si numai  gandul la el ma face sa plang. Imi fac tot felul de griji. Cum va fi cu doi copii, cum imi voi imparti timpul in asa fel incat sa nu simta nici unul lipsa si afectiunea mea.

David cand era bebe mic beneficia de toata atentia noastra si am trait impreuna clipe de neuitat. Am in memoria inimii fiecare etapa prin care am trecut impreuna. Primul zambet, primii pasi, primul cuvant.

Si Iris merita aceeasi atentie, aceeasi afectiune..insa, si David merita sa simta ca nimic nu s-a schimbat, ca este la fel de important pentru noi, ca il iubim la fel de mult..

Nu stiu cum voi reusi sa fac toate acestea. Gandul acesta imi genereaza atat de multa tristete..

Iata de ce totul este diferit acum. Acum doi ani tot ce trebuia sa fac era sa merg acasa sa imi petrec tot timpul cu noul membru al familiei. Acum trebuie sa merg acasa, sa imi impart acest timp si sa inmultesc toata iubirea pe care pana acum i-am oferit-o lui David .

Nu stiu daca sunt pregatita , dar nu mai conteaza. Toate lucrurile se intampla atunci cand trebuie si uneori suntem mai pregatiti decat ne consideram a fi.

 

 

 

 

 

Nasterea lui Iris (Cezariana 2)


Pe 2 mai la ora 16 : 17 a venit pe lume micuta Iris

received_1530869296969342

Pe la ora 12 am ajuns la clinica. Pe David l-am lasat afara, in parc. Nici macar nu mi-am luat ramas bun…

Am facut inca un tns si apoi a urmat internarea. Am mancat in ziua respectiva su am baut apa. Daca nimeream cu dr anestezist cu care vorbisem ultima oara as fi fost nevoita sa mint ca am oprit tratamentul cu clexane cu 72 de ore inainte si ca nu am mancat nimic in ziua internarii.

Spre norocul meu am nimerit cu acelasi dr anestezist cu care am fost si la David. O doamna doctor intelegatoare si priceputa si in ceea ce priveste trombofilia. Mi-a spus ca la doza pe care o fac puteam sa fac linistita clexane si cu 12 ore inainte de interventie.

M-a lasat sa beau apa…

In jur de ora 15: 30 am intrat in sala de operatie.

Orele dinainte au trecut greu si au fost pline de emotii..

Am avut aceeasi problema cu anestezia..M-a gaurit de vrei 3 ori pana a reusit sa imi introduca cateterul.  In mare parte si din cauza mea pentru ca nu intelegeam exact cum trebuie sa stau.

A si durut putin…

Apoi am inceput sa simt mici furnicaturi in picioare..

Eram mult mai constienta decat la prima sarcina, ceea ce nu este intotdeauna un avantaj.

Apoi a venit doctorul insotit de medicul de garda.

Toate bune si frumoase pana m-au taiat..Nu stiu exact ce s-a intamplat pe acolo. Senzatia aceea ca cineva umbla in tine si faptul ca simti totul chiar daca nu doare este atat de neplacuta..

Se pare ca nu reuseau sa scoata copilul prin taietura initiala ( banuiesc ca cea de la prima operatie ) si  au fost nevoiti sa ma taie repede in alta parte a uterului ca sa scoata copilul.

Atat de tare ma apasau pe abdomen incat nu puteam sa respir. A fost ingrozitor si abia asteptam sa se termine.

Atunci mi-am dat seama ca ceva nu este in regula.

Cand au scos copilul nu se auzea nimic , ceea ce m-a ingrijorat, binenteles.

Dupa putin timp un plans timid si-a facut prezenta in acea atmosfera incarcata.

Iris s-a nascut la 16: 17 cu 3090 grame si este un ghemotoc de 47 de cm.

Dupa ce mi-au pus-o in brate a inceput sa se inece si au dus-o repede sa o curete si sa primeasca oxigen.

Cand am ajuns in salon am aflat ca a fost o nastere destul de grea. Se pare ca la prima operatie nu m-am recuperat asa cum trebuie prin interior, motiv pentru care a fost destul de greu sa umble pe acolo si au fost nevoiti sa scoata bebelusul prin alta parte.

In plus, se pare ca uterul meu este foarte mic…lucru ciudat intr-o sarcina..( si pe care nu mi l-a mai spus doctorul pana acum)

Stiu ca sarcina modifica marimea uterului, mai ales ca este vorba despre o a doua sarcina. Nu prea ar avea cum sa fie mic in acest moment ….

Sunt putin ingrijirata in ceea ce priveste uterul meu. Sper sa nu aiba de suferit si lucrurile sa aseze bine pe acolo.

Iris s-a lasat asteptata. Trecusera deja prea multe ore si sotul meu a sunat la neonatologie. Fetita avea nevoie de caldura si oxigen, motiv pentru care am vazut-o doar 2 minute in prima ei zi.

Atat de mica si de fragila. Un ghemotoc frumos si dulce.

Nu am apucat sa o atasez la san in prima ora, asa cum mi-as fi dorit, insa sunt sigura ca vom recupera.

Important este sa fie sanatoasa ca sa putem sa petrecem mii de clipe minunate impreuna.

Astept cu nerabdare sa o tin in brate…

Sarcina 2-Saptamana 39


E noaptea dinaintea implinirii unui nou miracol in viata noastra.

Iris va veni maine pe lume si ma gandesc cu emotie la tot ceea ce urmeaza.

Saptamana ce a trecut am fost de doua ori la consultatie si parea totul in regula. Capul la fel de mic. Am eu o problema cu capul ei micut… ☺

Se pare ca va fi un bebelus destul de micut, insa important este sa fie sanatoasa. Va recupera in greutate si totul va fi bine.

De vreo doua saptamani tot am contractii false si uneori sunt destul de neplacute.

Astazi am fost sa fac un TNS si una dintre contractii era destul de serioasa ( desi nu am simtit-o)  , motiv pentru care doctorul de garda mi-a spus sa urmaresc daca burta se intareste prea tare.

David simte ca va avea loc o schimbare pentru ca ma imbratiseaza mereu si de vreo saptamana face precum un bebelus cand se alinta.

Nu stiu cum vor trece zilele de internare fara el. Sper din suflet sa nu imi simta foarte tare lipsa.  Nu am mai fost despartiti niciodata atata timp. Nici o noapte fara el…

Si cand voi veni acasa va fi , de asemenea ,  destul de greu. Nu voi putea sa il iau in brate si nu stiu cat  de mult si cum va intelege el toate aceste evenimente si schimbari.

Tot ce imi doresc este sa reusim sa ii transmitem faptul ca nimic nu s-a schimbat. Ca el este la fel de important si de iubit.

Pentru maine am emotii mari. Mai mari decat la prima sarcina. Nu stiu de ce..Parca eram mai curajoasa acum 2 ani.

Sper din toata inima sa fie bine micuta noastra si operatia sa decurga bine.

Revin maine cu vesti bune! .. nu se poate altfel!

 

 

Sarcina 2 -Saptamana 38


Deja ma resemnasem cu ideea ca voi fi programata pentru operatia de cezariana la 38 de saptamani. La ultima consultatie , doctorul a constatat ( verificand si ecografiile anterioare) ca bebe mereu a fost ceva mai mic, motiv pentru care este posibil ca si conceptia sa fi avut loc mai tarziu. Am cazut de acord sa mai stam o saptamana , macar din punct de vedere pulmonar sa fie pregatita ( chiar daca nu ia in greutate )

Inca sunt variatii pe artera uterina si mi-a recomandat sa fiu foarte atenta la miscarile bebelusului.

Capul micutei a stagnat la 34 de saptamani si asta ma ingrijoreaza cel mai mult. M-am apucat sa citesc tot felul de articole in legatura cu aceasta situatie si cred ca mai mult rau am facut. Am citit lucruri ingrozitoare si am preferat sa ma opresc si sa nu intru in amanunte.

Sper din suflet sa fie bine si sa reziste inca o saptamana acolo unde zic eu ca ii este cald si bine.

Cu David am fost la endocrinolog ( asa cum ne-a sfatuit chirurgul) si totul este bine. Mai trebuie sa facem doar ecografia testiculara si apoi sa revenim cu rezultatele ca sa stabilim ce este de facut. Totusi, nu cred ca are nici o problema si nu va fi cazul sa apelam la operatie. Sa vedem ce ne va spune doctorul… Voi detalia acest subiect cu alta ocazie.

Sarcina 2- Saptamana 37 de sarcina


Am avut parte de niste saptamani destul de stresante cu toate problemele lui David de sanatate si am  umblat mult pe la doctori. Totusi, ma bucur ca am gasit un doctor care sa fie dispus sa ne raspunda tuturor intrebarilor. Mai mult, am apreciat faptul ca nu s-a grabit sa isi dea cu parerea inainte de a ne trimite la ecografie.

Am spus ca voi scrie separat despre toate aceste aspecte ca sa nu vorbesc in aceeasi postare despre prea multe.

Astfel, postarea aceasta este despre ea. Despre minunea de 37 de saptamani..

Incepe numaratoarea inversa.

Am fost la consultatie zilele acestea si speram sa fi luat in greutate.

Se pare ca a ramas tot cu capul mai mic (cu 3 saptamani) si in greutatea a luat doar 20 de grame intr-o saptamana- foarte putin. Pozitia ei este una specifica pentru a-si face cu bine venirea pe lume pentru ca este cu capul in jos.

Exista niste fluctuatii la nivelul arterei uterine. De fiecare data au fost prezente. Acesta este si motivul pentru care nu se alimenteaza asa cum ar trebui bebe.  Doctorul spune ca este din cauza trombofiliei. Sa maresc injectiile pe ultima suta de metrii nu este solutie..

Pe mine ma ingrijoreaza capul cel mic si kilogramele prea putine.

Doctorul, in schimb , nu pare atat de ingrijorat. L-am vazut mai mult ingrijorat de faptul ca va fi plecat in perioada 27 aprilie-2 mai.

Si sotul meu va fi plecat in data de 29 si 30 aprilie.

Initial, doctorul stabilise ( cu acordul nostru) cezariana pe 2- 3 mai. Sotul meu este ingrijorat sa nu fie prea tarziu si de cand a aflat ca va fi plecat si medicul in perioada in care este si el plecat isi face si mai multe griji.

In plus, copilul nu mai ia in greutate si este si cu capul in jos.

Astfel, a reusit oarecum sa ii transmita si medicului aceasta stare de ingrijorare , desi el este genul de doctor care considera ca este bine ca fatul sa isi petreaca cat mai mult timp in mediul intrauterin.

I-am propus medicului sa facem operatia pe 27 aprilie ( inainte sa plece)  , insa nu vrea sa plece fara a ma supraveghea macar 2 zile dupa operatie,   mai ales  ca am trombofilie si pot aparea diverse complicatii ( spune el)

In concluzie, suntem derutati si noi si doctorul si nu stim cum sa facem ca sa fie cat mai bine..

A ramas sa il sunam vineri ca sa stabilim ce facem si intre timp el sa se uite peste ecografiile de la 9-11 saptamani ca sa vada daca varsta gestationala coincide cu cea fetala.

Sa mai spun ca sunt ingrijorata si nici nu stiu cum ar fi mai bine?

La prima sarcina totul a functionat asa cum trebuie in ultimul trimestru. A inceput rau, dar s-a terminat totul cu bine. Copilul lua bine in greutate. S-a nascut la 39 de saptamani. Nu aveam griji si nici emotii. Eram optimista, increzatoare si stiam ca am langa mine oameni care sa- si faca griji in locul meu. Eram ferita de tot stresul acesta pe care acum il resimt. As fi crezut ca a doua oara va fi mult mai usor, ca stiu la ce sa ma astept..

Cu toate acestea imi fac mult mai multe griji decat la prima sarcina. Cu David totul a  fost calculat, monitorizat..stiam pana si ora fertilizarii. Faceam injectii de 0, 6 preventiv si bebe lua bine in greutate.

In plus, doctorul anestezist de acum 2 ani mi-a recomandat sa renunt la clexane cu 24 de ore inainte ( practic nu am mai facut injectiile cu pricina in dimineata operatiei)

In ziua operatiei era un alt doctor anestezist care a fost langa mine,  m-a supravegheat si sustinut pe intreaga perioada a interventiei.

Mdaa. .De aceasta data sunt foarte derutata in ceea ce priveste anestezia.

A doua zi dupa ecografie am fost sa vorbesc cu medicul anestezist sa vedem cand oprim clexanul si ma asteptam sa imi spuna sa procedez la fel ca in prima sarcina , sa intrerup cu 24 de ore inainte. Surpriza mare cand un doctor anestezist nou care va  fi saptamana viitoare in tura 1 mi-a spus ca trebuie sa intrerup cu 72 de ore cel putin inainte de operatie. I-am explicat ca la prima sarcina am procedat altfel, dar nu l-a interesat cum procedeaza alti doctori. I-am explicat si ca fac o doza mai mica fata de sarcina anterioara. ..Mi-a spus ca el face exact ca la carte si ca nu il intereseaza ce doza fac.

Apoi mi-a spus sa il astept pana termina si cea de-a doua operatie ca sa ma consulte..( deja asteptasem aproape 2 ore sa iasa din prima operatie) . Dupa aproximativ o ora a revenit si mi-a explicat ca in cazul in care am hemoragii din cauza clexanului nu va putea sa imi introduca analgezice dupa operatie, ca pentru el este o responsabilitate mare sa ia in primire o pacienta care face clexane, ca in mod normal injectiile se opresc la 36 de saptamani( ????). Era destul de revoltat pe doctorii hematologi care recomanda intreruperea tratamentului doar cu 24-48 de ore. Spunea ca anestezistul este cel care se confrunta cu hemoragiile, nu dr hematolog..

Apoi s-a uitat in gatul meu (Sincer nu stiu de ce ) si m-a intrebat daca ma doare gatul. Chiar m-a durut in dimineata respectiva…Mi-a recomandat sa fac o analiza sa vad daca nu am vreo bacterie in gat..

M-a derutat total si m-a si speriat intr-o oarecare masura.

Am sunat doctorul meu ginecolog si mi-a spus ca nu se poate sa intrerup cu 72 de ore inainte tratamentul..La fel mi-ar fi spus si dr hematolog..Eu oricum nu imi asum un asemenea risc..

A ramas sa ne auzim vineri cu medicul care supravegheaza sarcina si atunci vom stabili exact cum  procedam. Tot atunci vom stabili si data.

Pana atunci raman dezorientata total in  ceea ce priveste nasterea . Nu stiu nici cand va avea loc, nici cand voi renunta la injectii.

Si totusi….

Daca as avea contractii si as fi nevoita sa nasc de urgenta nu as mai avea timp sa renunt la injectii…

Atunci oare ce ar face doctorul acesta anestezist???

Sper sa ne auzim cu bine…Poate pana atunci mai ia si bebe cateva grame..

 

Sarcina 2- Saptamana 36 de sarcina


Tocmai ce mi-am propus o perioada linistita cu multa odihna si pace si a urmat o perioada plina de intamplari nepravazute si nu tocmai placute. In ultimele 2 saptamani am umblat destul de mult cu David pe la doctori. Nu era de ajuns faptul ca am ajuns la Urgente cu obrazul lui..trebuia sa mergem si la pediatru ca sa vedem de ce il ustura cand face treaba mica. Si daca tot am ajuns la pediatru, trebuia sa ajungem si la un chirurg ca sa ii verifice un testicul.

Uite asa mi-am petrecut singurele 2 saptamani in care mi-am propus sa nu fac nimic altceva decat sa stau linistita si sa imi petrec cat mai mult timp de calitate cu David.

Voi reveni asupra ambelor probleme de sanatate intr-o postare separata.

Pana atunci as vrea sa povestesc putin si despre miracolul din mine. Miracol care se pare ca a ramas cu capul mai mic. Acum doua saptamani avea capul cu 2 saptamani mai mic si luase in jur de 2000 gr. Acum, la 35 de saptamani are capul cu 3 saptamani mai mic insa a luat in jur de 2700 gr. Stiu ca ecograful nu arata cu precizie si poate exista o marja de +-.

Cu toate acestea, ma ingrijoreaza capul acesta mic. Medicul mi-a spus ca este posibil sa fie un copil cu capul mai mic si ca acest lucru nu trebuie sa ne ingrijoreze.

Nu ma linisteste atat de mult nici atitudinea pozitiva a doctorului. Vreau sa am certitudinea faptului ca a mea minune din pantec este sanatoasa si ca are un cap normal si stiu ca acest lucru se va intampla doar atunci cand o voi tine pentru prima oara in brate.

Cu toate acestea, am incredere in aceasta mica faptura luptatoare care s-a incapatanat sa stea acolo in ciuda tuturor obstacolelor la care fara vreau si sa stiu am supus-o. ( nopti nedormite, efort fizic, drumuri lungi, stres, examene, comenzi pe ultima suta de metri,etc). La acestea se mai adauga si un copil nazdravan si simpatic care are nevoie de toata atentia mea in aceasta perioada.

Sper din suflet sa fie totul bine. Se spune ca sarcina reflcta mult personalitatea copilului in viata extrauterina. Cu David am stat mult in pat. Am citit mult, m-am rugat si am gatit, insa nu pot spune ca este un copil foarte linistit. Este energic, vioi, vesel si mereu in miscare. Insa este iubitor, sensibil si mamos.

Poate ca Iris, contrar modului in care mi-am trait sarcina va fi linistita insa puternica.

Ceea ce este cert este ca o dorim in viata noatra din toata inima si suntem cu adevarat recunoscatori pentru ca s-a intamplat sa avem parte de inca un miracol.

Tot ce imi doresc este sa fie sanatoasa si sa ne bucure in fiecare zi cu prezenta ei.

Mai este putin…

O zi infernala la Spitalul de copii din Brasov- Sarcina 2- 35 saptamani


Se pare ca se poate si mai rau. Si cum o problema nu vine niciodata singura..trebuia sa se mai intample inca ceva care sa ne faca ziua plina de ghinioane.

De dimineata David avea un comportament cam ciudat. Se tinea cu mana de pampers si schita o oarecare durere.

De la antibiotice a facut o iritatie urata in zona scutecului si nu i-a trecut decat cu Neoprezol..o crema buna , dar puternica. Acum imi era teama sa nu fi patit ceva in zona penisului din cauza cremei. Oricum, intentionam sa merg cu el la un control de rutina, mai ales ca suspectam a fi ceva in neregula cu un testicol..nu stim sigur daca a coborat..Multe probleme mai au si baietii..Si eu care credeam ca este mult mai simplu la ei…

Asa ca am sunat la o clinica privata si am prins o programare in aceeasi zi.

Am fost la Medlife pe Nicopole, la Urgente si am dat de o doamna doctor foarte de treaba.( Oniga Ioana).  Am asteptat 30 de minute , insa mi-au spus cei de la receptie ca este un caz mai special ..si am inteles, binenteles. Pentru mine conteaza mult modul in care iti vorbeste omul, mai mult decat situatia in sine. Binenteles ca imi doream sa intru exact atunci cand eram programata, mai ales ca este o clinica privata si aveam si programare, insa inteleg ca sunt cazuri mai grave care necesita interventie prioritara.

I-am explicat doamnei doctor simptomele si a mi-a recomandat sa ii fac analizele de urina , suspectand o infectie urinara.

Din pacate, doar a doua zi de dimineata puteam sa recoltez urina intr-o punga  speciala pentru ca David inca nu face la olita.

Il durea cand facea pipi , insa parea a fi o durere suportabila. Eram multumita ca am fost din timp la doctor ca sa nu stea mult timp cu durerea respectiva.

Am ajuns acasa multumita ( daca pot spune asa)  ca nu are nimic grav.

Dupa amiaza a iesit afara cu tati , in parc. In parc David are cativa prieteni cu care se joaca. Uneori au divergente si se mai imbrancesc , mai ales cand se cearta pe mingi. Asa s-a intamplat si ieri. Au iesit din parc si sareau pe un capac. In zona era si o teava …David a nimerit cu obrazul fix in teava..

Eu tocmai coboram cand mi-am vazut sotul cu copilul plangand in brate. Cand i-am vazut fata taiata si plina de sange m-au luat toti fiorii.

Binenteles ca primul impuls a fost acela de a imi acuza sotul de neglijenta, la fel ar fi facut si el. Stiu totusi ca s-ar fi putut intampla cu orice si oricui.

Unde poti sa mergi in astfel de situatii decat la Spitalul de Copii..

Speram totusi sa il ia repede in primire tinand cont de situatia lui.

David  este un copil vesel chiar si in astfel de situatii si era plin de energia. Si-a luat pana si mingea cu el si nu reuseam sa il dezlipim de ea.  Drept urmare,  cei de la Urgente au considerat ca nu este un caz prioritar si am asteptat destul de mult pentru doar o fisa de trimitere la Chirurgie.

La un moment dat, ne-am pierdut si rabdarea si bunul simt si i-am cerut unei asistente un pansament pentru ca ii curgea sange si parea ca nimanui nu ii pasa. Ni s-a dat un pansament simplu, fara rivanol…si acela dat asa fara pic de compasiune.

La un moment dat, am intrebat cat trebuie sa mai asteptam. Au spus ca arata bine copilul, este vioi si nu e cazul sa il primeasca in graba. Cu toate acestea, iesise de mult o mamica cu un copil. I-am spus asistentei ca i se invineteste obrazul din ce in ce mai tare si foarte revoltata mi-a spus ca e normal, ca se va invineti si mai tare.

Chiar m-a intrebat daca eu nu m-am lovit niciodata. Cum de nu stiu atata  lucru? Se va invineti din ce in ce mai tare. Si maine, si poimaine si peste 5 zile..

Intre timp am sunat la Medlife si la Sf Constantin sa intreb daca primesc urgente si pe sectia de Chirurgie. Raspunsul a fost ca nu.

In cele din urma am intrat si noi si am stat aproximativ un minut cat ne-a dat trimitere la radiografie. Un rezident ne-a intrebat daca copilul are toate vaccinurile..si cam asta a fost tot. 2 ore pentru un minut.

La radiogragie a intrat sotul cu el. Eu nu am voie, fiind insarcinata, insa stiam ce urmeaza..un mare chin pentru David. Stiam de cand si-a spart capul cat de chinuitor este pentru el sa stea nemiscat.

Apoi am fost trimisi la Chirurgie unde era un medic rezident, o tanara care mesteca guma intr-un mod destul de vizil..prea vizibil. Nici nu am asteptat sa ne cheme si am si intrat..

A vrut sa citeasca radiografia , dar nu mergea aparatul…I-a spus sotul meu ca trebuie bagat in priza.

Hihi..sunt de dimineata aici..nu mai stiu ce e cu mine..

Rana nu parea adanca si a spus ea ca este in regula daca doar curata zona si pune un pansanent special care are rolul de a aduna pielea si de a proteja zona de infectii.

A urmat un nou episod de cosmar pentru al meu copil. Sa stea nemiscat atata timp..fiecare il tinea de ce putea.

Am intrebat inca o data doctorul rezident daca sigur nu necesita coasere, desi nu mi-as fi lasat copilul pe mana ei.

Mi-a spus ca nu este necesar, ca este o taietura superficiala, dar ca ea ar putea sa il coasa in doua parti daca vreau.

– Dar necesita? Am insistat cu intrebarea.

-Eu pot , daca vreti…

Mdaa…Te astepti la un raspuns ferm din partea unui medic in astfel de situatii. Nu eram la magazin sa aleg eu un produs anume.

Era vorba despre copilul meu si un specialist de la care aveam pretentia sa imi spuna ce este cel mai bine de facut. Aveam nevoie de o certitidine, de raspunsuri. Singura certitudine transmisa de aceasta a fost ca ii va ramane oricum semn. Si o spunea natural si firesc..fara nici un fel de parere de rau.

Pentru mine ca mama sa stiu ca voi avea un copil cu semne pe fata toata viata nu este tocmai placut, chiar daca sunt constienta de faptul ca exista probleme mult mai grave pe aceasta Planeta.

Nu am nimic cu medicii rezidenti, din contra. Consider sau consideram ca sunt mult mai dedicati, fiind la inceput de drum..Mai interesati, cu mai multa compasiune si empatie..si cu siguranta sunt multi medici tineri asttfel. Aseara insa am fost dezamagina din nou de sistemul nostru medical si de Spitalul de Copii..si pe langa acesta si de un medic rezident.

Ce am observat eu in neregula in acest spital?

Este cred a 5 oara cand ajung acolo. O singura data, am dat de o doamna draguta asistenta care imi dezvaluise ca si ea a alaptat mult timp. Era mama si m-a incurajat sa alaptez chiar daca bebe avea probleme digestive.

In ultimele dati nu am mai vazut-o..

In acea incapere unde sunt primite cazurile de urgenta sunt doar functionari publici , infirmiere si asistente.

Asistentele sunt cele care fac legea si care stabilesc prioritatile.

Rareori gasesti cate un rezident…

Nu exista nici un doctor specialist la parter..adica la primire urgente.

Astfel, rezidentii nu prea au de unde sa invete…

Pacientii nu sunt tratati corespunzator.

Nimeni nu spune nimic niciodata..pentru ca asa consideram noi ca este normal si firesc.

Si cel mai tare deranjeaza si doare indiferenta, nepasarea si atitudinea personalului.

Nu neaparat faptul ca stai si astepti…

Inteleg ca sunt triate cazurile in functie de gravitate…desi atunci cand David si-a spart capul nu era aglomerat si am asteptat o ora doar ca sa intru la Chirurgie.

In fine, m-a deranjat de fiecare data atitudinea fata de parinti si copii. Consider ca majoritatea celor de acolo au decis sa imbratiseze aceasta meserie in primul rand pentru iubirea fata de copii si fata de oameni…indiferent de statutul social al acestora..

Ceea ce nu inteleg este unde dispare aceasta iubire? De ce se uita atat de usor adevaratul sens al acestei meserii.

Da…stiu ca sunt si exceptii..si ma inclin in fata lor pentru ca isi pastreaza integritatea intr-un sistem atat de haotic.

Si nu inteleg unde sunt medicii cu experienta..Nu i-am vazut niciodata acolo jos, la parter…

Am plecat de acolo dezamagita total si incurajata ca semnul va ramane, desi taietura este superficiala..

Sper din toata inima sa nu ramana nici un semn. Cu siguranta voi face tot ce imi sta in putiinta in acest sens. Semnul nu este mare, insa este sub ochi. Momentan se vede, chiar daca taietura nu este adanca.

Cateva luni sigur se va vedea rana , dar sper sa se vindece bine si repede. Stiu ca, de obicei, copiii au o putere fantastica de vindecare si de regenerare.

Are o fata mult prea frumoasa David, o fata care merita din plin sa fie curata, lipsita de orice defect.

Seara, David si-a dat jos pansamentul minune. Cautasem deja la farmaciile deschise non-stop si nu am gasit genul acela.

Sotul meu s-a dus din nou la spital si a rugat asistentele de acolo sa ii dea pana maine , contra cost, binenteles.

Nu au vrut sa il ajute, spunandu-i ca este pe inventar..

In cele din urma i-au dat cateva bucati de leucoplast de cea mai proasta calitate, deci nu ceea ce ii trebuia copilului.

Nu stiu cum de s-a gandit  sa treaca si pe la Spitalul Judetean si acolo chiar daca personalul nu l-a putut ajuta ( caci nu aveau pentru rani superficiale pansamente) ,  l-a indrumat catre o anumita farmacie deschisa non- stop unde l-au asigurat ca va gasi ceea ce cauta…si asa a fost!

O altfel de atitudine. In concluzie nu conteaza doar sistemul bolnav din care cu sau fara voia noastra facem parte. Conteaza si omul care face parte din acel sistem. Fie ca este vorba despre un asistent sau un medic. Omul sfinteste locul!

Sarcina 2 -Saptamana 34


Nu pot sa fac nimic decat sa astept si sa sper ca la urmatoarea consultatie totul va fi bine.

Mi-am facut toate analizele recomandate de doctorul meu

La hematolog nu am mai fost ca sa stiu daca trebuie sa schimb sau nu doza de clexane. Ma tot gandesc ca acesta ar putea fi unul din motivele pentru care nu s-a dezvoltat suficient.

Doctorul hematolog mi-a spus ca stau foarte bine din punctul acesta de vedere si ca nu are rost sa ne mai vedem.  Adevarul este ca mi-au iesit mereu foarte bine analizele de trombofilie in aceasta sarcina. Poate si pentru ca sunt intr-o contiunua miscare. Oricum, ar fi durat inbjur de 2 saptamani sa reusesc sa imi fac o programare si singurul lucru pe care puteam sa il fac era sa imi repet analizele pe care le-am facut mereu. Sigur acelasi lucru mi l-ar fi recomandat si dna doctor.

M-am saturat de injectii , dar analizele oricum trebuia sa le fac. La clinica Eva in ultima vreme am nimerit la o asistenta tare finuta ( in ciuda infatisarii) si aproape ca nici nu simt cand imi introduce acul. Are ea o metoda speciala de a gasi vena repede si bine.

Totusi…in ziua aceea m-a sunat insusi ea sa isi ceara scuze spunandu-mi ca a uitat sa imi ia sange si pentru D- dimeri.

Am fost nevoita sa merg si a doua xi la recoltare.

De obicei, analiza D-dimeri vine cam in 5 zile ( se realizeaza in Bucuresti) si mie in 2 zile imi erau gata toate analizele.

Mi s-a parut putin ciudat. Ma gandesc ca din cauza greselii asistentei , s-au grabit analizele. Sper sa fie acesta motivul. Nu vreau sa ma gandesc ca sr fi gresite…mai ales ca este vorba despre o analiza genetica.

Toate analizele au iesit bine. Putina lipsa de fier..

D-dimeri a iesit 890..foarte bine pentru aceasta perioada a sarcinii. In prima sarcina era mult mai mare in ultimul trimestru.

 

Sarcina2- Saptamana 33


In saptamana 33 de sarcina l-am luat cu noi si pe David. L-am mai luat o singura data la consultatie cu noi si atunci s-a speriat si a plans cand a vazut ca trebuie sa stau intinsa pe un pat de spital. Era recent episodul cu capul spart si patul pe care eu stateam era asemanator celui pe care a stat el cand l-au curatat.

De data aceasta a fost cuminte.

Micuta ar fi trebuit sa aiba in jur de 2200 gr , insa avea doar 2000gr. Era cu 2 saptamani mai mica conform ecografului.

O diferenta destul de mare, motiv pentru care medicul mi-a recomandat efectuarea tuturor analizelor recomandate in ultimul trimestru + cele de trombofilie. In plus , mi-a recoltat si o proba ginecologica pentru streptococ.

Voi reveni asupra postarii cu denumirea tuturor analizelor.

Pana la urmatoarea consultatie voi fi destul de ingrijorata. Daca nu va lua suficiente grame in urmatoarele saptamani voi fi nevoita sa nasc la maternitate si nu prea mi-as dori sa sa se intample acest lucru.

Eu , in schimb, am luat destul de multe kilograme. Nu atat de multe precum am luat in sarcina cu David, dar inca nu este timpul pierdut. Aproape 20 de kilograme. Nu stiu cata apa retinuta am, insa ma simt grea si grasa. La David am luat aproximativ 27 de kilograme, dar atunci am retinut apa.  Si burta parca era mai mare,  insa nu era atat de tuguiata. Acum am impresia ca imi va plesni buricul☺

Ma misc greu si daca stau culcata pe spate ma iau niste dureri ingrozitoare de mijloc si abia reusesc sa ma mai ridic.  Sper sa imi revin la fel de repede ca si la David.

Ma gandesc cateodata cat de greu se descurca persoanele supraponderale si cate probleme au din cauza greutatii. Si acum le inteleg mult mai bine. La fel cum le inteleg si pe cele prea slabe. Am fost si slaba candva..

In concluzie, sper sa ia mai mult in greutate bebelusul in urmatoarele saptamani si mai putin eu. Imi propun o perioada linistita, fara comenzi, fara stres. O perioada doar pentru mine.

Sarcina 2- Saptamana 30


Sunt în urma cu postarile și va trebui sa revin asupra multor săptămâni.

Oricum,  scriu pentru mine și pentru ai mei copii. Dacă din întâmplare , anumite postari vor ajuta și alti părinți m-as bucura nespus.

La început , am vrut sa scriu doar despre mine și despre cei care întâmpină aceleași probleme. Am vrut sa mă limitez la postari care au în vedere dorința de a obține o sarcina.  Despre probleme de infertilitate și despre cât de mult ne afectează viața lipsa unui copil atunci când dorința este atât de mare….și , în cele din urma,  s-a produs miracolul în viața mea. Drept urmare , acest blog s-a transformat în ceva mai mult decât plănuisem.

Intre timp , am mai fost binecuvântați cu un miracol. Sunt dovada clara ca se poate!   Ca se întâmplă minuni! Ca trebuie sa nu incetam sa credem în visele noastre!

Nu am uitat de unde am plecat și nici scopul pentru care acest blog a fost creat.

Revenind la viață mea de zi cu zi…

Îmi este din ce in ce mai greu sa fac fata tuturor activităților de zi cu zi.

Dacă în sarcina cu David nu faceam nimic altceva decât sa stau în pat,  sa fac cumpărături pentru bebe și sa scriu pe blog, în aceasta sarcina sunt extrem de solicitată. ..și timpul parcă zboară.  Pot sa număr pe degete de câte ori m-am odihnit în timpul zilei. ..

Nu mă plâng. .Cred ca nici nu simt nevoia de odihna…Tot ce îmi doresc este sa îmi rezolv tot ce mi-am propus pana nasc.

Cel mai tare ma deranjează hormonii.  Sunt extrem de sensibila și îmi pierd repede răbdarea.  Nu cu David. Cu el reusesc de cele mai multe ori sa am răbdare. Poate și pentru ca ma simt puțin vinovata fata de el. Nu știu de ce, dar sunt conștientă ca simte ca va mai veni cineva în viața noastră.  Poate și faptul ca am renunțat la tzitzi mă face sa mă simt vinovata,  deși totul s-a intamplat treptat,  firesc.  Nu am plecat de acasă și nu am apelat la tot felul de metode, deși a fost o perioada cand eram tentată sa fac asta. ( atunci când durea foarte tare si simțeam ca nu mai pot sa continui- despre sarcina și alăptare voi scrie cu alta ocazie)

Îmi este dor sa îl simt la pieptul meu..Și mă doare atunci când întreabă ( rar) de ea ( de tzitzi ). Întreabă,  dar nu o caută.  Simt ca ceva s-a rupt, ca este mai independent. Am pierdut puțin din el pentru ca nu mai împărțim același trup. Cu toate acestea,  este la fel de afectuos  și de mămos.

Odata cu intarcarea, au început șa se produca si diverse modificări hormonale. Nu știu dacă din cauza sarcinii sau a înțărcarii,  însă mă simt mult mai irascibila.

Am nevoie de ajutor și totuși nu am, vreau sa își petreacă altcineva puțin timp cu David ca sa pot sa îmi termin treburile și totuși,  as vrea sa stau eu cât mai mult cu el.  Vreau sa am companie și totuși as vrea sa fiu singura. Probabil am supărat câteva persoane în aceasta perioada, dar mă gândesc cu groaza cum va fi cu doi copii și cu încă doua generații de adulți care sunt dornici sa mă ajute chiar si atunci când nu va fi cazul. Apreciez sincer intenția și sunt conștientă ca voi avea nevoie de ajutor , însă știu ca vor fi și momente în care o sa vreau sa ma descurc singura. Încerc sa găsesc o cale de mijloc,  astfel încât sa nu se supere nimeni și toată lumea sa fie fericita..si în același timp, toață lumea sa poate sa își petreacă puțin timp cu copiii.

Ceea ce totuși am constatat este faptul ca David este mult mai cuminte și liniștit când este doar cu mine sau cu tata. Cu cât sunt mai multe persoane în jurul lui și pe capul lui cu atât este mai agitat.

Mdaa…știu. ..Poate ca nu voi fi înțeleasă de toată lumea vizavi de ceea ce am scris mai sus…Poate ca multe mămici ar da orice sa aibă ajutor.  Sunt totuși sigura ca sunt și mămici care înțeleg ce vreau sa spun.

Revenind la cele 30 de săptămâni de sarcina..

Mă simt mare. Din ce în ce mai mare.  Am impresia ( și cred ca nu e doar o impresie) ca am o burta imensa.  Și bebelușa misca mult și des.

Săptămână viitoare vom merge la control și sunt curioasa câte kg va avea.

Ar trebui sa nasc la inceputul lui mai. Data probabila a nașterii este 8 mai.  Hematologul recomanda cezariana cu 2 saptamani înainte de termen din cauza trombofiliei.

Ginecologul ar vrea sa nasc pe la începutul lui mai…tot prin cezariana.

Eu? Eu as vrea sa încerc un NVDC…dar nu cu orice preț.  Doar dacă s-ar putea…Pentru asta as avea nevoie si de acordul și sprijinul medicului,  ceea ce nu cred ca s-ar întâmplă.

Momentan lăsăm totul la voia întâmplării. Nu știu de ce am impresia ca voi naște mai repede și atunci este posibil sa ne ia pe toți prin surprindere și sa se întâmple poate natural.

2 ani de fericire!


2 ani de fericire!

FB_IMG_1494437669622

Astăzi este vorba despre fericire. Despre iubire. Despre inocenta. Despre afecțiune. Despre zâmbet…cel mai frumos zâmbet! …zâmbet de copil !

Astăzi este despre tine! Despre zâmbetul tau cald și sincer. Despre iubirea necondiționată pe care ești in stare sa o oferi.

2 ani care au trecut…nu știu când ..

Și un pitic atât de mic..  care intre timp a devenit un mic băiețel.

Ce pot sa spun eu despre al meu copil în aceasta importanta zi?

Ca a fost cel prea dorit? Ca îl iubim nespus ?…așa cum fiecare părinte își iubește puiul.

Ca ne uimește în fiecare zi ?

Ca este minunat și deosebit?

Au trecut doi ani minunați în care am învățat atât de multe lucruri de la copilul meu! Și învăț un continuare..

Ca orice parinte, mai și greșesc in dorința mea de a-l creste frumos și bine. Și el mă iartă de fiecare data. Pentru ca mă iubește necondiționat …așa cum îl iubesc si eu pe el.

Este o perioada atât de frumoasă din viata luI.  Fiecare zi este o noua aventura.

Astăzi , de ziua lui, ii doresc sa aibă o copilărie fericita!

Sa ne ierte pe noi,  cei mari,  atunci când se întâmplă să nu îl înțelegem.  Sa își păstreze mereu zâmbetul frumos, curat și inocent. Sa ma iubească mereu la fel de mult☺.. Sa aibă o copilărie fericita și sa fie mereu sănătos și voios.

Nu pot decât sa îi mulțumesc în fiecare zi pentru ca ne-a ales pe noi! Pentru ca ne bucura în fiecare zi cu toate năzbâtiile lui inocente. Pentru ca ne invata în fiecare zi sa iubim sincer și curat. Pentru ca prin el și cu el,  am cunoscut o dragoste pe care nu am fi putut sa o cunoaștem niciodată…

La mulți ani sănătoși și fericiți,   minunea noastră! Te iubim nespus de mult!..încă dinainte de a te cunoaște …și în fiecare zi tot mai mult! Mult, mult, mult

 

 

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=10154306176198806&id=709723805

Sarcina 2- Saptamana 25


Micuta mea are in jur de 34 de cm si aproximativ 600 de grame. In urmatoarea perioada evolutia ei va fi uimitoare. Va creste mult si repede.

Sper sa poposeasca in pantecul meu cat mai mult si sa vina pe aceasta lume pregatita sa infrunte toate obstacolele.  Ca si in cazul lui David, va trebui sa ma programez cu 2 saptamani mai repede din cauza trombofiliei si a injectiilor.

Multe mamici de fetite imi spun ca au nascut mai repede decat ar fi trebuit…

Daca ma vor apuca durerile nasterii mai repede de saptamana 36 voi fi nevoita sa nasc la maternitate. Asa este politica clinicii.

Sper sa nu se intample acest lucru. Chiar daca dam niste bani in plus la clinica privata , stiu ca ma voi simti confortabil.

Binenteles, nu pot face o comparatie pentru ca nu stiu cum este la maternitate. Stiu doar ca eu am fost multumita la prima sarcina si de aceasta data imi propun sa ma relaxez mai mult( in limita posibilitatii tinand cont de durere, oboseala si multe alte aspecte neplacute care vin impreuna cu nasterea si cezariana). Spun asta pentru ca de aceasta data stiu ce ma asteapta acasa. Si mai este si David care va avea nevoie de atentia mea. Gandul acesta ma intristeaza de pe acum. Voi sta separat de el 3 zile si cand ma va vedea ( cu un alt copil) nu voi putea sa il ridic in brate. As da orice sa stie si sa simta ca eu il iubesc neconditionat si ca nimic si nimeni nu va schimba aceasta iubire. Cum se spune? Cand ai doi copii iubirea nu se imparte , ci se inmulteste.

Ma simti inca bine. Sunt enegica si pot sa fac tot ceea ce faceam si pana acum…cu exceptia noptilor pierdute. Mi-am propus sa ma odihnesc macar noaptea. Ziua nu reusesc sa fac acest lucru. Cand doarme David la pranz fac tot ceea ce nu pot sa fac atunci cand el este treaz. Incerc sa lucrez cat mai mult la comenzi, cateodata mai gatesc, fac curat, etc.

In ceea ce priveste trombofilia mea..datorita faptului ca sunt mereu activa si nu prea ma odihnesc ( sangele este in continua miscare) ,  analizele ies foarte bine. Surprinzator de bine. Didimeri este mic si oricat de mult ar creste ( caci este normal in sarcina sa se intample acest lucru)  este in parametrii. Asadar, doctorul hematolog mi-a spus ca nu are rost sa ne mai vedem ca nu are cum sa creasca surprinzator de mult in urmatoarea perioada. Mi-a spus sa trec pe la ea dupa ce nasc sa ii povestesc ce mai fac , daca vreau☺…si sa continui tratamentul cu clexane.

Asadar, sunt bine si sper sa decurga totul la fel de bine pana la final…si mai presus de orice sa am un bebe sanatos!

Sarcina 2- Morfologia fetala- 24 saptamani


Sunt în urma cu postarile…știu. ..Promit sa revin asupra săptămânilor pe care nu am apucat sa le descriu. Dacă la prima sarcina singura mea activitate era aceea de a scrie și de a citi , în sarcina aceasta am mult prea multe activități și mult prea puțin timp.

Timpul este atât de prețios și nu ne dam seama de acest lucru atunci când suntem foarte tineri.

De când am devenit mama percep altfel timpul. Îmi dau seama ca totul se petrece mult prea repede,  ca uneori timpul nu ne permită sa realizam atât de multe lucruri pe cât ne-am dori , ca trebuie sa facem un compromis și sa ne organizam în așa fel încât sa putem sa realizam acele lucruri cu adevărat importante.

Revenind la subiect..morfologia fetala am realizat-o la 24 de săptămâni.  Am amanat-o puțin pentru ca au fost sărbătorile de iarna.

Este un moment frumos, unic și emoționat.

Am fost la cabinetul particular al medicului și a durat aproape o ora interpretarea, dar nu știu când a trecut timpul.

Bebe își găsise o poziție destul de neprielnica interpretării și medicul s-a cam chinuit.  A reușit sa îi facă o singura poza la fata , din profil…la fel ca și în cazul lui David. Mi se pare ca seamănă destul de mult la trăsături cu David ..poate ca aduce puțin mai mult cu tati decât cu mine.

20170115_220036

Are în jur de 500 de grame și cam 30 de cm.

Toate organele par a fi la locul lor, deci nu sunt probleme.  Rinichiul stang și fată/ buzele nu prea a reușit sa le vadă,  dar urmează ca la următoarea ecografie sa le verificam și pe acelea.

Pe tot parcursul controlului, ghemotocul din burtica s-a mișcat…cred ca era deranjata de faptul ca cineva îi perturba liniștea. Faptul ca misca atât de mult îl deranja si îl încurca si pe medic…Astfel,  se deranjau și se încurcau reciproc.

Pentru noi a trecut repede timpul și binenteles, ne-am bucurat ca totul este in regula și ca este 100% fetita.

Craciunul Sarcina 2- Saptamana 23


Craciunul de cativa ani reprezinta altceva pentru noi . Inainte totul se rezuma la mancare si distractie. Acum totul se rezuma la notiunea de familie, la liniste si pace sufleteasca. Mi-am propus ca in fiecare an , de Craciun sa ne petrecem cat mai mult timpul cu copilul/ copiii. Totusi, este vorba despre ei, despre suflete inocente, despre credinta, zambet, bucurie pura..

Copiii sunt cei care fac Craciunul sa fie cu adevarat o sarbatoare. Ar mai veni mosul daca nu ar exista un copil in acea casa? Ar mai fi bucurie ? Galagie?  Credinta ?

Toate ar fi doar un nou prilej de a petrece. O  zi  din calendar in care ne-am distrat formal.

Sa fim copii! Sa credem cu adevarat in magia acestei Sarbatori. Sa invatam sa primim si sa daruim. Acesta este Craciunul. Sa fim alaturi de persoane dragi. Sa fie liniste si pace in suflet si in casa.

La David si anul acesta a venit mos Craciun..Sotul meu a vrut sa fie prezent mosul cand se impart cadourile. ( eu nu am tinut neaparat) . David s-a comportat cu el ca si cu un alt om. Eu nu prea sunt adepta lui mos Craciun in persoana. Am mai explicat de ce. Consider ca noi, adultii,  fortam putin lucrurile. Ca oricat de mici ar fi , copiii au capacitatea de a intelege ca au primit ceva de undeva, de la cineva…ca acea persoana nu trebuie sa existe neaparat in realitate sau in carne si oase. Cred ca asa ar crede mult mai mult in miracole.

S-a bucurat binenteles de cadoul primit, dar nu pentru mult timp. Tot noi suntem inca jucariile lui preferate.

Si ma bucur ca este asa!☺

 

Sarcina 2- Saptamana 22


Totul a revenit la normal. David s-a bucurat tare mult cand si-a revazut tatal. Acum pot sa merg linistita intr-o alta camera fara sa planga dupa mine. Pot sa fac baie linistita. Chiar sa-mi beau cafeaua dimineata.

Prima oara cand a iesit sotul meu afara fara David , copilul a plans si mi-am dat seama ca ii era teama ca nu se va mai intoarce.

A trecut cam o saptamana de cand serveste lapte dintr-un singur san. Din stangul a inceput sa serveasca din ce in ce mai rar. Din cauza aceasta ma durea rau si am inceput sa ii dau si mai rar din el. Nu am avut probleme , desi nu am apelat la medicamente sau ceaiuri.

As vrea ca treptat sa renunte singur si la sanul drept.

Cred ca problemele apar atunci cand se produce intarcarea  fortata. Sa vedem cum va fi in cazul nostru.

Bebe din burtica isi face prezenta din ce in ce mai des. Incep sa ii simt miscarile si devin mult mai constienta de faptul ca in mine exista o alta viata care depinde in totalitate de mine. Este minunat.

Cine ar fi crezut ca voi fi atat de norocoasa? Mi-am dorit atat de mult sa am doi copii. Mi- am dorit sa trec prin experienta de a fi parinte si de baiat si de fata.Toate acestea s-au intamplat fara sa fac mari eforturi in acest sens. Mi-am dorit, am sperat, insa nu am depus eforturi pentru a transforma aceasta dorinta in realitate. In sinea mea stiam ca se va intampla candva ( nu stiu de unde aceasta siguranta), dar nu imi imaginam sa fie atat de repede si in situatii atat de neasteptate. Acum iata-ma la mai bine de jumatate din drum si cu un pachet de 2 ani dupa mine. Va fi greu, dar frumos. Sunt sigura. Tot ce imi doresc este sa dau nastere unui copil sanatos.

Sarcina 2- Saptamana 21


Inca nu ma simt chiar insarcinata , desi burtica se vede. Sunt activa rau. Am multe comenzi pe care trebuie sa le onorez si cred ca am m-am suprasolicitat putin…tinand cont ca in perioada aceasta trebuie sa si acopar cat pot de mult lipsa sotului.  Dupa cum spuneam , David simte ca s-a produs o schimbare si ma exploateaza la maximum.  Il inteleg, desi imi este destul de greu sa fac fata cerintelor lui. Tzitzi este mereu prezenta, o vrea daca s-ar putea non stop…si incepe sa devina din ce in ce mai dureros..Mamicile care alapteaza si sunt insarcinate ma inteleg cu siguranta. Din pacate , alaptarea nu mai este o placere intotdeauna …si imi pare atat de rau..

Bebe din burtica este cuminte si sarcina evolueaza bine. Are in jur de 360 grame si aproximativ 26 cm.

Inca putin si vom merge la morfologia fetala. Sper din toata inima sa fie totul bine!

Pana atunci va veni si tata acasa si totul va reveni la normal.

David cel cu capul spart si eu..in Saptamana 20 de sarcIna


Bebe din burtica are acum aproximativ 25 cm si cantareste în jur de 300 gr.

Prima parte a lunii decembrie ne-a prins fără tati acasă.  Înca sunt apta de multe lucruri și nu mă simt foarte însărcinată…

Cu toate acestea, mama mă ajuta si îl scoate dimineață pe David afară. Este și un mod de a -și petrece timpul cu bunica lui.

Bunica mea mă ajuta cu gătitul. Astfel, reușesc cam 2 ore pe zi sa lucrez la proiectul meu handmade și sa onorez comenziile pe care le am. Luna decembrie a fost destul de aglomerata în comenzi.  Acest lucru m-a mobilizat , dar m-a și obosit. Mai ales ca, în aceasta perioada, David este foarte irascibil și nu sta deloc fără mine. Și când merg la baie trebuie sa îl iau cu mine.

Mai sunt doar 2 zile  și va veni tati acasă …sper ca atunci lucrurile sa revină la normal.

Revenind la titlul poștarii…David si-a spart capul cu trei persoane lângă el. Mama mea care îl adusese de afară, eu care lucram in sufragerie și bunica mea care gătea în bucătărie.

David făcea ture de la una la alta si a alunecat în hol  ( era apa de la zapada ). S-a lovit cu capul de coltul gresiei.

Inițial , am crezut ca plânge de durere și am fugit la el sa îl iau în brațe ca sa îl liniștesc.  Apoi,  am văzut sânge. . și fără sa spun nimic l-am dus la baie si i-am pus un prosop cu apa rece pe rana.  Sângele nu se oprea și singura varianta era aceea de a merge cu el la spital. Am vrut sa merg singura cu el. Mama mea era tare speriata și îmi transmitea o stare negativa. Cu toate acestea, a insistat sa vina. .și bine a făcut.. pentru ca acolo am fost nevoite sa ducem copilul la Radiografie ( așa este procedura) și eu nu aveam voie sa fac asta,  fiind însărcinată.  Am mai fost cu el la Urgente de vreo 2 ori, dar mai mult pentru liniștea mea. Nu a fost niciodată o situație grava sau urgenta. Niciodată nu am stat foarte mult sa aștept,  deși de fiecare era destul de aglomerat.  De data aceasta erau doar doua cazuri. Mi-am așteptat rândul și când am intrat in sala am fost trimisa în altă parte..la Radiografie.  ( deja pierdusem 30 de minute și eram atât eu cât și copilul plini de sange). La Radiografie ne-au primit repede însă nu se vedea bine filmul ( copilul nu stătea, era speriat,  plângea și  mama nu reușea sa îl tina nemișcat.  Am fost nevoiți sa îl repetam. Apoi am revenit cu rezultatul. Am fost trimisa la Chirurgie. La Chirurgie nu era nimeni..Nu erau nici alți pacienți.  Am așteptat cam 20 de minute, apoi am rugat o asistenta sa anunțe pe cineva. ..

Mi s-a spus ca este intr-o intervenție și trebuie sa aștept. ..Apoi a venit o asistenta care i-a făcut fisa lui David și m-a pus sa astept. . Pe hol se tot plimba o dna doctor cu cafeaua..

Abia apoi am constatat ca era dr chirurg…Nici macăr nu fusese anuntata ca sa vine. .cel putin asa cred..refuz sa cred ca un doctor este anunțat sa intervină și el se plimba 20 de minute liniștit prin fata ta..

Copilul era deja epuizat…Eu la fel…

În cele din urma a venit doctorul chirurg. S-a uitat la film și apoi la capul lui David.  Inițial au vrut sa îl coasa; dar s-au gandit sa încerce sa îi oprească sângerarea fără a mai interveni chirurgical…

Eu și trei asistente am încercat sa îl ținem pe David întins ( una de mana,  alta de picior..) O alta asistenta îi ținea un pansament apasat pe rana.

Ne-am chinuit atât noi cât și copilul aproape 20 de minute.La un moment dat, extenuat , David a adormit în suspine…

În cele din  urma, totul s-a terminat cu bine. .

Totuși,  copilul meu a fost tratat cu indiferenta. Aveam impresia ca nimeni nu empatizeaza cu el..Ca nimeni ( inafara de mine) nu îi înțelegea frica.. Ca nu conta pentru nimeni faptul ca plânge.. Sunt conștientă ca sunt cazuri mult mai grave, dar nu ma refer acum la cazul în sine,  ci la copilul meu si al fiecăruia.  La copilul unic care ajunge acolo, care poate nu înțelege ce se întâmplă și este speriat. Care se sperie si mai tare când este tratat cu indiferenta.  Când i se transmite sentimentul ca este unul dintre multi alții..

A trecut. .Câteva zile a fost cam speriat..și eu la fel…

Sarcina 2- Saptamana 19 ( despre mos Neculai)


Încă putin și pot spune ca am parcurs jumătate de sarcina. Bebe arecin jur de 250 grame si cam 15 cm.

A fost o sarcina destule ușoară pana în prezent. Grețurile și stările de lenevească de la început aproape ca le-am uitat. Oricum,  au fost acceptabile fata de prima sarcina .

Pana și hormonii au fost destul de cumpătați..nu am făcut isterii și nici nu am fost exagerat de absurda☺..

Săptămână aceasta a fost mos Neculai …și constat cu tristețe ca s-a cam uitat rostul și sensul acestor Sărbători.  Pe vremea când eram eu mica, copiii ( inclusiv eu) primeau fructe și dulciuri si de mos Craciun jucarii. Aceasta era oarecum si diferență între cei doi mosi ( Nicolae și Crăciun )- în mintea mea de copil. Toate acestea erau însoțite de spiritul de sărbătoare. În casa mirosea a cozonac făcut de bunica și de strabunica, ne adunam cu toții  la masa..Noi,  copiii , mergeam cu colindul fără sa avem pretenția de a primi bani. Nu imi aduc aminte de foarte multe cadouri pe care le-am primit de Crăciun. ..și nu pentru ca ele nu au existat, ci pentru ca au existat alte lucruri mai frumoase și mai nepretuite care mi-au ramas întipărite în sufletul meu de copil.

Acum, moș Neculae,  vine cu jucării de tot felul..și se lauda pe facebook ca este bogat și ca are copii cuminți.  Același lucru îl face și mos Crăciun. .care binenteles,  este și mai bogat și are copii și mai cuminți.  Cumințenia se răsplătește prin bogăție..

Ca sa nu fiu sau ca sa nu par absurda…binenteles ca si al meu copil a primit cadouri…nu multe. ..Noi, preferam sa luam puține , dar sa știm ca le folosește cu un anumit scop și ca va fi încântat,  binenteles. Decât sa iau 3 jucării cu 100 lei,  prefer sa iau una cu 100 de lei , dar mai interactivă.

Și totuși…vreau ca al meu copil …(ca ai mei copii în viitor ) sa perceapă aceste sărbători ca fiind ceva mai mult decât faptul ca primesc cadouri și ca trebuie sa se laude cu acestea. .

Sărbătorile,  mai ales cele de iarna, trebuie sa transmită în primul rand iubire,  iertare, credința , afecțiune , lucruri făcute împreună,  timp de calitate petrecut alături de copii ..

Nu sunt un părinte perfect, am încă atat de multe de învățat ..dar ma bucur ca pot sa înțeleg aceste lucruri și tot ce imi doresc este sa pot sa reușesc sa le transmit mai departe copiilor mei adevărata valoare a Crăciunului.  Crăciunul trebuie sa însemne familie și iubire. ..bucuria de a primi si de a darui ..și compasiune pentru cei care nu au aceste minunate daruri de la Dumnezeu..

Sarcina 2- Saptamana 18 de sarcina


Bebe are in jur de 200 grame și aproximativ 14 cm.

Viața își  continua cursul firesc. David mă solicita mult. .. cred ca simte lipsa tatălui chiar dacă ne vedem zilnic pe Skype.

Nu mă lasă să merg nici măcar pana la baie.  În bucătărie este mereu prezent lângă mine , chiar și atunci când mă duc sa îmi pun un pahar de apa.

Ar vrea mereu tzitzi , ceea ce mă enervează,  deși îmi doresc încă sa îl alaptez.  Mă enervează pentru ca doare din ce în ce mai tare. Am tot citit experiențele mămicilor care alapteaza în timpul sarcinii și majoritatea se plângeau de dureri, dar nu îmi imaginam ca este chiar așa de rău.

Încă se trezeste noaptea sa suga iar eu nu mă odihnesc suficient de bine și de mult. Ziua încerc sa profit atunci când doarme ca sa îmi termin la timp comenzile handmade. Nu știu cât timp voi mai putea sa lucrez, dar știu ca îmi place ceea ce fac.

În sarcina aceasta am fost foarte activa. Am făcut și am realizat multe lucruri. Binenteles,  mi-a permis și sănătatea.  Nu am avut probleme,  nu am avut sângerări și m-am simțit mult mai bine decât la prima sarcina cu David.

Injecțiile sunt la ordinea zilei și uneori mi-e greu sa le mai fac în burta, dar încerc sa amân cat mai mult moment în care va trebui sa trec la picioare. ( stiu ca acolo sunt mai dureroase).

Deja am aproape un an și jumătate din viata mea în care am făcut injecții zi de zi.

Nu mă plâng. . știu ca ele sunt cele care în final mă ajuta sa îmi țin în brațe copilul.

Deja mă gândesc cu drag la nume de fetițe , la hăinuțe și accesorii.

Aștept sa treacă aceste săptămâni,  sa vina Crăciunul , sa vina sotul meu acasa, sa facem și morfologia fetala …sa fiu sigura ca totul este în regula.

Pana una alta , viața își urmează cursul , burtica creste, David își trăiește la maxim fiecare zi….așa cum ar trebui sa facem și noi, oamenii mari.

Sarcina 2- Săptămână 17 Am aflat sexul bebelușului!


O săptămână singura cu David…urmeaza alte 3. Este greu , dar zilele trec repede și viața își urmează cursul. Cu un copil nu poți și nu ai cum sa te plictisesti. ..Nici chiar atunci când intervine rutina și când fiecare zi seamănă cu cealaltă. …

A venit și ziua în care trebuia sa ma duc la ecografie.  Speram sa fie totul bine pentru ca dispăruse orice senzație de greata și bebe nu avea de gând sa miște suficient de tare încât sa îl simt și eu.

După ecografie, trebuia sa ajung și la dentist ( la nasul meu) pentru ca îmi căzuse și o plomba. Așadar,  speram sa fie totul bine și sa nu stau prea mult sa aștept…ultimul lucru la care mă gândeam era sexul minunatei creaturi din interiorul meu.

Toată lumea era curioasa. Soțul m-a rugat sa rămân conectata la internet și sa îl sun pe Skype….Mama,  bunica , nasa și prietena mea mă sunau și îmi trimiteau mesaje. ..

În sinea mea știam ca sunt șanse mari sa fie baiat. ..mai ales ca acum o luna așa îmi spusese doctorul.

Îmi doream nespus de mult sa am șansa de a fi părinte și de baiat si de fata, dar mai presus de orice,  îmi doream sa știu ca am copii sanatoși.  Știam ca indiferent de sexul acestuia îl voi iubi nespus de mult , ca este un dar neașteptat de frumos în viața mea.

Ca niciodată,  doctorul a întârziat.  Trebuia sa ajungă la cabinet la ora 5 și a ajuns la ora 6. Apoi, a început sa îi strige pe toți cei care au venit după mine…

Uite așa …din prima sosită …am intrat ultima…

Deja îmi pierdusem răbdarea,  îmi era cald,  foame și mă gândeam cu groaza ca trebuie sa mă intorc acasa sa iau masina si sa conduc seara ( desi nu mai facusem asta de cand mi-am luat permisul) ca sa merg și la dentist.

Am discutat una , alta cu doctorul…Cum mă simt,  ce fac, ce face soțul,  etc.

Apoi a urmat consultația…

Un moment de liniște , în care banuiesc eu ca doctorul făcea măsurătorile de riguare …

Mi-a spus ca evoluează bine sarcina..ca bebe este în parametrii optimi…chiar puțin mai mare☺. Are în jur de 150 grame și 15 cm.

Și. ….ESTE FETITA!!!

its-a-girl

Cred ca am avut o reacție destul de ciudata si de necontrolata..M-am bucurat atât de tare încât am aplaudat…ca și cum ar fi înscris golul decisiv echipa preferata de fotbal…Abia dupa mi-am dat seama ca am avut o reactie destul de deplasata..dar ce puteam sa îmi doresc mai mult ? Decât sa imi spună ca totul este bine,  ca sarcina evoluează bine și ca este fetita ?

Nu mai eram supărată pentru ca mi-am pierdut atâtea ore la clinica. A meritat așteptarea!  Nu am fost supărată nici când am constatat ca nu mai porneste mașina, nici când am stat 20 de minute în frig pentru a aștepta un taxi.

Seara aceea a fost total ieșită din rutina.  Și toată lumea s-a bucurat. Mai ales soțul meu care își dorea de mult o fetiță.

Sper sa rămână așa…și mai presus de orice…sper sa fie totul bine pana la final.

Sarcina 2-Saptamana 16


Luna aceasta voi merge singura la control ca sa îl văd pe bebe pentru ca tati este plecat în Canada.  Cu siguranță voi afla și care este sexul copilului. Sunt deja obișnuită și resemnata cu gândul ca este baiat.

Important este sa fie totul bine pentru ca m-am agitat cam mult în ultima perioada și l-am purtat cam mult în brațe pe David.

Acum bebe are in jur de 100 de gr și cam 12 cm si este de dimensiunea unui avocado.

Burtica a început sa crească considerabil și simptomele din primul trimestru de sarcina au dispărut.

Injecțiile încă le fac toți burta și utrogestan ul am început sa il răresc. Acid folic încerc sa iau în continuarea. De obicei, se ia doar în primul trimestru , dar eu am o mutație care denota lipsa acestei vitamine și din cauza aceasta ar trebui sa iau pe toată perioada sarcinii. Uneori uit☺, dar încerc măcar o data la doua zile sa-mi administrez.

Am în jur de 54 de kg. Am luat ceva în greutate, deși la sarcina cu David aveam atâtea kg în prima saptamana☺

Saptamana viitoare urmează sa aflu dacă voi fi mămică de baiat sau de fata .

Singuri…fără tati


Și uite ca am ramas singuri! David a simțit imediat schimbarea și si-a schimbat programul de somn. Am încercat sa fac în așa fel incat sa nu simta lipsa tatălui foarte mult. Oricum, este intr-o perioada în care este extrem de atașat de mine și de tzitzi. Pot sa spun ca am avut nevoie de ajutor și l-am primit.  L-am primit mai mult decat as fi dorit. Oamenii sunt binevoitori ..mai ales cei din familia mea …dar uneori , ceea ce este prea mult, strica.

Prima saptamana a trecut greu și nu prea am reușit sa plec de lângă David.

Pentru ca nu am avut de ales, am fost nevoită sa conduc singura cu David și sunt mandra pentru ca am avut acest curaj. Copilul simțea nevoia sa fie plimbat cu mașina și am vrut sa îi arat ca și mami poate sa facă ăsta.  Cu parcarea nu prea mă descurc eu….dar sunt pe drumul cel bun.

Așadar,  am vrut sa îi ofer cât mai mult confort. Știu ca și ei, copiii, oricât de mici ar fi , simt schimbările care se produc în viața noastră și inclusiv a lor.

În fiecare seara aveam program de vorbit cu tati pe skype si ăsta îl încântă tare mult pe David.  După câteva zile,  se ducea singur sa deschidă laptopul.

Am fost singura cu el la doua aniversari și trebuie sa recunosc ca a fost dificil. Am fost nevoită sa stau numai după el și deși,  copilul s-a distrat, pe mine m-au obosit cumplit evenimentele respective.

Când a sosit tata acasă a fost reticient la inceput ( mai mult din cauza emotiilor ), dar în cele din urma s-a bucurat mai mult decât as fi crezut.

Trebuie sa recunosc ca a fost greu. Mă întreb cum reușesc mamele singure sa se descurce…..dar o mamă este în stare de atat de multe lucruri!  Chiar și atunci când nu mai poate …nu știu cum și de unde…dar își găsește energia de a merge mai departe …

Cred ca mamele singure merita întreaga apreciere! Cred ca sunt cele mai minunate ființe , capabile sa indeplineasca atâtea roluri și sa emane atât de multă iubire.

Saptamana 15-Sarcina 2


Bebe are acum 70 grame si masoara aproximativ 10 cm , avand dimensiunea unui măr

Eu mă simt din ce în ce mai bine, dar este o perioada în care îmi fac griji pentru ceea ce se întâmplă în interiorul meu.  Bebe este prea mic ca sa îi simt prezenta.  Pana acum corelam senzația de greata și de rău cu evoluția acestuia.  Acum nu mai exista semne care sa îmi vestească ca totul se desfășoară bine. Poate doar burtica…care creste din ce în ce mai mult.

Urmeaza o perioada destul de grea pentru mine, pentru bebe din burtica și pentru micuțul David.  Vom ramane singuri timp de o luna și sper sa reușesc sa mă descurc. Voi avea și ajutoare,  dar David oricum este mereu după mine și va trebui sa fiu în forma pentru el.

În primul trimestru nu cred ca as fi fost capabila sa ma descurc.

Tratamentul este acelasi: utrogestan 2/ zi, clexane injecții,  acid folic.

Am scapat si de răceală și de meningita.

Sunt în forma!  Aștept cu nerăbdare următoarea consultație.  Nu neaparat pentru a afla sexul copilului. ..ne-a spus ca pare băiețel ultima oară. . Oarecum m-am obișnuit cu gândul acesta, deși îmi doream mult o fetiță.  Cred ca este minunat sa treci ca și părinte prin ambele experiențe…sa ai și băiat și fată.  Este ideal!

Cu toate acestea , aștept cu nerăbdare consultația ca sa îmi spună ca totul este in regula, ca dublu test a ieșit bine , chiar dacă free beta este putin mai mic.

Sper sa ne auzim cu bine!!

Sarcina 2- Săptămână 14


Au venit și rezultatele dublului test, însă nu am putut sa văd decât Free Beta Hcg și Papp-A.

Acesta analiza este considerata morfologia fetala din primul trimestru și scopul ei este de a relata riscul fătului în ceea ce privește anomaliile cromozomiale. Mai pe scurt, riscul de a avea sau de a dezvolta ( deși anomaliile cromozomiale sunt prezente din prima zi de viață uterina….dacă acestea exista) anumite afecțiuni precum sindromul Down, Edwuard, etc.

Se pare ca rezultatele nu sunt atât de relevante decât daca se combina cu rezultatul ecografiei. La ecografie , ca  sa fie totul în regula ar trebui sa se observe translucenta nucala..nu mă întrebați ce este pentru ca am încetat sa mă documentez chiar atât de mult..La prima sarcina trebuia sa știu tot..acum nu mai am nici timp și știu și ca nu ma ajuta cu nimic dacă cunosc mai multi termeni medicali. Ceea ce mă interesează este rezultatul final. Sa fie totul bine. Este prea târziu pentru mine ca sa dau la medicina☺. ..și am și o oarecare fobie de sânge și ace…

Ca orice parinte responsabil, am încercat totuși, sa mă documentez puțin în legătură cu rezultatele mele și am descoperit ca beta hcg este cam mic…12, 5.

M-a îngrijorat acest lucru și am cam stat cu teama pana am ajuns la clinica ca sa văd si anexa.

Se pare ca rezultatul final este în regula și nu exista risc crescut pentru cele menționate. Totuși,  încă mă îngrijorează free beta și știu ca nu ar trebui sa îmi mai fac probleme atâta timp cât rezultatul combinat este bun. Aștept și confirmarea medicului . Abia pe 29 noiembrie voi merge la următoarea consultație.

Bebe din burtica creste și împreună cu el creste și burtica mea.  Acum,  dacă port haine strâmte,  se observa sarcina.

Micuțul sau micuța ( pentru ca nu a vrut sa ne zică încă ce este…cică nu se vede încă prea bine …) are cam 9 cm lungime și aproximativ 40 gr.  Are toate organele formate și face acrobații cât cuprinde. Este un bebeluș în miniatura.

Rar am greturi , încep sa dispară simptomele neplăcute.   Sănătatea mea însă,  nu este tocmai în parametrii optimi.

De aproape 2 saptamani sunt răcită si nu pot sa respir pe nas. Este ingrozitor…și de câteva zile am dureri îngrozitoare de cap. Se pare ca am sinuzita și nu am voie nici pastile , nici soluții de inhalat. De la farmacie nu mi-au dat nimic și nu mi-au recomandat nici sa fac inhalații de capul meu cu hrean sau cu alte legume puternice.  Mi-am făcut programare la Orl , dar trebuie sa aștept 5 zile.

Pentru ca nu puteam sa stau atât de mult timp cu durerea , am ras niște hrean și am inhalat puțin..mai mult ma am mirosit. .. La urma urmei, este doar o leguma și nu am exagerat. Am mancat si usturoi . A doua zi s-au diminuat  durerile.  A treia zi au dispărut.  Nu a mai fost nevoie sa merg la medic ; care poate mi-ar fi dat antibiotice. Nu am mai luat antibiotice de câțiva ani.. și nu sunt deloc fanul lor. Drept dovada , David are aproape 2 ani si nu i-am dat încă nimic mai puternic decât Panadolul.

Tratamentul este acelasi: utrogestan 2/ zi, injectii cu clexane de 0, 4 și acid folic.

Kilogramele se aduna încet dar sigur. Am 52 de kg acum.

Sarcina 2 – Saptamana 13


Am intrat in prima saptamana din semestrul 2. Bebe are acum aproximativ  7, 5 cm si cam 25 grame. Sistemul nervos este în continua dezvoltare și acum are aspectul unui bebeluș în miniatura.

La controlul ecografic părea mai mic cu o săptămână,  dar știu din sarcina precedenta ca fiecare bebeluși se dezvolta diferit în mediul intrauterin.

Mi s-au luat toate măsurătoarele necesare pentru dublu test și urmează sa fac și analizele de sânge.  Sper sa fie totul în regula!

Grețurile aproape au dispărut.  Mă simt din ce în ce mai puțin insarcinara☺..sI burtica încă este mica.

Viața mea se desfășoară la fel ca înainte de a rămâne însărcinată.  Încă alaptez,  îl mai port pe David în brațe,  dar nu in boba.. Mai pictez și fac diverse decoratiuni atunci când am timp. Singura diferență este ca acum nu mai imi pierd nopțile lucrând.  Este suficient faptul ca David se trezește de câteva ori pe noapte pentru a servi porția de afectiune . Când mă gândesc ca de aproape 2 ani nu am dormit mai mult de 3 ore fără întreruperi…și urmează alți 2-3 ani…dar de merita! ..

David simte cu siguranță o schimbare.  Sânul este din ce în ce mai sensibil și alaptarea uneori este un chin pentru mine..nici laptele nu mai curge așa ca înainte.  Mă tot gândesc (și sper ) ca se va autointarca la un moment dat din cauza asta.  Știu ca se poate sa alăptezi în tandem. Mi-ar plăcea sa fiu o mama atât de curajoasa și de eroina…dar nu cred ca as fi capabila.  MAi sunt câteva luni bune pana atunci..O sa las lucrurile sa curgă de la sine…desi , sunt  momente când sunt atât de irascibila atunci când alaptez și ma enervez și îmi propun sa îl înțarc. ..ca sa nu ne mai chinuim atâta ( nici eu , nici el)  …dar îmi revin repede și îmi dau seama ca poate nu este cel mai bun lucru pe care l-as face. Este destul de sensibil subiectul acesta ..Și merita mai multa atenție ..oscilez mereu intre aceste stări și decizii..În interiorul meu sunt sigura ca voi găsi cea mi bună soluție pentru noi..Și nu vrea sa mă grăbesc si sa iau o soluție pripita care mi-ar aduce în cele din urma regrete.

Din punct de vedere medical, sarcina evoluează bine, nu au fost si nu sunt probleme. Nu am avut sângerări,  nici dureri. Organismul meu este pregătit pentru o sarcina care suporta alaptarea.

Avem timp sa luam decizii…pana una alta , așteptam rezultatul analizei și sper sa revin cu vesti bune!

 

Saruina 2- Săptămână 12


Senzație de rău? Greturi?  . …Din ce în ce mai puțin…  Mult mai bine decât mă așteptam.  Am zile când simt ca nu suport nici un fel de miros și de mâncare, dar este mult mai bine decât în sarcina anterioara.

Voi scrie cândva și despre diferențele dintre sarcini.. mai aștept sa vad cu ce mă surprinde (plăcut) sarcina aceasta.

Poate va exista și o diferență de sex, fata de sarcina cu David….când spun asta mă refer la faptul ca ar putea sa fie fetita..Ar fi frumos sa trecem printr-o astfel de experienta. Sa fim părinți și de baiat si de fetita. Îmi doresc mult o fetiță,  ador hainele  și toate accesorile de fetițe,  dar știu ca nimic nu este întâmplător și așteptam să vedem ce ne pregătește viața.

Bebelușul are acum în jur de 14 gr și cam 6 cm. Încă mi se pare atat de mic, deși intr-o săptămână si-a dublat greutatea.

Virușii își cam fac de cap în jurul nostru..Și eu și David suntem răciți. Nu prea am ce medicamente sa iau. Am incercat câte un paracetamol,  dar rar…O data la 2 zile. Nu vreau sa exagerez…mai ales ca nu este cazul, nu am febra.

David este sub tratament..vorba vine… nu i-am dat pana acum antibiotice și nici nu este cazul. Ii dau Stodal pentru tuse, Tantum Verde  și îi elimin mucozitatile nazale cu aspiratorul nazal. Nu are nici el febra, dar nici plăcut nu este.

…și ca tot vorbeam de viruși. ..asociatul soțului meu a primit de la băiețelul lui ( finutul nostru ) o boala contagioasa pe nume Gura-Mana-Picior. Dacă sunteți părinți cu siguranță ați auzit de ea. Nu știu cum și de unde a apărut pentru ca , nu îmi aduc aminte sa fi existat pe vremea când eram noi copii. Soțul spune ca este o boala inventata. Inventata , neinvenetată, ea exista …și la fel ca și varicela și toate celelalte boli ale copilăriei este periculoasa în sarcina. Am citit câte ceva și m-am oprit când am găsit informații de genul: retard fetal și orbire. Nu vreau sa știu mai mult. În rest, este o boala inofensiva, de obicei, la copii. Tăticul respectiv se plângea ca nu poate sa își folosească palmele și nici nu poate merge. Probabil,  exista și simptome mai grave în cazul anumitor persoane. Tot ce putem sa facem este sa ne izolam cât putem de mult de sursa…și în rest… Dumnezeu cu mila. Nu este vina nimănui. ..se transmite viral, fără sa Îți dai seamă cum, când și de unde.

Sper din toată inima sa fie bine..În sarcina asta am fost oricum mai mult bolnava decât sănătoasă.  Imunitatea îmi este scăzută și din câte am citit,  după primul trimestru,  când încep sa se formeze celulele stem , o sa fiu ceva mai protejata.

Săptămână aceasta ar fi trebuit sa fac bitestul ( morfologia din primul trimestru), dar am programare abia săptămână viitoare și cred ca atunci voi primi și trimiterea pentru analizele respective.

În ceea ce privește kilogramele, am acumulat pana acum în jur de 2-3 Kg. Am 51 de kg.

Tratamentul este acelasi : Utrogestan 2/zi, acid folic 5 mg, injectii cu clexane 0, 4.

Sper sa ne auzim sănătoși!

 

Sarcina 2-Analize primul trimestru -Saptamana 11


Analizele pe care le-am făcut eu în primul trimestru sunt :

-Hemoleucograma completa

-Grupa de sânge și rh-ul

-Coagulare : APTT, PT, INR

-Acid uric

-Creatimina serica

-Ureea serica

– Glucoza serica

-TGO/ AST

– TGP/ALT

– Calciu seric total

-Sumar urina și urocultura

-Inumologie – AG HBS,  Ac Anti HCV, Ac Anti Toxoplasmoza IgM, Anti Toxoplasmoza Ig G, Ac Anti Hiv, VDRL RPR

ȘI cele opționale pentru mutante ☺:

-D-dmeri

-Fibrinogen

-Coagulare

Rezultate analize

Surprinzător,  toate analizele mi-au ieșit bine.

Chiar și D-dmeri , care în sarcina se mărește, este în parametrii.

La sarcina cu David, D- dmeri era marit; dar era normal în timpul sarcinii sa se întâmple asta.

De aceasta data, este perfect. Poate și greutatea are un rol important.  Sunt cu vreo 6 kg mai slaba acum.

Simptome și sentimente

Încă nu a dispărut senzația de greata, dar este suportabila.

Încep sa fiu ceva mai activa.

Săptămână aceasta am participa la un târg unde mi-am expus lucrările și am fost nevoită sa stau de dimineață eata pana seara timp de 2 zile. La început mi-am făcut griji ca nu voi rezista ( m-am înscris înainte de a afla ca sunt insarcinata). David a stat toată ziua fără tzitzi și cred ca mai multe griji din aceasta cauza mi-am făcut eu..Piticul nu a cerut și nici nu a plâns după mine.  Din contra,  a doua zi, de dimineață,  când am plecat de acasă,  mi-a spus” pa-pa”sI mi-a făcut cu mana.  Deci, se poate și fără tzitzi…ideea este sa nu fiu eu în preajma. Am tot promis ca voi scrie despre alaptarea în sarcina și despre cum funcționează la noi acest proces. Promit sa fac asta curând!

Una peste alta,  la târg a fost bine, în sensul ca am rezistat. A trecut repede timpul și a fost o experiență placuta și utila, chiar dacă vânzările nu au avut un procent ridicat.

Evoluția sarcinii

Bebe din burtica este acum de dimensiunea unei smochine și are în jur de 5 cm și 7 gr.

Toate organele sunt formate și începând din aceasta saptamana nu mai este un embrion. Denumirea medicala începand cu aceasta săptămână va fi cea de făt.

Abia peste doua săptămâni vom merge la o noua ecografie și atunci cred ca se va realiza și dublul test.

Tratament

Utrogestan 200- 2/zi, acid folic 1/ zi, injectii clexane 0, 4- 1/zi.

Greutate 51 kg.

Sarcina 2-Saptamana 10


Simptome și sentimente

Încă putin și depasim primul trimestru de sarcina. Grețurile încă prezente  sunt din ce în ce mai slabe, în sensul ca sunt suportabile. Cu toate acestea , nu prea am chef de nimic, as lenevi toată ziua. Dacă atunci când eram însărcinată  cu David puteam sa fac asta mult și bine, acum lucrurile nu stau chiar așa.  Trebuie sa-i acord atenția necesara și piticului care tânjește încă după tzitzi și după prezenta mea. Trebuie sa recunosc ca nu mai sunt chiar atât de activa în viața lui,  precum eram înainte de sarcina. Nu mai iese doar cu mine afară,  nu se mai joaca doar cu mine și nu mai sunt doar eu persoana care îl tine mereu în brațe.  Trecerea nu a fost brusca , așa ca, nu cred ca a simtit-o intr-un mod care sa-l afecteze sau care sa ne afecteze relatia.

Bebe din burtica are în jur de 3,1 cm și cantareste aproximativ 5 gr.

Greutate : 51 kg

Tratament: utrogestan 200- 2/zi, injectii clexane 0,4-1/zi, acid folic 1/zi

Vizite medicale/ Consultatii

Saptamana aceasta am fost sa ne vedem piticul și este în parametrii.

Am primit și o lista lunga de analize,  acelea care se fac în primul trimestru de sarcina. Pe langa acestea, se adaugă și cele pentru trombofilie.

În următoarea postare voi specifica care sunt analizele necesare în primul trimestru de sarcina. Poate aceasta informație va fi utila anumitor persoane.

Activitate.

Activitatea mea de baza, în aceasta perioada este creația.

Nu știu dacă am mai specificat aici,  dar în ultimul timp ( cam după ce a împlinit David un an) , am început sa preiau comenzi și fac diverse accesorii handmade : seturi pentru botez și pentru aniversari ( tavite, cutiuțe,  etc).

Îmi place foarte mult sa fac asta și pana sa aflu ca sunt însărcinată , îmi pierdeam multe nopții pentru a onora comenzile.  Noaptea puteam sa fac asta în liniște pentru ca David dormea.

Acum nu imi mai permit sa pierd nopți și nici nu prea pot. La ora 22 sunt franta și simt nevoia de odihna.

De fiecare data când primesc câte o comanda, îmi propun sa fie ultima ….și totuși. ..parcă nu pot sa renunț în totalitate la aceasta activitate.

Evoluția sarcinii

După cum se vede la ecograf,  sarcina evoluează bine.

Daca nu ar exista încă greturile,  as spune ca nici nu sunt însărcinată pentru ca nu am luat în greutate prea mult și nici burtica nu prea se vede.

Sper sa ne auzim cu bine,după ce aflam rezultatul analizelor. Pana atunci, tot ce imi doresc este sa treacă săptămânile acestea, sa dispară greturile și sarcina sa evolueze asa cum trebuie.

Sarcina 2-Saptamana 9


Simptome și sentimente

Am o stare destul de ciudata.  As vrea sa fac diverse lucruri însă nu am chef de nimic. Încă mai am greturi și acest lucru mă împiedică să mă odihnesc ziua deși, organismul meu are nevoie de odihna. Noaptea nu reușesc mereu sa mă odihnesc bine pentru ca încep sa fie mai dese vizitele la toaleta și David se trezește destul de des pentru a-și lua porția de lăptic.

Da! Încă alaptez …și în jurul meu aud mereu tot felul de reproșuri si de sfaturi precum ca nu ar fi indicat sa mai continui – o sa discut despre acest subiect intr-o postare separata.

Am mare noroc pentru ca am ajutor în ceea ce îl privește pe David.

Inițial am vrut sa îl duc la creșă.  Multe mamici care au piticii la creșă se declara mulțumite și chiar au văzut schimbări pozitive în comportamentul copiilor: au început sa vorbească mai mult și mai bine, Au început sa mănânce mai bine,  etc. Binenteles, exista și aspecte mai puțin plăcute precum ar fi virusii de tot felul care se transmit.

Intenționam sa îl dau doar 4 ore la cresa ..sa se obișnuiască cât de cât în colectivitate …sa se detașeze puțin de mine și eu sa am puțin timp liber pentru mine.

Totuși,  m-am gândit mai bine și cu siguranță ar fi luat multe viroze care le-ar fi adus acasă.  Fiind însărcinată,  cel mai bine este sa mă protejez cât pot de mult. În plus, anumite boli ale copilăriei sunt extrem de periculoase în sarcina.

Am auzit și cazuri mai puțin plăcute în legătură cu creșă. ..Sunt copii atât de atașați de mama ( mai ales cei alaptati) și pentru care, aceasta separare brusca este o adevărată trauma.

Eu nu pot sa spun cum este mai bine. Poate dacă l-as fi dat la creșă as fi putut sa fac o comparație și sa îmi formez o părere mai clara.

Cu siguranță,  sunt părinți care nu au posibilitatea de a sta acasă cu copiii, care trebuie sa înceapă munca…și atunci singura varianta este creșa.

Mi-ar fi fost mai ușor sa am câteva ore libere , dar cred ca așa este cel mai bine pentru amândoi.  De fapt, pentru toți 3..în ecuația asta intra și micul pitic din burtica.

Tratament

Utrogestan 2/ zi, clexane injecții 1/ zi, acid folic 1/zi

Evoluția sarcinii

Piticul din interiorul meu are în jur de 2,5 gr, 2 cm lungime și are dimensiunea unui bob de strugure. Acum si-a pierdut înfățișarea de mormoloc și  seamănă din ce în ce mai mult cu un omuleț în miniatura, deși capul încă este mult mai mare decât restul corpului.

Organele,  deja formate sunt într-o continua dezvoltare.

Peste o săptămână vom merge la controlul ecografic și abia aștept ne revedem piticul.

Sper sa fie totul bine!

 

 

 

 

 

 

Sarcina 2-Saptamana 8


Simptome și sentimente

Din punct de vedere fizic nu se observa încă sarcina,  dar grețurile și senzația de rău, pe care nu reușesc sa o descriu în cuvinte, este prezenta în continuare.

Aceasta senzație de rau îmi cam limitează activitățile zilnice pentru ca nu am chef de nimic.  Singura perioada a zilei când ma simt bine este dimineață devreme când sunt încă odihnita.

Ca sa mă mândresc și eu , totuși,  cu ceva….am obținut permisul de conducere…Se pare ca bebe din burtica mi-a purtat noroc în ciuda grețurilor și a tuturor aspectelor neplăcute din aceasta perioada.

Am inițiativa,  vreau și îmi doresc sa fac lucruri….spre deosebire de primul trimestru cu David în burtica. Îmi aduc și acum aminte cum atipeam pe scaun în primele săptămâni. ..

Sunt ceva mai activa de aceasta data…

Binenteles, nu am nici probleme atât de grave precum am avut la prima sarcina. Trombofilia exista și vine la pachet cu injecțiile zilnice pe care,  după cum spuneam, mi le fac singura acum…dar, nu am sângerări .. si atunci îmi permit sa încerc sa duc o viață cât mai normala.

Aaa.. și am observat ca încep sa uit diverse …sunt ceva mai aiurita decât în mod normal…poate și din cauza lipsei de odihna din timpul zilei.

Știu ca trebuie sa mă bucur de fiecare clipa, dar abia aștept sa treacă trimestrul acesta de sarcina…sa fiu sigura ca s-a format placenta și ca totul funcționează acolo….în interiorul meu…la parametrii normali.

Pana atunci. ..așteptam. ..

Analize

În săptămâna aceasta mi-am făcut analizele speciale pentru trombofilie

-Didimeri

-Fibrinogen

-Aptt, inr

-Hemoleucograma

Abia peste o săptămână vor veni rezultatele.

Greutate: 50 kg

Evolutia sarcinii

Bebe din burtica are acum aproape 1 cm lungime ( ce mic este!) și măsoară aproximativ 1 gram.

Este aproape de dimensiunea unui bob de fasole.  Deși,  capul este încă mult mai mare decât corpul, încep sa se dezvolte la nivelul fetei ochii, nasul si urechile.

 

 

 

 

 

Tratament

Utrogestan 2/zi, acid folic 1/zi, clexane injecții 1/ zi.

 

Sarcina 2- Săptămână 7


Sentimente și simptome

Grețurile sunt prezente în continuare. Se pare ca așa stau lucrurile. Dacă la prima sarcina te simți rău, de obicei și la următoarele sarcini te vei simți la fel. Nici nu știu cum sa numesc senzația aceasta pe care o simt…stare de rău,  greata, sarcina toxica?

Oare îmi va trece după primul trimestru?  Sper…pentru ca nu știu cum rezista eroinele care au sarcina toxica pe toată perioada…Este îngrozitor sa nu poți sa te bucuri de un lucru atât de minunat din viata ta.

Încă îmi văd de viață mea ca și înainte de a fi însărcinată, dar nu știu de ce , bănuiesc ca nu voi mai reuși pentru mult timp sa fac asta. Este posibil sa se amplifice starea aceasta de rău ..cel putin asa am pățit când eram însărcinată cu David. Atunci, însă,  nu aveam nimic altceva de făcut.. .acum am un bebeloi minunat care are nevoie de mine …în stare perfecta…

Consultatii

Saptamana aceasta am fost la consultații  și i-am auzit pentru prima oara  inimioara!!! Mi se pare ca a crescut arat de mult!! Data trecuta se vedea doar sacul embrionar. .Acum, era prezenta vezicula vitelina și avea o forma care imita un mic mormoloc☺.

Se pare ca totul este în parametrii normali …

Sarcina pare a fi cu o săptămână mai mica. .așa părea si data trecuta.

Oricum, este prea devreme ca sa fie aceasta un indiciu relevant.

Tratament

Utrogestan 2/ zi, injectii clexane 4 ,  acid folic 1/zi.

Evoluția sarcinii

Embrionul nostru are acum 8 mm și este de dimensiunea unei afine.  Creste uimitor de repede și încep sa apară organele primare.

Abia aștept sa treacă cele patru săptămâni și sa îmi revăd puiul din mine…

 

Sarcina 2-Săptămână 6


Simptome și sentimente

Tocmai ce mă plângeam ca nu am nici un simptom…și uite ca, încet,  încet, mă simt rău. ..parcă pe zi ce trece tot mai rău.

Dimineață este cea mai buna parte a zilei. Sunt odihnita și greata încă nu își face prezenta. După ora 12 , nu mă mai pot bucura atât de mult…

Cum mă simt?

Mă simt însărcinată ! Senzația de rău este similara cu cea pe care o simțeam la începutul sarcinii cu David. Acum, însă,  pot sa accept mai multe alimente și știu la ce sa mă aștept.  Sunt mai optimista pentru ca știu ca după 14 săptămâni dispare senzația aceasta neplăcută.

Acum doi ani , stăteam doar în pat, nu suportam nimic în jurul meu ( nici un miros, mic un om, nici un sunet) și nu puteam sa mănânc nimic altceva inafara de ciocolata cu lapte rece.

Îmi pare rău ca nu sunt mereu apta pentru piticul meu si intr-un fel sau altul , cred ca simte ca se întâmplă ceva cu mine pentru ca a început sa acorde mai multa atenție altor persoane.

În ceea ce privește alăptatul și sarcina , pot spune ca apar modificări semnificative. Dacă as fi fost atenta la semne,  acesta ar fi fost primul care m-ar fi anunțat ca sunt însărcinată.  David era irascibil la san, sugea mult și pe mine mă dureau destul de tare sânii în timpul alăptării.  Voi discuta despre acest aspect intr-o postare separata- în curând.

Tratament

Utrogestan 2/ zi, acid folic 1/zi, injectii clexane 1/ zi.

Vizite/ Controale

Am fost la hematologie și dna doctor m-a recunoscut. Pentru ca alaptez și m-a văzut slaba ( a menționat ca la David am pornit cu 54 kg și acum, am 48-49) mi-a recomandat omega 3 și vitamina E , ceea ce m-a cam surprins. La prima sarcina nu am luat decât acid folic pe toată perioada sarcinii , datorita unei mutații care denota lipsa vitaminei B.

Mi-a prescris analize pentru a observa dacă doza de clexane este în regula și pentru ca alaptez nu mi-a mai prescris și aspecter.

Mi-a făcut și scrisoare medicala ca sa pot sa beneficiez de clexane compensat.

Apropo, sunt tare mandra de mine! Pentru ca soțul meu va fi plecat, la un moment dat, ceva timp ( dacă totul este bine și sarcina evoluează așa cum trebuie) …am fost nevoită sa îmi fac singura injecțiile.

Așa ca, mi-am făcut singura injecția cu clexane!!…și m-am descurcat destul de bine.

Greutate : 49 kg

Evoluția sarcinii

Acum, embrionul , are forma de mormoloc.  Măsoară  în jur de 4-5 mm și are dimensiunea unui bob mic de linte.  În aceasta perioada se dezvolta intr-un ritm amețitor.  A început sa îi bata inima și curând se vor dezvolta și alte organe.

 

 

 

 

Sarcina 2-Săptămână 5


Simptome și sentimente

Nu am nici un simptom…

Nu simt nimic. ..

Mă simt atât de bine încă uit uneori ca sunt însărcinată. ..

Poate ca nici nu realizez încă ce se întâmplă cu adevarat cu mine..însă simt o imensa bucurie!!!

Vizite/ Consultatii

Imediat ce am aflat vestea , am și plecat spre clinica ca sa fac e ecografie.

Știam ca trebuie sa fac injecții cu clexane cât mai repede și trebuia sa îmi confirme un medic ca sarcina este viabila. Doctorul meu nu era la clinica așa ca l-am sunat. Ne-a programat la cabinetul lui particular în aceeași zi.

Intre timp am făcut o injecție cu clexane. ..singura pe care am gasit-o în casa.

Câteodată timpul trece atât de greu…

Puiul meu dormea și era încă bolnav , dar noi nu ne puteam gândi decât la vestea cea mare.

În cele din urma am ajuns la consultație.

Acolo, în pântecele mele își făcuse culcuș un mic punct. Mai mult de atât nu am putut afla. Sarcina era mult prea mica și abia peste doua săptămâni vom afla dacă totul este în regula pentru ca, atunci, ar trebuia sa I se vadă bătăile inimii.

Tratament

Intre timp, doctorul mi-a prescris utrogestan 2/zi, acid folic, clexane 0,4.

Mi-a dat și trimitere la hematologie.

Greutate

48 kg.

La prima sarcina , am pornit cu 54 de kg.

Nu mi-as fi închipuit ca voi mai avea vreodată sub 50 de kg.

Așadar,  alăptați cu încredere dacă doriți sa slăbiți.  Pe lângă beneficiile reale asupra copilului …și mamele beneficiază de anumite avantaje atunci când alapteaza!

Analize

Puteam sa stau eu 2 saptamani fără sa știu dacă sarcina este în evoluție? ?

Binenteles ca nu.

După ce am fost la consultații,  am fost la clinica și mi-am făcut analiza Beta Hcg care a ieșit în parametrii- în jur de 2000

După 48 de ore ( 2 zile) am refăcut analiza și rezultatul s-a dublat …ceea ce și trebuia sa se întâmple.

Evoluția bebelusului

Ce se întâmplă acolo cu punctul acela mic… cu ghemotocul acela de celule?

Nu voi mai scrie ce se întâmplă din punct de vedere medical în aceasta perioada.  Nu are sens. Am scris toate aceste aspecte și la sarcina anterioara și nu ar avea rost sa dau Copy- Paste .

Cert este ca acel mic punct, numit embrion, are în jur de 1-2 mm și este de dimensiunea unui bob de mac.

Abia aștept sa treacă cele doua săptămâni și sa îi aud inimioara.

Pana atunci… tot creste. Evoluția embrionului în aceasta perioada este una uimitoare. Intre timp, poate vor apărea și simptomele și atunci voi realiza cu adevarat. ..ca în mine este o noua viața!