Alaptare…bebe 2 ( Iris)


Cred ca am mai spus cat de micuta era Iris cand s-a nascut, nu? Era atat de mica si de nestiutoare incat nu mi-au adus-o sa o vad dupa ce am nascut..Se spune ca apropierea aceasta intre mama si copil este magica, importanta si utila atat in recuperarea mamei cat si in adaptarea copilului.

Iris a avut probleme respiratorii, a stat in incubator pana a doua zi. Era atat de fragila incat am refuzat sa stea cu mine in salon noaptea de teama sa nu pateasca ceva, iar eu ( cu dureri groaznice) sa nu pot sa ajung la timp la ea…Recuperarea dupa a doua cezariana a fost una grea si dureroasa.

Cu toate acestea, micuta a stiut mereu ce are de facut. Sanii erau formati ( ii formase David inainte) si eu eram inarmata cu rabdare, informata si dornica sa imi alaptez si cel de-al doilea copil. Totul a decurs de la sine, fara dificultati. N-am avut niciodata exces de lapte, motiv pentru care nici probleme majore nu au existat. Primele pusee de crestere le-am resimtit din plin. Dorea sa fie alaptata din zece in zece minute. Eu trebuia sa trec testul suprem. Acela de a alapta un pui de om langa un pui ceva mai mare( tot de om:)). Cumplit! Durerea celui mare ma rascolea. Ma privea cum o alaptez si efectiv i se citea nefericirea pe chip. Ma lua de mana sa ii dau diverse, dorea sa manance, sa se joace cu mine, orice…Orice doar sa nu o mai alaptez..

Cu rabdare, David a depasit si aceasta etapa..Am depasit-o impreuna, cu totii.

Concediul la mare a fost unul de bun augur. Am dormit toti patru in acelasi pat. Acasa eu dormeam cu Iris in prima parte a noptii. Apoi faceam ture de la unul la celalalt. Asa mi-am dat seama ca oricat de mica ar fi Iris trebuie sa o includ cat mai mult in activitatile lui David. Ca trebuie sa fim uniti cu totii.

Oricum, copiii se obisnuiesc repede cu schimbarile. In cele din urma a inteles ca Iris face parte din familie, ca este a noastra si ca mami trebuie sa aiba grija si de ea.

Pana la 6 luni am alaptat mult de tot. Am crezut ca fac gauri in canapea. :). Spre deosrbire de David care si-a format un oarecare program de somn si de mancare, Iris dormea si manca destul de haotic. Poate si pentru ca trebuie sa ne adaptam si in functie de programul lui David. Dupa sase luni a devenit totul mult mai usor. Iris mananca foarte bine. Nu am mai tinut cont de toate regulile si i-am dat cate putin din fiecare. Cu exceptia anumitor alimente, desigur. Fara sare si zahar.

O data cu diversificarea si plecarea lui David in colectivitate ( o sa revin aici)  a reusit ( am reusit) sa isi faca si ea un oarecare program, ceea ce ma ajuta si pe mine sa lucrez la proiectul meu si sa onorez comenzile in timp util.

Iris este dulce, simpatica. Mi-e drag tare de ea cand o vad la sanul meu. E tare finuta, desi este durdulie.

Asadar, alaptez cu drag de 3 ani. Nu ma solicita mult ziua Iris. Este bine. Cu noptile pierdute sunt obisnuita. Si acum stiu…timpul trece atat de repede…

 

Reclame

Primele zile dupa operatie


Iris si-a revenit. A stat pana a doua zi la caldura si a primit din cand in cand oxigen.

Problema ei este des intalnita la prematuri sau in cazul unei nasteri complicate.

Important este ca a doua zi a fost langa mine, la pieptul meu. Nu prea avea ce sa suga, dar stiam ca ii face bine aceasta apropiere.

Noptile la clinica au trecut foarte greu si nu am dormit mai mult de 2 ore pe noapte ..fie din cauza pozitiei incomode pe spate, fie din cauza durerii.

Pentru durere mereu am primit cate ceva, ceea ce ma ajuta sa ma deplasez sau sa motai putin.

Am stat singura in camera si timpul a trecut mult mai greu. Cand m-am repus pe picioare am facut cateva ture prin spital si am revazut camera in care am stat cand l-am nascut pe David. Mi-am adus aminte de colega mea de camera, de Elena. Cred ca nimic nu este intamplator..trebuia sa ne cunoastem..

Elena trece acum prin clipe grele alaturi de puiul ei, Giulia , care are o forma rara de leucemie. Giulia s-a nascut la 30 de minute dupa ce a venit pe lume David si a fost un copil sanatos pana acum cateva luni.

Este internata la o clinica din Turcia si reactioneaza foarte bine la tratament , insa pentru a putea sa acopere toate costurile, parintii mai au nevoie de inca 75000 euro. Exista un grup – Ajutor pentru Giulia-  unde oameni cu suflet mare incearca sa ajute licitand diverse lucruri. Daca intamplator cititi aceasta postare ( caci nu distribui de obicei postarile ) si vreti sa ajutati un pui de om care isi petrece toata ziua in camera unui spital si care are mari sanse de recuperare,  puteti sa intrati in grupul respectiv sau sa donati 2 euro la 8828 cu textul Giulia. Orice ajutor conteaza.

Revenind la subiect…

Personalul a fost extrem de amabil, insa eu m- am simtit cu totul diferit fata de acum 2 ani.

Emotiile au fost mult mai mari, durerile le-am resimtit mai puternice si optimismul meu a cam lipsit.

Nu vreau sa fiu inteleasa gresit; ma bucur enorm pentru noul miracol din viata noastra. Abia astept sa ne cunoastem mai bine, sa ne descoperim una pe cealalta…si imi doresc din toata inima sa fie sanatoasa.

Sunt cu gandul totusi si acasa..la David..mi-e un dor nebun de el si numai  gandul la el ma face sa plang. Imi fac tot felul de griji. Cum va fi cu doi copii, cum imi voi imparti timpul in asa fel incat sa nu simta nici unul lipsa si afectiunea mea.

David cand era bebe mic beneficia de toata atentia noastra si am trait impreuna clipe de neuitat. Am in memoria inimii fiecare etapa prin care am trecut impreuna. Primul zambet, primii pasi, primul cuvant.

Si Iris merita aceeasi atentie, aceeasi afectiune..insa, si David merita sa simta ca nimic nu s-a schimbat, ca este la fel de important pentru noi, ca il iubim la fel de mult..

Nu stiu cum voi reusi sa fac toate acestea. Gandul acesta imi genereaza atat de multa tristete..

Iata de ce totul este diferit acum. Acum doi ani tot ce trebuia sa fac era sa merg acasa sa imi petrec tot timpul cu noul membru al familiei. Acum trebuie sa merg acasa, sa imi impart acest timp si sa inmultesc toata iubirea pe care pana acum i-am oferit-o lui David .

Nu stiu daca sunt pregatita , dar nu mai conteaza. Toate lucrurile se intampla atunci cand trebuie si uneori suntem mai pregatiti decat ne consideram a fi.