In brate la mami!


Unde poate fi mai bine decât în brațe la mami? Acele mâini minunate care îți oferă protecție și încredere.  Locul din care poți sa vezi tot ce te inconjoara fără a te mai simți neajutorat. În brațe la mami este cald și bine. Este iubire!

De ce vrea bebe in brațe la mami?  Pe mami el o cunoaste cel mai bine. Este acea bătaie a inimii pe care a auzit-o timp de 9 luni. Se simte ocrotit și iubit și știe ca nimic rau nu i se poate întâmpla.

Eu pe David l-am ținut în brațe încă de la început.  Nu l-am lăsat sa plângă, chiar dacă unele persoane m-au judecat și mi-au spus ca nu procedez bine pentru ca se va învăța în brațe.😅

Chiar așa?  Eu nu am văzut nici un copil la 20 de ani ținut în brațe de către mami. După doi ani, majoritatea copiilor refuza sa își mai petreacă timpul în brațe pentru ca doresc sa exploreze mediul inconjurator. Devin mici omuleți,  capabili sa mănânce singuri, sa se joace, sa meargă, sa vorbească și sa își rezolve singuri micile probleme pe care le întâmpină.  Așadar,  vine o vreme ( prea repede, cred) în care micuții nu mai vor în brațe și atunci o sa tânjești după momentele unice de la început când aveai un pitic mic pe care puteai sa-l simți mereu aproape de tine.

Ce poate fi mai plăcut decât sa simți aproape un suflet atat de nevinovat, o parte din tine.

Mulți sunt încă cei ce considera ca a tine în brațe un bebelus prea mult timp îl poate transforma intr-un copil răsfățat și alintat care nu va fi capabil sa se descurce singur. Un copil alintat este un copil căruia I se arata zilnic dragostea, care este îmbrățișat des și care, la rândul lui va deveni un om capabil sa-și exteriorizeze sentimentele și afecțiunea…și nu văd nimic rău în asta!

Este adevărat ca ținând în brațe mult timp un bebelus este posibil sa nu mai ai timp pentru a face multe alte lucruri, dar sunt convinsa ca piticii au și momentele lor de liniște când pur și simplu nu doresc în brațe.

În plus, vom avea timp și pentru alte lucruri, dar timpul petrecut alături de copiii noștri este neprețuit și ireversibil.

Timpul trece inevitabil. Sub ochii noștri, ghemotocul care parcă mai ieri plângea și nu se liniștea decât atunci când simțea căldura unor brațe iubitoare, devine mult prea repede adult. Poate ca îmbrățișările vor exista toată viata ( cel puțin așa vreau eu sa cred)…dar știu ca nu îmi voi putea purta mult timp copilul în brațe.  Va merge la grădiniță peste puțin timp…acolo cred ca își va dori pentru prima oară cu adevărat sa devină sau sa para independent, capabil sa se descurce singur. Apoi, va deveni școlar.  Poate ca atunci voi încerca sa-l tin de mana la trecerea de pietoni, iar el fâstâcit imi va întinde mana ( pentru ca va știi ca așa trebuie sa faca). Peste încă puțin timp va deveni adolescent. Își va găsi liniștea și fericirea în pasiunile și hobby-urile pe care le va avea, in intalnirile cu prietenii si colegii. Din când în când, vom depana amintiri și vom avea discuții interesante pe diverse subiecte. Poate ca mă va lua uneori în brațe.  Și poate…sper. .mă va alinta din când în când cu câte un sărut pe obraz în semn de recunoștință. Dar nu va mai vrea în brate de mult..

Așadar, nu e păcat sa nu profit la maximum de ceea ce îmi oferă viața acum? De aceste unice momente?  Îmi port copilul peste tot cu mine. Foarte rar cu căruțul și de cele mai multe ori în brațe sau in SSC.

În casa ne jucam ce ne jucam și tot în locul preferat ajungem..în brațe.  De adormit , adormim tot in brate. Mai sta și singur câteodată în pătuț,  dar mult prea puțin…doar cât sa pot eu sa mănânc,  sa mă îmbrac sau sa mă spăl pe dinți.

Dacă este greu? Ar fi absurd sa spun ca nu. Câteodată este greu. Câteodată simt nevoia de libertate. Dar este minunat!  Sunt acolo pentru el. Oriunde,  oricând.  Și el știe asta!

Reclame