Sarcina 2-Analize primul trimestru -Saptamana 11


Analizele pe care le-am făcut eu în primul trimestru sunt :

-Hemoleucograma completa

-Grupa de sânge și rh-ul

-Coagulare : APTT, PT, INR

-Acid uric

-Creatimina serica

-Ureea serica

– Glucoza serica

-TGO/ AST

– TGP/ALT

– Calciu seric total

-Sumar urina și urocultura

-Inumologie – AG HBS,  Ac Anti HCV, Ac Anti Toxoplasmoza IgM, Anti Toxoplasmoza Ig G, Ac Anti Hiv, VDRL RPR

ȘI cele opționale pentru mutante ☺:

-D-dmeri

-Fibrinogen

-Coagulare

Rezultate analize

Surprinzător,  toate analizele mi-au ieșit bine.

Chiar și D-dmeri , care în sarcina se mărește, este în parametrii.

La sarcina cu David, D- dmeri era marit; dar era normal în timpul sarcinii sa se întâmple asta.

De aceasta data, este perfect. Poate și greutatea are un rol important.  Sunt cu vreo 6 kg mai slaba acum.

Simptome și sentimente

Încă nu a dispărut senzația de greata, dar este suportabila.

Încep sa fiu ceva mai activa.

Săptămână aceasta am participa la un târg unde mi-am expus lucrările și am fost nevoită sa stau de dimineață eata pana seara timp de 2 zile. La început mi-am făcut griji ca nu voi rezista ( m-am înscris înainte de a afla ca sunt insarcinata). David a stat toată ziua fără tzitzi și cred ca mai multe griji din aceasta cauza mi-am făcut eu..Piticul nu a cerut și nici nu a plâns după mine.  Din contra,  a doua zi, de dimineață,  când am plecat de acasă,  mi-a spus” pa-pa”sI mi-a făcut cu mana.  Deci, se poate și fără tzitzi…ideea este sa nu fiu eu în preajma. Am tot promis ca voi scrie despre alaptarea în sarcina și despre cum funcționează la noi acest proces. Promit sa fac asta curând!

Una peste alta,  la târg a fost bine, în sensul ca am rezistat. A trecut repede timpul și a fost o experiență placuta și utila, chiar dacă vânzările nu au avut un procent ridicat.

Evoluția sarcinii

Bebe din burtica este acum de dimensiunea unei smochine și are în jur de 5 cm și 7 gr.

Toate organele sunt formate și începând din aceasta saptamana nu mai este un embrion. Denumirea medicala începand cu aceasta săptămână va fi cea de făt.

Abia peste doua săptămâni vom merge la o noua ecografie și atunci cred ca se va realiza și dublul test.

Tratament

Utrogestan 200- 2/zi, acid folic 1/ zi, injectii clexane 0, 4- 1/zi.

Greutate 51 kg.

Reclame

Saptamana 27 ( Jurnal de sarcina)


Simptome si sentimente.

Asteptam cu nerabdare rezultatul analizei Ddimeri. Eram sigura ca indiferent de rezultat mi se va mari doza de clexane din cauza greutatii.
Sunt putin nelinistita pentru ca inca mai fac clexane de 0,4, desi am peste 60 de kilograme. Mi-e teama ca nu cumva doza sa fie insuficienta pentru bebelus.
Dupa cum spuneam…asteptam rezultatul analizei care ar fi trebuit sa vina cel tarziu joi.
(5 zile lucratoare). Ca sa nu mai pierd timpul, mi-am facut programre la hematolog vineri la ora 15:30. Ma gandeam ca in cazul in care nu este gata analiza joi, va fi vineri dimineata.
Vineri i-am sunat pe cei de la clinica si mi-au comunicat ca ar fi mai bine sa imi reprogramez consultatia pentru ca analiza va fi gata abia saptamana viitoare. Binenteles ca am primit analiza pe mail in ziua respectiva la ora 16 🙂 ( eu la 15:30 aveam programare)
Si uite asa am stat pe clexane 0, 4 inca cinci zile..
Miscarile bebelusului au fost cele care m-au linistit de fiecare data. Dupa ce m-am documentat mai bine mi-am dat seama ca de multe ori, ceea ce eu simt nu este mereu miscarea bebelusului, ci sughitul acestuia. Se pare ca este de bine..ca bebelusul exerseaza pentru a se adapta lumii exterioare.
Peste cateva zile (la 28 de saptamani si 2 zile) ne vom revedea piticul la ecografie. Abia astept!

Consultatii/ Vizite medicale

Hematologie

Didimerii a iesit 1075 ( dupa intreruperea tratamentului cu aspenter) de la 980. O diferenta mica. Restul analizelor ( APTT, INR, etc) au iesit bine.
Doctorul meu hematolog mi-a spus ca analizele sunt foarte bune si nu as avea nevoie de o doza mai mare de clexane. Vazand totusi, ca am peste 65 de kg, a hotarat sa trecem preventiv pe clexane de 0, 6.
Am reusit sa o intreb mai multe si am aflat ca va trebui sa renunt la clexane cu 24-48 de ore inainte de cezariana (asa cum mi-a spus si dr. Pintea), desi doctorul meu ginecolog mi-a spus ca nu este necesar. De asemenea, mi-a spus ca ar fi recomandat sa nasc la 38 de saptamani, sa nu astept sa am travaliu.
Am inceput deja sa-mi iau gandul de la dorinta mea de a naste la 40 de saptamani. Sper doar ca bebe sa ia suficient de mult in greutate pana la 38 de saptamani.

Tratament: injectii clexane 0,4 1/zi, acid folic 5 mg 1/zi

Greutate: 65, 8

Activitate

Saptamana aceasta am comandat patutul bebelusului, lenjeria de pat, masa de schimbat scutece si i-am cumparat o scoica si inca cateva hainute.
Se pare ca uneori am insomnii (poate si din cauza faptului ca ma trezesc de multe ori noaptea). In weekend m-am trezit la 4 dimineata si pentru ca nu aveam ce sa fac m-am gandit sa gatesc niste bulete cu cascaval si un salam de biscuiti. Toata ziua am fost obosita si sper sa nu am des episoade de genul acesta.

pizap.com14160296958852

Evolutia bebelusului

Bebelusul tau cantareste in saptamana 27 aproape 900 de grame si are aproximativ 37 de centimetri din cap pana-n picioare. Doarme si se trezeste la intervale regulate, isi inchide si deschide ochii si poate chiar sa-si suga degetul.
Bebe poate face acum miscari mai ample si mai coordonate si se poate misca lejer din toate articulatiile. Poate ca ai observat deja ca bebe are un tipar de activitate – perioade in care se misca intens urmate de perioade de liniste, in care se odihneste.Cei mai multi bebelusi devin foarte activi dupa ce mamica mananca (de la glucoza din alimente) si dupa-amiaza sau seara, dar nu este o regula. Incepand de saptamana viitoare va fi recomandat sa numeri miscarile lui in perioadele active pentru a sti ca se dezvolta corespunzator.
Daca simti mici impulsuri ritmice in burtica, ce par ca bataile unei inimi, o gadilatura ritmica, poate fi sughitul bebelusului tau, ce se va repeta de acum incolo. De obicei, tine de la cateva momente pana la 30 de minute, nu este dureros si nu il deranjeaza pe micut, ba chiar este considerat sanatos. Este dat de contractia muschilor folositi pentru respiratie, asa ca te poti bucura stiind ca bebelusul tau exerseaza intens pentru a se adapta lumii din afara uterului tau. Bebe poate acum sa distinga sunete si chiar sa recunoasca voci. Ii este inca greu sa auda clar pentru ca urechile ii sunt acoperite de vernix. De asemenea, ii este greu sa auda prin lichidul amniotic din uter pentru ca este ca si cum cineva ar incerca sa auda prin apa.In urmatoarele saptamani auzul lui se va imbunatati, asa ca fa-ti timp zilnic sa vorbesti cu bebe si chiar sa ii pui sa asculte muzica. Unele studii au aratat ca muzica influenteaza pozitiv dezvoltarea creierului copilului. La nastere, bebe va sti categoric care este vocea mamicii lui si auzul ei il va linisti!

Dimensiunea bebelusului

In saptamana 27 de sarcina, bebelusul cantareste aproape 900 de grame si are aproximativ 37 de centimetri.
calendar_sarcina_saptamana_27

Acesta este de dimensiunea unei conopide 🙂
27_conopida

Ce se intampla in corpul tau?

Apar atat de multe dureri, simptome si emotii ciudate in sarcina incat poate fi foarte dificil sa-ti dai seama ce este normal si ce este un semnal de alarma..
Uterul se afla la 7.1 centimentri de buric, iar tu incepi sa te simti din ce in ce mai putin gratioasa. Daca la inceputul acestui trimestru de sarcina te simteai plina de energie, acum lucrurile s-au schimbat complet.
Pana sa intri in cel de-al treilea trimestru, te vei simti mereu obosita si lipsita de forta. Principala cauza este greutatea pe care o porti in cavitatea abdominala si care exercita presiune asupra vaselor de sange, si ele suprasolicitate si destul de prost oxigenate.
Tot ce poti sa faci este sa iei scurte pauze din cand in cand.

Trombofilia si sarcina


Lilypie Pregnancy tickers

Astazi implinim 7 saptamani si 3 zile. Deja incep sa vorbesc la plural..uneori fara sa imi dau seama.
Voi posta saptamana viitoare despre saptamana a saptea ( ca sa nu revin asupra informatiilor).
Ma gandeam sa vorbesc astazi despre trombofilie.
Se pare ca a devenit o moda trombofilia in sarcina. Asta pentru ca, s-a descoperit cu putin timp in urma, ca este una din cauzele avorturilor spontane sau a sarcinilor oprite din evolutie.
Trombofilia este o afectiune a coagularii sangeluri. Cu exceptia sarcinii, nu este o afectiune periculoasa si de multe ori nu are simptome.
In sarcina, are loc un transfer de sange de la mama la fat. In cazul trombofiliei, apar trombi care impiedica acest transfer- motiv pentru care survine oprirea din evolutie a fatului.
In cazul mamei,, bucati din tromb se desprind si sunt transportati de curentul sangvin pana la plamani determinand tromembolia pulmonara, o cauza de deces matern post-partum. Un al doilea risc important este datorat medicatiei care poate induce o stare de hipocoagulabilitate, determinand sangerari greu controlabile dupa nastere.
Pe parcursul sarcinii gravida trombofilica are un risc mai mare de
– dezvolta preeclamsie
– pierde sarcina in orice trimestru
– aparitie a dezlipirii de placenta, asociata cu hemoragie greu controlabila din cauza tratamentului.
Eu consider ca sunt importante analizele de trombofilie chiar daca majoritatea medicilor le recomanda doar dupa cel putin doua avorturi spontane.
Daca aveti trombofilie si sunteti insarcinata puteti sa beneficiati de injectii cu clexane gratuit. Este dreptul oricarei insarcinate. Ele sunt destul de scumpe, in jur de 300 ron pe luna. . Pentru a beneficia de gratuitate, aveti nevoie de efectuarea analizelor pentru trombofile ( si rezultatul lor pozitiv) si de o scrisoare medicala de la hematolog. Daca aveti un doctor bun de familie este suficient pentru a intra in posesia lor. Cu doctorita mea a fost ceva mai complicat. M-a trimis in prima faza la ginecolog cu trimitere pentru a obtine de la acesta scrisoare medicala. Apoi nu a vrut sa-mi recunoasca scrisoarea medicala pentru ca este din Sibiu. Ultima data mi-a spus ca este expirata scrisoarea medicala pentru ca este conceputa in februarie ( desi are termen de valabilitate un an). Colac peste pupaza, in retata mi-a bifat la angajat in loc sa-mi bifeze la insarcinata. In cele din urma ne-am inteles..
Eu am inceput injectiile in ziua in care am aflat ca sunt insarcinata si am continuat sa iau aspenter. Unele persoane spun ca este mai bine sa faci clexane seara ( sa nu apara hemoragii).
Ma intreb daca nu cumva sangerarile pe care le-am avut pot fi o consecinta a tratamentului. Am intrebat doctorii si au avut opinii diferite.
Injectiile mi le face sotul meu dimineata. Acestea se fac subcutanat. In primele luni se fac in burtica, apoi in picioare si brate..si..da..dor putin. (seamana cu intepatura de albina..) In picioare si brate am inteles ca sunt mai dureroase. Eu nu am ajuns in stadiul acela dar abia astept! Adevarul este ca nici nu mai conteaza durerea atunci cand scopul este mult mai important.
Ieri am fost la hematolog si am aflat ca trebuia sa fac mai multe analize pentru a verifica daca tratamentul da randament. Eu nu am stiut acest lucru.
Mi-am facut urmatoarele analize: D- dimeri, homocisteina, fibrinogen, AP, APTT, hemoleucograma completa.
Saptamana viitoare voi afla rezultatele! Sper sa ne auzim cu bine!

La hematolog ( TRATAMENT TROMBOFILIE)


Am fost la Sibiu cu rezultatele analizelor. Doctorul a sunat-o pe dna dr hematolog din cadrul clinicii Polisano si a rugat-o sa ma primeasca. A spus ca nu tine de el acest diagnostic si ca ma trimite la hematolog. Banuiam ca voi face injectii dar speram sa mi se dea doar pastile.
Doamna dr hematolog Pumnea m-a intrebat ce pastile iau si cand voi face embriotransferul. Pentru cele doua mutatii ale genei PAI mi-a spus sa iau aspenten 1/zi in jurul pranzului iar in momentul in care voi fi insarcinata va trebui sa fac injectii cu Clexane 1/zi pe toata perioada sarcinii plus o luna dupa nastere. Pentru mutatia genei MTHFR C677T mi-a spus sa iau acid folic de 5 mg.
Nu m-a speriat atat de mult acest lucru. Sunt in stare sa fac orice fel de sacrificiu cu conditia de a avea un copil sanatos. Sunt dispusa sa fac injectii, sa stau numai in pat, sa renunt la viata sociala si profesionala.
Imi doresc un copil mai mult decat orice.
Cred ca avem timp pentru toate , avem timp sa ne refacem viata sociala, avem timp sa evoluam in cariera si sa ne orienta spre ce profesie ne dorim. Avem timp pentru toate..dar pentru un copil timpul este limitat..suntem construiti in asa fel incat ceasul nostru biologic incepe sa cam bata la usa dupa varsta de 35 de ani si cu cat ne rezolvam problemele de ordin medical mai repede cu atat mai bine.
Deci…nu m-a afectat aceasta veste atata timp cat am inteles ca pot avea copii si ca trombofilia afecteaza sarcina doar daca nu faci tratament.
………………………………………………………………………..

Cand am ajuns acasa am citit despre trombofilia in sarcina si m-am cam speriat cand am vazut ca exista anumite riscuri si din cauza tratamentului cu clexane.
……………………………………………………………………….

Uite ce am gasit:

– Gravidele sunt o clasa aparte si desi sub tratament adecvat, unele pot avea numeroase avorturi spontane pana vor putea in sfarsit duce o sarcina pana la capat, cateva renuntand complet la a avea un copil pe cale naturala.

– Tratamentul gravidei cu trombofilie este Heparina – nefractionata sau fractionata, luata zilnic sub forma de injectie. Warfarina sau anticoagulantele orale trec prin placenta si dauneaza fatului insa warfarina poate fi reintrodusa in tratament in perioada alaptarii.


Riscuri pentru mama trombofilica

– Graviditatea se asociaza in mod normal cu o stare de hipercoagulabilitate fiziologica, menita sa limiteze sangerarea post-partum.Asocierea cu alti factori de risc creste riscul de aparitie a trombozei si implicit a tromemboliilor – bucati din tromb se desprind si sunt transportati de curentul sangvin pana la plamani determinand tromembolia pulmonara, o cauza de deces matern post-partum.

– Un al doilea risc important este datorat medicatiei care poate induce o stare de hipocoagulabilitate, determinand sangerari greu controlabile dupa nastere.
( HEMORAGIE) De aceea, daca se poate controla inducerea nasterii, se opreste tratamentul coagulant cu cateva ore/zile inainte si se reinstaureaza dupa nastere, in acelasi timp gravida fiind urmarita atent in caz de aparitie a trombemboliei pulmonare – daca interventia este rapida sunt sanse de supravietuire.

Riscuri pentru fat
Daca sarcina este bine controlata si cu evolutie buna in trimestrul III, bebelusul se poate naste sanatos si la termen. Insa exista bineinteles un risc mai mare de nastere prematura (sub saptamana 37 de gestatie) si un risc ca greutatea fatului sa fie mai mica decat normalul pentru acea perioada, deseori necesitand internarea pe sectia de Neonatologie.

Monitorizarea gravidei cu trombofilie
Atat pentru riscul tromemboliei pulmonare materne sau sangerarea masiva post-partum din cauza medicatiei cat si pentru riscul asupra fatului, gravida trombofilica trebuie monitorizata atent de medicul curant. Este esential ca indicatiile medicale sa fie urmate ca la carte iar automedicatia, in special, este interzisa (caz propriu urmarit: pacienta a urmat un tratament in primul trimestru aflat de pe internet, lucru ce a dus la decesul intrauterin al fatului in trimestrul II de sarcina).

Pe parcursul sarcinii gravida trombofilica are un risc mai mare de:

– dezvolta preeclamsie
– pierde sarcina in orice trimestru
– aparitie a dezlipirii de placenta, asociata cu hemoragie greu controlabila din cauza tratamentului.

In incheiere, sfatul pentru mamele ce au avorturi repetate este sa discute cu medicul despre posibiliatatea prezentei trombofiliei si testarea adecvata. Si pe parcursul tratamentului corect poate sa apara avortul spontan sau moartea fatului intrauterin insa studiile arata ca nu trebuie abandonata ideea de a avea un copil pentru ca succesul poate aparea la a 3-a sau a 4-a sarcina.

Ianuarie 2013 – Analize de trombofilie


Dupa ce am efectuat analizele am descoperit ca am trombofile.
Mi-a iesit : mutatia genei MTHFR C677T heterozigot si mutatiile genei PAI-1 (polimorfism 675 4G/5G)

Trombofilia este o afectiune hematologica, care se manifesta prin tendinta crescuta a sangelui de a forma trombi, cat si de a se coagula mult mai repede decat la persoanele sanatoase.
In mod normal nu afecteaza organismul, dar poate fi fatala in sarcina atat pentru fat cat si pentru mama.
De asemenea, in afara de analizele genetice (mutatiile genetice ale trombofiliei), analizele clinice pot iesi in limite normale in afara sarcinii sau chiar in sarcina, si totusi sa duca la oprirea sarcinii din evolutie, avort spontan.

Analize genetice pentru trombofilie

Analize pentru Sindromul antifosfolipidic (SAFL) + Trombofilie

-APCR (rezistenta la proteina C activata)
-INR
-APTT(activated partial thromboplastin time)
-homocisteina
-anticoagulant lupic (LUPUS ANTICOAGULANT)
-anticorpi anticardiolipinici IgG
-anticorpi anti-beta 2 glicoproteina 1 IgG, IgM
-antitrombina III
-proteina C
-proteina S

Biologie moleculara (analizele urmatoare nu sunt influentate de tratamentul pe care-l urmati si nici de faptul ca ati mancat/baut inainte de recoltare):

– Mutatia Factorului V Leiden obs: aceasta iese pozitiva in 90% cazuri cu APCR,
– Mutatia protrombinica (Factorului II) ,
– Mutatiile genei MTHFR (mutatii C677T; A1298C) obs: daca iese pozitiva se va face si analiza homocisteinei pt a vedea cat de grav este afectat organismul,
– Mutatia genei PAI-1 (polimorfism 675 4G/5G) – Risc Trombofilie
– Mutatia Factorului XIII (G102T) – Risc Trombofilie

Pentru un pacient, se raporteaza unul din cele 3 rezultate posibile:

– genotip salbatic homozigot (negativ pentru mutatia factorului V Leiden);
– genotip heterozigot (contine o alela salbatica si una mutanta pentru factorul V);
– genotip mutant homozigot (contine ambele alei mutante).

Rezultat embriotransfer 2 ( 8 martie)


m_354095a4736d27341f804188b9139a9b

Am decis sa nu mai stau in pat ( cum am stat data trecuta). Mi-am vazut de activitatile mele zilnice, chiar am lucrat.
In fiecare dimineata faceam injectii cu clexane. A fost o adevarata aventura sa intru in posesia lor. Aveam nevoie de 0,4 si nu gasisem decat de 0,6. Toata lumea imi spunea ca nu se mai fabrica. Am intrat in toate farmaciile posibile din Brasov. pana cand am descoperit unica farmacie care avea clexane.
Daca sunteti din Brasov si cautati injectii cu clexane le gasiti la Farmacia Eco. In cazul femeilor insarcinate acestea sunt gratuite cu doua conditii: sa ai scrisoare medicala de la hematolog si sa ai reteta de la medicul de familie.
Toate bune si frumoase.. daca aveti un medic de familie care stie ce este trombofilia si cunoaste toate aceste proceduri.
Doctorita mea de familie mi-a spus ca nu este valabila scrisoarea mea medicala – in primul rand, pentru ca este din Sibiu si in al doilea rand, pentru ca imi trebuie scrisoare de la medicul ginecolog.
Apoi, s-a uitat jumatate de ora pe site-ul CNAS-ului pentru a se convinge ca aceste injectii cu clexane sunt gratuite.
Scrisoare medicala de trombofilie de la ginecolog? Nu mi se parea logic. Si o scrisoare medicala nu este valabila daca este din alt judet?
Mi-a dat trimitere la ginecolog. M-a trimis la policlinica de stat. Am stat acolo aproape o ora. Cand i-am aratat asistentei trimiterea, mi-a spus ca am nevoie de programare. Cu un pachet de nervi dupa mine, m-am dus la clinica privata. Mi s-a spus ca nu are cum sa-mi dea un ginecolog scrisoare medicala pentru trombofile. Daca am aceasta scrisoare este suficienta pentru a mi se prescrie injectiile.
In cele din urma, a inteles doctorita si mi-a dat reteta, desi parea ca ne face o favoare si ca lasa de la ea…Nici macar nu mi-a cerut adeverinta de la locul de munca..dar ea avea nevoie de alta scrisoare medicala (in conditiile in care aveam una)
Hotarasem sa-mi schimb doctorul de familie dar deja imi daduse reteta si ma saturasem sa umblu din doctori in doctori.

Am vrut sa-mi fac testul de ziua mea: de 8 martie. Imi facusem trei teste de urina care au iesit negative. Le facusem inainte de termen si am sperat ca cel de sange va iesi pozitiv.
Pe 7 martie mi-a venit rezultatul testului beta hcg. Am plans. In interiorul meu era un amalgam de sentimente: revolta, nedreptate, neincredere, tristete, durere..Ziua mea a fost una trista..cred ca cea mai trista ( in ciuda eforturilor celorlalti de a ma binedispune)

lacrimi-poza-8-76647x500