Nasterea si cezariana


Pe data de 2 februarie, la ora 8 dimineata ne-am prezentat la clinica. Prima oara am facut un TNS si se pare ca am avut o contractie pe care nu am simtit-o. ( cine stie cate astfel de contractii am mai avut..)
Nu am avut timp de emotii..
Dupa TNS ne-am prezentat la biroul de internari unde am completat un formular. Dupa aproximativ 10 minute a venit o infirmiera care ne-a condus intr-o camera unde ne-am schimbat ( eu in camasa de noapte si sotul meu intr-un halat de unica folosinta). Dupa ce ne-am schimbat ne-a prezentat camera in care urma sa stau timp de 4 zile. Initial, ni s-a spus ca voi sta singura in camera, dar din cauza numarului mare de programari de cezariana am avut colega de camera. La inceput nu m-a incantat acest lucru ( doream sa am bebele cu mine mai mereu fara sa deranjez pe nimeni, sa vina sotul meu cand vrea, sa stea cat vrea si sa putem sa vorbim despre orice), dar acum ma bucur ca nu am stat singura. A trecut timpul mai usor pentru ca am avut cu cine sa vorbesc si cu cine sa impartasesc aceasta experienta.
Pentru ca am ajuns prima, mi-am ales patul si dulapul si m-am apucat sa-mi aranjez in dulap hainele ( pe care nu am apucat sa le port). Dupa putin timp a venit si colega mea de camera. Ea era din Braila si era mult mai relaxata decat mine, fiind la a doua cezariana. S-a bucurat ca nu sta singura pentru ca data trecuta se plictisise. Era foarte hotarata sa se odihneasca in aceste zile si din cauza asta nu dorea sa stea foarte mult cu bebelusul in camera.
O asistenta a venit sa ne anunte ca eu voi fi prima care va intra in sala de operatie. Din cauza emotiilor nici nu mai stiu cand am ajuns in sala. Sotul meu urma sa vina in sala de operatie dupa anestezie. Acolo era doctorul anestezist, cateva asistente si medicul pediatru. M-am asezat pe masa de operatie unde mi s-a facut anestezia epidurala si cea in ranhie. Din cauza sarcinii coloana mea a devenit oarecum curbata in interior si anestezistul s-a cam chinuit sa-mi faca anestezia. Prima oara m-a intepat intr-un punct gresit si am simtit o usoara intepatura in picior. In cele din urma au reusit sa ma pozitioneze in asa fel incat sa se finalizeze cu succes anestezia. Dupa putin timp a venit si doctorul meu ginecoloc insotit de un alt doctor si m-au taiat. M-a salutat si singurul lucru pe care am apucat sa-l intreb a fost daca sotul meu a ajuns.
La inceput am simtit o usoara senzatie de disconfort. Desi nu te doare nimic, simtul tactil exista si este o senzatie tare ciudata cu care te obisnuiesc in cateva minute. La un moment dat am observat ca masa se misca si am dedus ca ma apasa pe burta pentru a scoate bebelusul. La scurt timp s-a auzit un planset zdravan si atunci am respirat usurata. Anestezista ( care a stat pe tot parcursul procedurii langa mine) mi-a spus ca este un bebelusi bine hranit. Cu greu mi-am stapanit lacrimile..In cateva minute m-am trezit cu piticul in brate dar nu am putut sa profit de acest moment pentru ca imi era frica sa-l tin din cauza pozitiei in care ma aflam.
Piticul s-a nascut la ora 10 fix cu 3340 de grame, 49 de cm si a obtinut nota 10! ( pentru ca motivul pentru care s-a realizat operatia de cezariana a fost de natura materna- fatul fiind pregatit sa vina pe lume pe cale naturala).

2015-02-02 12.14.07

Au mai trecut cateva minute bune pana cand doctorii m-au cusut dar pentru mine au trecut foarte repede. Aflata sub febra emotiilor nu mi-am dat seama cand am ajuns in salon. Acolo ma astepta sotul meu. Ma simteam ametita si simteam o oarecare durere la nivelul uterului.
Tot ce imi doream era sa dorm, dar in scurt timp au venit asistentele cu piticul si mi l-au pus la san.
Fara sa-mi dau seama cand si cum a disparut oboseala si tot universul se afla in bratele mele.

2015-02-02 10.09.35

Reclame

Embriotransfer 3 ( 26 mai 2014)


Ne-a mai ramas un embrion. Unicul!
Am sunat la Sibiu in prima zi a menstruatiei. Doctorul mi-a transmis sa iau oestrogel. Eram sigura ca va functiona ca si ultima oara. Pana atunci era singurul tratament care si-a facut efectul. Pana atunci..pentru ca am avut iar parte de surprize neplacute. Endometrul era prea subtire. Doctorul a adaugat inca doua pastile de femoston pe langa oestrogel.

21 mai

Ieri am fost la Sibiu si doctorul si-a pus mana in cap. Mi-a spus ca il necajeste endometrul meu si ca la randul lui, el, ne supara pe noi pentru ca ne pune mereu pe drumuri. Endometrul a mai crescut. 6,8 mm dar aspectul nu este bun. Am citit in ochii lui ca vom intrerupe tratamentul si vom incerca luna viitoare. Cand am ajuns in cabinet, unde era si sotul meu parca ii venise o idée – si mi-a spus ca nu vom intrerupe tratamentul.
M-a trimis sa fac o analiza de progesteron la urgente si mi-a spus ca o sa sune el pentru rezultat ca sa nu mai ramanem in Sibiu. Daca analiza iese sub 1 vom face embriotransferul iar daca va iesi mai mare de 1 nu vom face. Mi-a explicat ca progesteronul contribuie la schimbarea endometrului (aspectului) si in cazul in care este sub 1, embriotransferul poate avea rezultat favorabil. Mi-a spus ca a mai avut un caz de genul acesta si impinsi de situatie au fost nevoiti sa faca embriotransfer si din fericire, s-a prins sarcina. Stiu ca mi-a spus acest lucru pentru a ma incuraja. Tot ce pot sa sper este ca aceasta decizie pe care a luat-o (cu acordul nostru binenteles) este una buna si ca nu a fost luata doar pentru ca se simtea presat de situatie sau de noi. Spun asta pentru ca progesteronul a iesit foarte mic ( 0,1) motiv pentru care mi-a transmit telefonic ca vom face luni embriotransferul. As vrea sa pot sa stau linistita si sa fiu optimista insa ma neliniste atat faptul ca endometrul nu are aspectul dorit cat si faptul ca nu am inteles atat de bine ( desi mi s-a explicat) ce rol are progesteronul in ceea ce priveste aspectul endometrului. Stiam ca progesteronul schimba apectul endometrului dar este de preferat ca aspectul sa fie unul bun inainte de a fi schimbat de catre acest hormon.

EMBRIOTRANSFER

Luni ( 26 mai) am facut embriotransfer. Eram extrem de obosita. Dormisem doar doua ore.
Am stat in jur de o ora in salon cu vezica plina pentru ca a fost o punctie inaintea mea. Macar m-am invatat minte din experientele anterioare si am inceput sa beau apa doar cand am ajuns in Sibiu. Tot colectivul se purta cu mine de parca as fi fost de-a casei. Adevarul este ca incepusem sa ma simt de parca as fi mers la serviciu. Atat de mult ma obisnuisem cu locul acela. Aproape un an a trecut de cand am pasit prima oara in clinica. La inceput, toata lumea se purta cu mine politicos dar distant, obiectiv . Acum, toata lumea imi arata simpatia. Asistenta vorbea cu mine de parca as fi fost colega ei. Imi spunea ca a obosit de la atatea trepte si imi zambea in timp ce imi dadea sa completez formularele pe care nu s-a mai straduit sa mi le explice, pentru ca spunea ea, stiu deja ce am de facut.
Doctorul mi-a zambit si mi-a transmis speranta si simpatie. Nu zambeste foarte des dar cand o face este natural.
In timp ce stateam acolo i se auzea vocea unei femei si nu mi-a fost greu sa ghicesc ca este a d-nei dr Mutulica. Desi nu o cunosc am auzit multe despre ea – pe anumite site-uri – si speram sa nu fie si ea la embriotransfer pentru ca tonul vocii ei parea cam obositor.
Nu a venit nimeni pe la mine sa-mi spuna ce s-a intamplat cu embrionul nostru si eram putin cam speriata. In cele din urma, a venit asistenta si m-a chemat in sala de operatie. Atunci am inteles ca a fost totul in regula dar nu mi s-a spus daca embrionul este de calitate sau nu. M-am urcat pe masa si asistenta m-a intrebat cum ma simt. I-am raspuns ca ma simt plina. Asa si era. Aveam vezica foarte plina dar stiam ca se poate si mai rau. Data trecuta am avut-o exagerat de plina si doctorul m-a trimis la toaleta. Abia puteam sa merg atunci. Acum puteam sa merg… deci era mai bine..Cu toate acestea, doctorul m-a trimis si de aceasta data la wc spunandu-mi sa elimin jumatate. Mi-a explicat ca, fiind slabuta ( desi nu sunt) nu trebuie sa beau chiar asa multa apa pentru ca organele se vad mai bine la persoanele slabe. Daca mi-ar fi spus asta inainte..Oricum, m-am bucurat ca m-a trimis la toaleta. Nu puteam sa-mi dau seama cam cat inseamna jumatate si drept urmare, cand m-am intors in sala mi s-a spus ca nu am eliminat prea mult. L-am intrebat daca vrea sa ma mai duc o tura si a ras toata lumea pentru ca se citea in glasul meu dorinta de a imi elibera cu totul vezica. Spre dezamagirea mea mi s-a spus ca este perfect asa pentru a se vedea la ecograf. Atunci mi-am vazut singurul embrion pe monitor si mi-a spus doctorul ca embrionul este fain. (:)) Nu stiu ce inseamna fain dar am banuit ca este de calitate. Oricum era de bine.
Mi s-a pus spectrul si apoi doctorul a introdus caterul in care era unica mea speranta. Dupa ce l-a asezat frumos in endometru i s-a spus laborantei sa verifice daca transferul a fost finalizat cu succes. Spre uimirea mea si a tuturor, embrionul se dusese inapoi in cater. Nu a vrut sa ramana in endometru. La ecograf se vazuse foarte clar bula care se transferase. Atunci mi-a explicat doctorul ca embrionul se afla intre doua bule si de obicei cand cade bula inseamna ca s-a transferat si embrionul. De data aceasta nu a fost asa. Embrioloaga i-a dat caterul cu embrionul incapatanat si doctorul l-a reintrodus. De aceasta data nu a mai fost asezat atat de frumos precum a fost bula asezata. S-a verificat din nou transferul si embrionul a fost ascultator de aceasta data. M-a cam speriat aceasta situatie pentru ca nu auzisem despre astfel de cazuri. L-am intrebat pe medic daca este totul in regula in conditiile in care nu s-a facut transferul din prima. M-a asigurat ca nu influenteaza in nici un fel reusita. Am cautat si eu cateva informatii pentru a ma asigura si se pare ca retransferul nu ar influenta intr-un anumit fel viitorul embrionului.
Nu stiu de ce, dar in timp ce ma cuprindeau grijile cu privire la retransfer ma simteam si inundata de optimism. Stiu ca pentru oricine altcineva aceasta situatie ar avea conotatii negative pentru ca s-a intors din drum, superstitii, etc.  Eu m-am gandit ca de fiecare data cand am facut embriotransfer totul a fost perfect si cu toate acestea am avut parte de esecuri. Asa am hotarat sa las superstitiile la o parte si sa consider ca este vorba doar despre un embrion incapatanat pe care abia astept sa-l cunosc.
Doctorul m-a intrebat ce pastile iau si mi-a spus sa continui cu tratamentul. Mi-a spus sa iau clexane (daca am), insa mi-a dat de inteles ca este in regula si daca iau doar aspenter pana se confirma sarcina.
Apoi, a venit la mine in salon si a stat ceva timp cu mine. Mi-a spus sa beau multe lichide si sa ma feresc de soare. Mi-a spus de vreo trei ori : “Doamne ajuta sa fie primit!. Äm simtit sinceritatea lui pentru ca de obicei este obiectiv si nu l-am auzit niciodata avand o atitudine atat de subiectiva fata de alte paciente sau fata de mine pana acum. Cred ca acest lucru se datoreaza si colaborarii noastre pe un termen atat de lung (din cauza endometrului meu subtire).
L-am intrebat despre Programul subventionat de catre stat. Mi-a spus ca momentan nu mai sponsorizeaza statul, desi era o treaba foarte buna; statul cheltuind destul de putin fata de alte programe unde cheltuielile erau mult mai mari si beneficiile mult mai mici. Mi-a spus ca anul viitor este posibil ca programul sa se redeschida. Statul este mult mai ocupat cu alte lucruri. Natalitatea nu face parte din obiectivele celor de la conducere desi suntem o populatie imbatranita. Nu li se ofera nici un ajutor economic celor care au devenit mai saraci cheltuind bani pentru tot felul de interventii si nici o sansa celor obositi psihic de atatea incercari esuate. Nu poate nimeni intelege impactul psihologic pe care-l are o astfel de interventie. Si asteptarea de dupa……..Numai persoanele care trec prin astfel de situatii pot intelege. Pentru altii, toate aceste interventii nu pot parea decat niste incercari disperate ale unor oameni care nu se resemneaza, care se incapataneaza sa vada realitatea altfel decat este ea. Poate ca si eu mi-as fi format aceeasi impresie daca nu as fi avut ghinionul sa trec prin toate aceste etape. Cand eram mica, credeam, ca doar persoanele rele nu pot avea copii
(oare am mai scris asta?)
Dupa ce l-am intrebat pe doctor despre program, mi-a spus ca eu ar trebui sa am alte ganduri dupa embriotransfer si ca nu trebuie sa ma las descurajata de faptul ca a fost transferat un singur embrion. Mi-a spus ca a avut multe reusite cu un singur embrion. Stiam ca este doar dragut si ca incearca sa ma incurajeze. Sansele sunt mai mici cu un singur embrion. Si endometrul meu nu este o gazda tocmai potrivita. Stiam ca numai Dumnezeu ma poate ajuta. Ceea ce nu stiam era daca meritam ajutorul Lui. Nu puteam decat sa-I cer ajutor in fiecare zi. Stiam ca e ultima mea sansa de a avea un copil.
Mi s-a spus sa stau intinsa 15 minute. Am stat in jur de 2 ore in salon. Dupa 20 de minute de la ET am fost la toaleta. Cand m-am schimbat am observat ca aveam un punct de sange. Presupun ca este din cauza interventiei. Mai ales ca interventia a avut loc de doua ori. In drum spre casa a plouat cu gheata. Abia asteptam sa ajung acasa pentru ca eram obosita.
Tratamentul pe care il iau este acelasi:
– aspenter
– acid folic
– oestrogel
– utrogestan
Data trecuta in loc de utrogestant am luat lutinus care este de 5 ori mai scump. Cheltuiam in jur de 1000 lei pe luna. Nu stiu de ce mi-a dat utrogestan dar ma simt mai confortabil (desi lutinusul se spune ca este mai bun).
A doua zi am observat un fel de gheag fara sange ceea ce m-a cam speriat. Primul meu gand a fost acela ca este embrionul, desi gandind logic, embrionul trebuie sa se elimine (daca nu se prinde) odata cu endometrul, adica la menstruatie. Inca ma mai ingrijoreaza acest lucru.
Singurele simptome au fost somnolenta, urinarile mai frecvente si crampele.
A treia zi aceleasi simptome.
A patra zi aceleasi simptome la care se adauga anumite mirosuri mai pronuntate.
Incerc sa nu tin cont de toate aceste lucruri – este posbil ca ele sa fie prezente datorita hormonilor pe care ii iau ( progesteron si estrogen). Iar urinarile frecvente pot fi o consecinta a celor 2 l de apa pe care-i consum zilnic.
Ceea ce ma deranjeaza sunt sanii….celebrii sani care sunt nedurerosi ca dupa fiecare ET. Pentru multe persoane, sanii au fost primul indiciu. Singurele simptome absente sunt frisoanele, ceea ce ma bucura. ( stateam si infofolita de frica de a nu se manifesta- la celelalte ET-uri ele existau si stiam ca nu e de bine).
Stiu si sunt constienta ca nu este bine sa ma gandesc la toate aceste simptome dar este greu daca nu, chiar imposibil sa nu fac asta.
Am stat cinci zile in pat ( de luni pana sambata). Sambata am fost nevoita sa ma deplasez pentru ca am participat la un botez la care eram si nasa. Norocul meu a fost ca nu eram singura nasa si nu am depus atat de mult efort. Spun asta pentru ca finutul meu este o dulceata de bebe care papa mult si avand patru luni, greutatea lui depaseste 6 kg. Am fost incaltata cu pantofi cu toc dar nu m-au deranjat si am hotarat sa raman incaltata toata ziua cu ei. A doua zi am fost iar in deplasare pentru ca a urmat baita de a doua zi.
Sunt persone care ma suna si ma intreaba mereu cum ma simt. Urasc intrebarea aceasta. Stiu ca intentiile oamenilor sunt bune si le multumesc dar este atat de grea asteptarea asta si nu stiu ce ma asteapta la capatul ei..Cum pot sa ma simt..nici macar nu pot sa descriu in cuvinte cum te simti dupa o inseminare..te simti..neajutorat..esti convins ca nu depinde de tine, ca nu poti sa contribui in nici un fel la schimbarea vietii tale in mai bine.. Cum se poate simti un om atunci cand nu este stapan pe situatie?
Acesta este motivul pentru care data trecuta am facut totul in secret.


Vise

Luni ( a 8-a zi de la ET) am avut un vis ciudat impartit in doua fragmente. Se facea ca eram intr-o camera si cineva imi arata embrionul pe care il aveam. Era bagat undeva in pat iar patul parea a fi un acvariu. Eram uimita pentru ca mi se parea foarte mare si semana cu un peste. Acesta a fost primul vis.
Al doilea vis semana cu primul. Era aceeasi camera si acelasi pat. O prietena mi-a scos embrionul dintr-o eprubeta si era pe pat. Asteptam ca sotul sa vina si
sa mi-l introduca dar el era cu alti doi prieteni si faceau pe balcon carne pe gratar. Prietena mea se juca cu embrionul prin pat si nu stiu cum dar a disparut. L-am cautat in tot patul si nu l-am gasit nicaieri. Am inceput sa plang in hohote. Prietena mea s-a dus sa ii explice sotului meu ce s-a intamplat. Eu ii faceam reprosuri prietenei mele si in acelasi timp imi cautam embrionul care in sinea mea stiam ca a stat prea mult pe uscat si ca nu mai este viabil chiar daca il voi gasi. Plangeam in hohote si aveam impresia ca sunt singura pe care o afecteaza toate cele intamplate. In cele din urma a plecat prietena mea. Pe canapea se afla acum Adriana Bahmuteanu ( ciudat!) careia i-am spus ca toata sederea mea de o saptamana la Baile Felix a fost zadarnica..
M-am trezit speriata. Totul parea real. M-am calmat pentru ca stiam ca plansul in vis are conotatii pozitive.
Totusi, stiu ca acest vis are legatura si cu temerile mele legate de cheagul pe care l-am observat a doua zi dupa ET.
Am inceput sa simt din cand in cand dureri in piept. Vizitele la toaleta sunt dese dar beau si foarte multe lichide.
Daca as putea sa tin timpul in loc…. Mi-e teama de momentul adevarului.

4 iunie
Am avut un alt vis
Se facea ca mergeam la un fel de botez iar mama mea avea o bluza transparenta prin care i se vedeau sanii. I-am atras atentia dar parea sa nu o intereseze..
In rest, aceleasi simptome sau aceeasi lipsa a simptomelor. Incerc sa-mi ocup timpul cu activitati care-mi plac. Pictez, scriu, desenez.

Embriotransfer 2 ( 21 februarie)


In decembrie am facut injectia cu Dipherline si am inceput tratamentul cu medrol 2/zi, femoston 3/zi, acid folic 1/zi, aspenter 1/zi.

IANUARIE

In ianuarie am reluat lupta.
Ma simteam foarte irascibila din cauza medicamentelor. Medrolul ma ajuta sa retin apa, fata mea era total schimbata ..si de burta nu mai vorbesc…initial am crezut ca este din cauza excesului de mancare ( din cauza Sarbatorilor). Pentru ca m-am lasat de tigari (si sunt mandra de mine!), am mancat mai mult. Cu toate acestea, de vreo saptamana mananc destul de sanatos, cu putina paine, mai multe salate si fara sare. Mananc fara sare pentru ca in combinatie cu medrolul, sarea este daunatoare organismului putand sa apara mari complicatii. Sper sa se elimine apa din organism..
Endometrul era undeva la 6 cm si doctorul parea optimist dar la urmatoarea vizita nu crescuse. L-am intrebat daca mai avem timp sa asteptam sa creasca. ( era trecut de jumatatea ciclului menstrual). Doctorul mi-a spus sa stau linistita pentru ca atata timp cat sunt pe mana lui si cu Dipherline totul va fi bine. L-am intrebat si daca este posibil ca din cauza dimensiunii mai mici a uterului sa nu creasca mai mult endometrul. Mi-a spus ca este posibil. Mi-a dat de inteles ca a avut cazuri cu endometru subtire si cu reusite la embriotransfer. Nu stiu daca a spus asta doar pentru a ma incuraja dar eu eram deja ingrijorata. Credeam ca nu se mai poate face nimic.. si stiu, i-am transmis intr-o oarecare masura descurajarea mea…dar asta nu inseamna ca nu am incredere in hotararile lui. Am incredere. Este singurul om in care mai am incredere ..si am o incredere oarba..Am nevoie sa am incredere in el..si-a castigat increderea..Putea sa-mi faca embriotransferul de data trecuta daca era un om oportunist. Eu nu aveam de unde sa stiu care este starea endometrului meu. Si toate consultatiile sunt oarecum gratis. Sunt incluse in procedura. (daca vin la o singura monitorizare sau la 20 platesc la fel). A preferat sa prelungeasca toata aceasta etapa doar pentru a se asigura ca endometrul ajunge la cea mai buna dimensiune. Si apreciez acest lucru.

Mi-a spus sa maresc doza de femoston si sa iau 4 / zi. Iau si o cutie pe zi daca trebuie, desi efectele sunt destul de grave pe termen lung.
La urmatoarea consultatie endometrul crescuse, dar iar s-a stricat aspectul..Dipherline-ul nu-si facuse efectul.
Am renuntat la tratament si a ramas sa ne vedem la urmatoarea menstruatie. Intentiona sa vada ce se intampla pe un ciclu natural..

FEBRUARIE 2014

Endometrul nu crestea desi arata bine. Doctorul a spus sa incercam cu un gel cu estrogen ( oestrogel) si sa vedem daca va creste asa. De fiecare data cand ajungeam la clinica ma lua prima la consultatie. Endometrul meu reprezenta o ambitie pentru el. Lucru care nu facea nimic altceva decat sa ma avantajeze.
Spre mare noastra surprindere, gelul cu estrogel a dat randament. Crescuse endometrul si aspectul era ok.
A ramas ca pe 21 februarie sa facem embriotransfer cu 2 blasto.
………………………………………………………………..

Embriotransfer

Nu ma invatasem minte cu lichidele..Credeam ca vezica mea era atat de plina la primul ET din cauza hiperstimularii. De data aceasta era la fel de plina! Embriologul a venit si mi-a spus ca embrionii rezistasera procedurii. Aveam emotii. Stiam ca sunt sanse de 30% sa nu reziste. Abia asteptam sa ma cheme in sala de interventie. Am avut noroc si doctorul m-a trimis sa golesc vezica. Era prea plina.
Embriotransferul s-a desfasurat la fel ca si prima oara. Mi-a prezentat embrionii
(care aratau ca un ghem de celule), mi-au spus ca sunt de calitate si i-a transferat in uter prin intermediul unui cater.
La sfarsit, doctorul mi-a spus ca endometrul arata bine iar embrionii sunt faini – motiv pentru care asteapta doar sa il anunt ca sunt insarcinata!

Embriotransfer 1 (13 august)


Pana in a cincea zi, din sapte embrioni au mai ramas cinci. Embriologul m-a asigurat ca cei care urmau sa fie transferati sunt foarte frumosi. Inca ma simteam ciudat, hiperstimularea nu imi trecuse. Trebuia ca inainte de embriotransfer sa beau multa apa. Din cauza hiperstimularii si a faptului ca ovarele apasau pe vezica mea trebuia sa merg foarte des la toaleta. Stiam ca va fi un chin pentru mine sa beau atat de multa apa. Niciodata nu m-am simtit atat de ciudat. Aveam nevoie la toaleta cu orice pret si stiam ca nu am voie. Abia mai puteam sa merg. Simteam ca va plesni ceva in mine, ca voi muri. Si trebuia sa astept sa ma cheme pentru embriotransfer. Asistenta mi-a spus ca in cazul in care se vede bine la ecografie ma va lasa sa merg putin la toaleta. Nu m-a lasat si dupa embriotransfer mi s-a spus sa stau 10- 15 minute in pat dupa care voi avea voie sa merg la toaleta. Am rezistat eroic 13 minute. Am incercat sa ma dau jos din pat dar nu reuseam. Cu chiu cu vai am reusit dar vezica era atat de plina si de apasata incat am ajuns pana la usa si m-am sprijinit de tocul usii ca si cum urma sa-mi dau duhul. Doctorul avea o consultatie iar toaleta este exact langa cabinet. Ajutata de asistenta si acoperita de perdeaua ce despartea cabinetul de toaleta, am reusit sa ajung la toaleta, unde mi-am introdus si progesteronul.
Nici nu am realizat faptul ca am facut un embriotransfer. Toate gandurile mele se indreptau asupra vezicii urinare care mai avea putin si exploda.

Dupa punctie…


Doctorul l-a chemat pe sotul meu si i-a spus sa-mi dea sa mananc proteine .
Cu o zi inainte sotul meu ma intrebase cu ce sa ma astepte dupa anestezie si eu i-am raspuns ca as vrea o tigara si cola. Mi-era dor de cola pentru ca am renuntat sa beau pe timpul tratamentului cola iar tigarile le rarisem. Am ajuns la masina si mi-a dat cola si o tigara. Am tras cateva fumuri si am simtit ca voi lesina. Nu-mi aduc aminte ce s-a intamplat exact dar stiu ca mi-am revenit. Am fost la Mc si am mancat de parca nu mai vazusem mancare de cateva zile. Mi-era foame. Foamea asta primitiva se datora anesteziei. Organismul meu avea nevoie de proteine.
Ma simteam atat de bine incat am vrut sa mergem la Ocna Sibiului. Cand am ajuns acolo au inceput durerile. Nu mai puteam merge si totul se invartea in jurul meu. Hiperstimularea isi facea prezenta. Burta mea era atat de mare incat toata lumea imi facea loc crezand ca sunt insarcinata. Am plecat spre Brasov. Doua zile m-am simtit ingrozitor. Cei de la laborator ma sunau in fiecare zi sa imi spuna cum evolueaza embrionii mei. Am fost dezamagita cand am aflat ca din cincisprezece ovule dezvoltate numai opt au vrut sa se divida cu spermatozoizii. Am avut noroc pentru ca in urmatoarea zi din opt au ramas sapte divizati si erau toti de calitate (ceea ce ne-a permis sa facem embriotransferul in a cincea zi cand embrionii urmau sa se transforme in blastocisti)

Punctia…


Punctia am facut-o pe 8 august 2013 ( 8 august este o data care are o anumita semnificatie pentru noi). Trebuia sa ma prezint la clinica pe stomacul gol si dezhidratata ( fara lichide).
Am completat un formular si sotul meu a fost strigat pentru spermograma.
Aveam emotii. Cu doua saptamani inainte, renuntase la orice pastila, la orice tratament naturist si la orice bautura alcoolica. In primul rand pentru a elimina stresul.
Nu stiu cum, dar, rezultatul a fost surprinzator: 15 milioane ( valoare aproape normala), Nu stiu daca profertilul sau naturistele au fost responsabile de acesta placuta surpriza dar atunci mi-am dat seama ca nimic nu este batut in cuie cand vine vorba de spermograma. ( in sensul ca aceasta oscileaza in functie de perioada in care este facuta analiza, de la o zi la alta, de la o luna la alta, etc). Inca tind sa cred ca si granulele de polen si-au facut treaba.
Totusi, morfologia nu era tocmai perfecta, motiv pentru care trebuia sa alegem ICSI.


PUNCTIA

Dupa ce sotul meu si-a terminat treaba, m-au chemat pentru punctie.
Pentru aceasta procedura era necesara anestezie totala. Citisem ca durerile sunt asemanatoare unei cezariene. Mi-a fost frica. Nu-mi aduc aminte decat ca mi s-a pus o perfuzie, ca am fost dusa pe masa de operatie, ca le-am spus ca mi-e cam frica si …totul s-a transformat in tacere. Am adormit si m-am trezit ca dintr-un somn profund. Am fost fericita ca traiesc.
Doctorul mi-a spus ca am avut 22 de ovule din care 15 sunt dezvoltate. Fiind prea multe, am facut hiperstimulare dar doctorul mi-a spus ca arat destul de bine si crede ca voi trece cu bine peste asta. Eram bine pentru ca inca nu simteam nimic! Am vrut sa plec mai repede dar asistentele mi-au spus ca ar fi bine sa mai stau, sa mai imi puna inca o perfuzie. Eram convinsa ca sunt bine si am plecat mai repede. Pana sa plec, am discutat cu o fata care urma sa faca si ea anestezie si am incurajat-o spunandu-i ca nu va simti nimic. Ma intrebase ce probleme am eu si cand i-am raspuns ca nu eu am probleme s-a uitat ciudat la mine (urma sa aflu in viitorul apropiat ca nici eu nu sunt perfecta). Ea era programata in urma subprogramului si avea o trompa infundata.
In cele din urma, m-au lasat sa plec. Ma simteam bine…