Alaptare…bebe 2 ( Iris)


Cred ca am mai spus cat de micuta era Iris cand s-a nascut, nu? Era atat de mica si de nestiutoare incat nu mi-au adus-o sa o vad dupa ce am nascut..Se spune ca apropierea aceasta intre mama si copil este magica, importanta si utila atat in recuperarea mamei cat si in adaptarea copilului.

Iris a avut probleme respiratorii, a stat in incubator pana a doua zi. Era atat de fragila incat am refuzat sa stea cu mine in salon noaptea de teama sa nu pateasca ceva, iar eu ( cu dureri groaznice) sa nu pot sa ajung la timp la ea…Recuperarea dupa a doua cezariana a fost una grea si dureroasa.

Cu toate acestea, micuta a stiut mereu ce are de facut. Sanii erau formati ( ii formase David inainte) si eu eram inarmata cu rabdare, informata si dornica sa imi alaptez si cel de-al doilea copil. Totul a decurs de la sine, fara dificultati. N-am avut niciodata exces de lapte, motiv pentru care nici probleme majore nu au existat. Primele pusee de crestere le-am resimtit din plin. Dorea sa fie alaptata din zece in zece minute. Eu trebuia sa trec testul suprem. Acela de a alapta un pui de om langa un pui ceva mai mare( tot de om:)). Cumplit! Durerea celui mare ma rascolea. Ma privea cum o alaptez si efectiv i se citea nefericirea pe chip. Ma lua de mana sa ii dau diverse, dorea sa manance, sa se joace cu mine, orice…Orice doar sa nu o mai alaptez..

Cu rabdare, David a depasit si aceasta etapa..Am depasit-o impreuna, cu totii.

Concediul la mare a fost unul de bun augur. Am dormit toti patru in acelasi pat. Acasa eu dormeam cu Iris in prima parte a noptii. Apoi faceam ture de la unul la celalalt. Asa mi-am dat seama ca oricat de mica ar fi Iris trebuie sa o includ cat mai mult in activitatile lui David. Ca trebuie sa fim uniti cu totii.

Oricum, copiii se obisnuiesc repede cu schimbarile. In cele din urma a inteles ca Iris face parte din familie, ca este a noastra si ca mami trebuie sa aiba grija si de ea.

Pana la 6 luni am alaptat mult de tot. Am crezut ca fac gauri in canapea. :). Spre deosrbire de David care si-a format un oarecare program de somn si de mancare, Iris dormea si manca destul de haotic. Poate si pentru ca trebuie sa ne adaptam si in functie de programul lui David. Dupa sase luni a devenit totul mult mai usor. Iris mananca foarte bine. Nu am mai tinut cont de toate regulile si i-am dat cate putin din fiecare. Cu exceptia anumitor alimente, desigur. Fara sare si zahar.

O data cu diversificarea si plecarea lui David in colectivitate ( o sa revin aici)  a reusit ( am reusit) sa isi faca si ea un oarecare program, ceea ce ma ajuta si pe mine sa lucrez la proiectul meu si sa onorez comenzile in timp util.

Iris este dulce, simpatica. Mi-e drag tare de ea cand o vad la sanul meu. E tare finuta, desi este durdulie.

Asadar, alaptez cu drag de 3 ani. Nu ma solicita mult ziua Iris. Este bine. Cu noptile pierdute sunt obisnuita. Si acum stiu…timpul trece atat de repede…

 

Reclame

David..pitic de 3 ani


Au trecut 3 ani minunati, care mi-au schimbat viata in cel mai frumos mod posibil. Zambetul lui minunat imi ofera certitudinea ca viata este mereu frumoasa! Te iubesc la nebunie! ❤. Sa-ti fie viata tot un zambet!

FB_IMG_1517558744609

 

2018


Este acea zi din an in care facem retrospectiva anului precedent si ne dorim de fiecare data un inceput mai bun, mai prosper in care dorintele noastre sa devina realitate.

Multi ani la rand singura mea dorinta la final de an era aceeasi…pana intr-o zi cand aceasta a devenit o frumoasa realitate. Aceasta realitate poarta numele copilului meu, David.

Si pentru ca Dumnezeu a fost bun cu mine mi-a oferit sansa de a fi parinte pentru a doua oara. Astfel , anul 2017 ne-a daruit-o pe Iris. Un al doilea vis devenit realitate.

Ce a insemnat 2017 pentru mine? A fost anul care mi-a adus implinire totala. Nu stiu daca merit sau nu tot ceea ce mi se intampla, stiu insa cu siguranta ca am tot ceea ce imi doresc.

Imi propun in fiecare an sa realizez cate ceva si de cativa ani chiar reusesc acest lucru. Sunt dorinte firesti, realizabile si mi-am dat seama ca atata timp cat ma axez pe ceea ce imi doresc rezultatul nu poate fi decat unul favorabil.

Pentru 2018 am multe planuri , aspiratii si dorinte, dar cel mai mult imi doresc sanatate si multa rabdare pentru a-mi creste copiii in armonie.

Sunt convinsa ca toate celelalte vor veni de la sine atata timp cat pasiunea, perseverenta si credinta stau la baza implinirii dorintelor noastre.

Imi iau ramas bun de la un an minunat cu speranta ca va urma unul la fel de bun!

Promit ca anul ce vine sa ma prinda mai des pe aici, sa pot sa ajung la zi cu postarile..am atat de multe de povestit si de impartasit…

La multi ani, cu sanatate!

 

 

 

 

 

 

 

Despre alaptare Autointarcarea lui David si alaptarea cu Iris


 

A trecut ceva timp de cand nu am mai intrat pe aici…Timpul meu liber a fost limitat si am atat de multe de povestit. Voi reveni asupra primelor luni cu bebe , insa acum as vrea sa vorbesc despre alaptare.

Este saptamana internationala a alaptarii.

Am tot omis sa scriu despre intarcarea lui David. Este un subiect sensibil pentru mine si niciodata nu-mi gasesc cuvintele…Ne leaga atat de multe amintiri frumoase petrecute la san.

Primele zile, primele luni… disperarea mea si dorinta enorma de a alapta. Am plans mult pentru ca nu reuseam sa il alaptez exclusiv de la san, desi faceam toate eforturile necesare in acest sens. Lactatia s-a instalat tarziu, pe la 2 luni si ma bucur ca am insistat sa ne petrecem cat mai mult timp impreuna incercand sa stimulam lactatia. Cand imi pierdusem orice speranta bebe a inceput sa fie multumim de ceea ce primeste si din acel moment totul a venit de la sine.

Mai presus de hrana, David s-a bucurat de toata afectiunea si caldura clipelor petrecute la san. Ca toate mamicile, am primit si eu multe sfaturi neavizate, precum sa ii ofer bebelusului apa in primele sase luni, sa il alaptez cu pragram si sa il intarc la un an, etc

Pe la un an si jumatate a inceput o noua aventura in procesul nostru de alaptare.

Ramasesem insarcinata si David a fost primul care a simtit schimbarile care se produc in corpul meu. Eram la mare si el era atat de agitat…Petrecea mult timp la san si cu toate acestea ceva il nemultumea. Am pus toate acestea pe seama unui puseu de crestere. Ulterior, am aflat fericita si motivul pentru care se comporta astfel.

Alaptarea pe perioada sarcinii nu este tocmai usoara si m-am confruntat din nou cu tot felul de sfaturi precum ca nu ar fi bine sa mai alaptez daca sunt insarcinata. Durerile din al doilea trimestru in timp ce alaptam erau aproape insuportabile.Nu mai era o placere pentru mine sa alaptez si intr-un fel i-am transmis aceasta stare a mea si copilului care parca ma solicitata intentionat si mai mult si mai des.

Ma gandeam la intarcare si cu groaza la faptul ca va trebui sa plec cateva zile de acasa. Nu asta imi doream.Nu doream ca finalul povestii noastre de alaptare sa fie acesta. Nu reuseam insa sa gasesc o alta solutie. Ajunsesem in stadiul in care era o povara pentru mine toata treaba asta cu alaptarea. Copilul vroia des si ma solicita mult. De cele mai multe ori ma folosea doar pe post de suzeta si asta ma enerva si mai tare.

Nu reuseam sa fac mai nimic altceva,  desi el nu mai era de mult un bebelus. In acelasi timp ma simteam vinovata pentru repulsia pe care o aveam. Vinovata fata de el, care nu isi dorea decat sa isi petreaca cat mai mult timp la san, cu mine. Intre timp , am inteles ca nu sunt singura care are astfel de reactii si sentimente si ca acestea ar fi putut sa fie prezente si daca nu as fi fost insarcinata.

Durerile au persistat si in al treilea trimesteru de sarcina si eu oscilam intre intarcare si alaptare in tandem. Doream sa inchid acest capitol , dar nu imi doream sa se intample totul brusc.Ar fi fost o schimbare radicala atat pentru David cat si pentru mine si al meu organism.

Nu prea stiam nici eu exact ce vreau si nici cum ar fi mai bine sa procedez… .

Inca o data am inteles ca de cele mai multe ori , copiii stiu mai bine decat noi cand si cum trebuie sa faca anumite lucruri .Am lasat totul la voia intamplarii si el , copil destept,  a stiut in cele din urma, sa serveasca din ce in ce mai rar. O saptamana a dorit titi doar seara si noaptea. Pentru ca am simtit si am vazut ca este pregatit sa renunte am incercat sa nu stau prea mult pe langa el seara si in cele din urma am reusit sa il alaptez o data la doua zile…si noaptea de cate ori dorea el. In scurt timp,  copilul nu a mai vrut sa fie alaptat decat noaptea si usor , usor  a renuntat si la acest obicei. Din cand in cand imi cerea titi , dar nu mai tragea de hainele mele ca sa ii ofer si nu am insistat. Pentru ca acest proces s-a petrecut cu putin timp inainte sa nasc al doilea copil, mi-a fost foarte usor sa o iau de la capat si lactatia s-a instalat foarte repede chiar daca am nascut prin cezariana.

Nu as fi crezut ca un copil atat de atasat de san ar fi putut sa renunte atat de usor.

A fost intarcare sau autointarcare? Nu stiu nici eu, caci in mare parte dorinta de a nu mai alapta a fost a mea. Eu spun mereu ca a fost o „semiautointarcare ” .

Regrete?

Asa cum spune si cantecul….am cateva..

Mi-e dor sa-l stiu la pieptul meu,desi am un alt ghemotoc acum, alaturi de care ma bucur de aceste minunate clipe.

Imi pare rau ca nu am experimentat alaptarea in tandem , poate David nu ar mai fi fost atat de gelos pe noul membru al familiei. Am incercat la un moment dat , insa nu mai stie sa suga.

Imi pare rau pentru toate starile mele proaste pe care i le-am transmis, pentru faptul ca uneori nu am alaptat cu mare drag si pentru ca nu i-am explicat prea multe…poate ca ar fi inteles…

Si regret ca nu am nici o poza insarcinata cu el la sanul meu..

Si…mi-e dor, chiar daca tot langa mine adoarme  si in loc de san a gasit drept alinare parul meu pe care il mangaie pana adoarme.

Oricat de greu ar fi uneori sa alaptezi, in cele din urma, cand privesti in trecut nu poti decat sa realizezi ca este minunat!

Este un sentiment atat de profund incat nu poate fi exprimat in cuvinte. Mai presus de hrana sanatoasa, oferi din tine apropiere, caldura si afectiune infinita si toate acestea ti se intorc inzecit.

Si pentru ca este saptamana internationala a alaptarii voi distribui acesta postare, desi nu fac acest lucru de obicei 😊

 

 

 

 

 

 

 

Regresia fratelui mai mare


David a inceput sa se alinte si sa aiba un comportament tipic bebelusilor  inca de pe vremea cand eram insarcinata..cam de cand a inceput sa se vada burtica..Vrea des in brate si mimeaza un plans specific bebelusului. La inceput, am incercat sa ii explic ca el a trecut prin etapa respectiva si ca in prezent este baiat mare..Nu prea a functionat aceasta tehnica asa ca l-am lasat sa se desfasoare..

Afara, cand se joaca cu gasca lui din fata blocului,  ( suntem norocosi ca avem un parc tocmai in fata blocului si sunt vreo 4 pici de varsta lui) se intampla sa impinga copiii cand se dau in tobogan, sa planga daca un alt copil se atinge de jucariile lui…

Comportamentul acesta a venit impreuna cu o oarecare constientizare a faptului ca urmeaza sa vina un bebe.

Faptul ca eu nu am mai fost capabila in ultima luna de sarcina sa ies singura cu el afara a intarit acest comportament.

A urmat lipsa mea de acasa timp de 3 zile..

Apoi, a venit bebe si a fost incantat vreo 2 zile. Ulterior, si-a dat seama ca trebuie sa ii ofer si noului venit din timpul meu. Ca trebuie sa ii dau micutei titi..

Sunt sigura ca inca isi aduce aminte de titi..au trecut doar 4 luni de la autointarcare..( sau intarcare…cred ca semiautointarcare ar fi termenul potrivit☺)

De fiecare data cand ma vedea ca o alaptez pe Iris incepea sa planga..si vad pe chipul lui un strigat de disperare..Il doare..si ma doare si pe mine durerea lui.

L-am inteles..inca il inteleg.

Am incercat sa ii ofer si lui sanul..stiam ca nu mai stie si ca nu mai vrea , dar am vrut sa ii demostrez ca il iubesc la fel de mult si ca tot ce ii ofer bebelusului ii ofer si lui..

Nu a vrut , binenteles..doar mi-a mangaiat sanul si l-a acoperit cu bluza ..

Cate amintiri ne leaga alaturi de titi..El a uitat sau va uita…eu niciodata! Acum urmeaza o noua aventura cu Iris…si cu David langa noi..

Noaptea nu stiu cum, dar aude cand se trezeste bebe sa pape, desi nu plange..

Atunci vrea si el lapte sau apa..

Aaa..si in timpul zilei exact cand alaptez vrea cate ceva..De fapt, vrea atentia mea..

Si eu i-o ofer. Cu bebe in brate si la san ma deplasez ..oarecum cocosata..si ii ofer tot ce doreste..

Poate gresesc..Poate ca ii dau senzatia ca el este cel mai important..Poate ca ar trebui sa ii dau de inteles ca nu mai este doar el acum si ca lucrurile se vor schimba oarecum..

Insa, el stie acest lucru..

Mi-a fost pe tot parcursulul sarcinii frica de momentul in care va trebui sa il pun in fata faptului implinit. Mi-a fost teama sa nu se simta inlaturat..Stiam cat de solicitant este sa alaptezi un nou-nascut si cat timp iti trebuie ca sa faci acest lucru..

Ma gandeam cu groaza si la noptile nedormite..Doi ani de zile cat l-am alaptat pe David nu am avut parte de o noapte intreaga de somn..Ultimele 2 luni de sarcina au fost singurele care mi-au oferit acest privilegiu de a dormi, dar nu prea te mai odihnesti bine cand ai o burta atat de mare in dotare.

Au trecut 3 saptamani de cand Iris face parte din familia noastra. A fost greu, recunosc , desi sunt o mamica norocoasa.  Bebe este cuminte si plange doar atunci cand ii este foame..Noaptea doarme..Se trezeste doar sa manance. Mai nou nici nu-i mai schimb pampersul noaptea pentru ca abia spre dimineata are scaun.

David inca cere multa atentie. Inca vrea in bratele mele atunci cand o alaptez pe ea. Vrea sa adoarma doar cu mine , chiar daca bebe plange de foame. Ma vrea pe mine sa fiu doar a lui!

Prefer sa se obisnuiasca treptat si frumos cu aceasta schimbare din viata noastra. Nu vreau sa fie un copil resemnat..Zambetul lui frumos si inocent nu trebuie sa cunoasca tristetea.

Cunosc destui frati care ajunsi la maturitate raman cu o oarecare resemnare. Resemnarea fratelui mai mare, a celui care se simte mai putin iubit , care trebuie sa lase de la el in favoarea celui mai mic…

Acum pot sa ies si doar eu cu el afara. Incerc sa fac in asa fel incat sa ne petrecem doar noi doi putin timp…

Somnul, este de asemenea, prilej de rasfat pentru amandoi..

Seara iesim de cele mai multe ori toti patru..

Are si momentele lui de tandrete cu Iris. Cand plange si nu pot sa ajung imediat la ea , se duce si o mangaie.

Ma ajuta sa ii facem baie si uneori vrea sa ii ofere din mancarea lui.

Asadar, copiii au o capacitate de adaptare incredibila..

Sunt mandra de el, de fratele mai mare pentru ca are grija de suriora lui , pentru ca nu o loveste ( doar de 2 ori a avut aceasta intentie).

In cele din urma, totul va fi bine..

Eu am invatat ca este normal din cand in cand sa isi doareasca sa fiu prezenta doar pentru el. Cand Iris va creste mai mare, va avea si ea o astfel de atitudine.

Timpul zboara si noi ne adaptam din mers. Atata timp cat reusim sa ne impartim timpul astfel incat amandoi sa beneficieze de prezenta noastra inseamna ca facem ceea ce trebuie..

 

 

 

 

Primele zile cu bebe 2 (Iris) acasa.


A venit si momentul externarii! Asteptam cu nerabdare sa il vad pe David.

Puteam sa plec de la ora zece, insa sotul nu a putut sa vina sa ne ia decat la ora 12. La prima nastere au venit multi specialisti sa ne instruiasca si externarea a avut loc dupa ora 15.  Acum, m-au vizitat doar medicul meu, neonatologul si consultantul in alaptare ( care mi-a oferit informatii utile, chiar daca trecusem printr-un proces de alaptare deja). Asistentele veneau din zece in zece minute sa vada daca am plecat. Erau 6 internari in ziua respectiva..

Dezavantajul cand nasti la o clinica privata este acela ca nu stai decat 3 zile internata, desi recomandat este sa beneficiezi de ingrijiri medicale macar 5 zile. Cu toate acestea, nimic nu se compara cu somnul de acasa. Am dormit foarte putin in aceste 3 zile.

David era in casa atunci cand am ajuns. S-a bucurat cand m-a vazut si ne-am iubit putin..Am ramas uimita cand am constat ca lega cuvinte. Vorbea mult mai mult..in doar 3 zile..Asta ma pune si acum pe ganduri. De cand am ajuns eu acasa a revenit la vocabularul limitat..Stiu ca fiecare copil are ritmul lui , insa ma gandesc ca poate gresesc fara sa-mi dau seama..Se pare ca poate si stie sa vorbeasca daca vrea.

Dupa ce ne-am imbratisat , i-am aratat si noul membru al familiei care era in brate la tati. Spre surprinderea noastra s-a bucurat . Probabil credea ca este o fiinta cu care se poate juca asa cum considera el de cuviinta..asa cum face cu Tzutzu ( cainele nostru).

O mangaia, nu stia cum sa faca sa o ia in brate..ii aducea mancare. Trebuia sa fim foarte atenti ca sa nu o raneasca din greseala.

Inceputul parea promitator. David era incantat de bebe..In urmatoarele zile atitudinea lui s-a schimbat, si-a dat seama ca bebelusul are nevoie de atentia mea si binenteles ca acest lucru l-a afectat , desi incercam sa fac tot ce imi statea in putiinta ca nu simta schimbarea din viata noastra asa brusc, pe neasteptate. Pot sa spun ca in primele zile, chiar a avut mai multa atentie din partea mea decat a avut Iris.  Cu toate acestea , regresia si-a facut prezenta in comportamentul lui. Stiam ca se poate intampla acest lucru si l- am lasat sa se desfasoare.. in urmatoarea postare voi detalia acest aspect..

Cat despre mine…m-am simtit ingrozitor in primele zile..Am venit de la clinica plina de apa…Picioarele mele erau atat de umflate incat abia am putut sa ma incalt…si seara am experimentat o durere insuportabila..

Cu toate acestea am dormit 4 ore legate, ceea ce era un lux..oricat de mari ar fi durerile, cand David se joaca in parul meu nu am cum sa adorm decat fericita.

3 zile fara David


Niciodata nu am fost despartiti mai mult de cateva ore. Nu stiu ce este in sufletelul lui, ce gandeste el acum. Stiu cu siguranta ca ii este dor de mine. Mie? Imi este un dor nebun de puiul meu..Asa cu operatia mea, cand o sa -l vad o sa-l ciufulesc tot. Nu credeam ca va fi atat de greu fara el.

Nu stiu ce va simti atunci cand isi va vedea surioara. Nu stiu cum voi face ca sa imi petrec cat mai mult timp cu el in conditiile in care va trebui si sa alaptez

…si da.. tzitzi….tzitzi care a fost a lui va fi a alcuiva…

Si el stie cat de dulce si buna este tzitzi!!