Primele zile cu bebe 2 (Iris) acasa.


A venit si momentul externarii! Asteptam cu nerabdare sa il vad pe David.

Puteam sa plec de la ora zece, insa sotul nu a putut sa vina sa ne ia decat la ora 12. La prima nastere au venit multi specialisti sa ne instruiasca si externarea a avut loc dupa ora 15.  Acum, m-au vizitat doar medicul meu, neonatologul si consultantul in alaptare ( care mi-a oferit informatii utile, chiar daca trecusem printr-un proces de alaptare deja). Asistentele veneau din zece in zece minute sa vada daca am plecat. Erau 6 internari in ziua respectiva..

Dezavantajul cand nasti la o clinica privata este acela ca nu stai decat 3 zile internata, desi recomandat este sa beneficiezi de ingrijiri medicale macar 5 zile. Cu toate acestea, nimic nu se compara cu somnul de acasa. Am dormit foarte putin in aceste 3 zile.

David era in casa atunci cand am ajuns. S-a bucurat cand m-a vazut si ne-am iubit putin..Am ramas uimita cand am constat ca lega cuvinte. Vorbea mult mai mult..in doar 3 zile..Asta ma pune si acum pe ganduri. De cand am ajuns eu acasa a revenit la vocabularul limitat..Stiu ca fiecare copil are ritmul lui , insa ma gandesc ca poate gresesc fara sa-mi dau seama..Se pare ca poate si stie sa vorbeasca daca vrea.

Dupa ce ne-am imbratisat , i-am aratat si noul membru al familiei care era in brate la tati. Spre surprinderea noastra s-a bucurat . Probabil credea ca este o fiinta cu care se poate juca asa cum considera el de cuviinta..asa cum face cu Tzutzu ( cainele nostru).

O mangaia, nu stia cum sa faca sa o ia in brate..ii aducea mancare. Trebuia sa fim foarte atenti ca sa nu o raneasca din greseala.

Inceputul parea promitator. David era incantat de bebe..In urmatoarele zile atitudinea lui s-a schimbat, si-a dat seama ca bebelusul are nevoie de atentia mea si binenteles ca acest lucru l-a afectat , desi incercam sa fac tot ce imi statea in putiinta ca nu simta schimbarea din viata noastra asa brusc, pe neasteptate. Pot sa spun ca in primele zile, chiar a avut mai multa atentie din partea mea decat a avut Iris.  Cu toate acestea , regresia si-a facut prezenta in comportamentul lui. Stiam ca se poate intampla acest lucru si l- am lasat sa se desfasoare.. in urmatoarea postare voi detalia acest aspect..

Cat despre mine…m-am simtit ingrozitor in primele zile..Am venit de la clinica plina de apa…Picioarele mele erau atat de umflate incat abia am putut sa ma incalt…si seara am experimentat o durere insuportabila..

Cu toate acestea am dormit 4 ore legate, ceea ce era un lux..oricat de mari ar fi durerile, cand David se joaca in parul meu nu am cum sa adorm decat fericita.

Reclame

Primele zile dupa operatie


Iris si-a revenit. A stat pana a doua zi la caldura si a primit din cand in cand oxigen.

Problema ei este des intalnita la prematuri sau in cazul unei nasteri complicate.

Important este ca a doua zi a fost langa mine, la pieptul meu. Nu prea avea ce sa suga, dar stiam ca ii face bine aceasta apropiere.

Noptile la clinica au trecut foarte greu si nu am dormit mai mult de 2 ore pe noapte ..fie din cauza pozitiei incomode pe spate, fie din cauza durerii.

Pentru durere mereu am primit cate ceva, ceea ce ma ajuta sa ma deplasez sau sa motai putin.

Am stat singura in camera si timpul a trecut mult mai greu. Cand m-am repus pe picioare am facut cateva ture prin spital si am revazut camera in care am stat cand l-am nascut pe David. Mi-am adus aminte de colega mea de camera, de Elena. Cred ca nimic nu este intamplator..trebuia sa ne cunoastem..

Elena trece acum prin clipe grele alaturi de puiul ei, Giulia , care are o forma rara de leucemie. Giulia s-a nascut la 30 de minute dupa ce a venit pe lume David si a fost un copil sanatos pana acum cateva luni.

Este internata la o clinica din Turcia si reactioneaza foarte bine la tratament , insa pentru a putea sa acopere toate costurile, parintii mai au nevoie de inca 75000 euro. Exista un grup – Ajutor pentru Giulia-  unde oameni cu suflet mare incearca sa ajute licitand diverse lucruri. Daca intamplator cititi aceasta postare ( caci nu distribui de obicei postarile ) si vreti sa ajutati un pui de om care isi petrece toata ziua in camera unui spital si care are mari sanse de recuperare,  puteti sa intrati in grupul respectiv sau sa donati 2 euro la 8828 cu textul Giulia. Orice ajutor conteaza.

Revenind la subiect…

Personalul a fost extrem de amabil, insa eu m- am simtit cu totul diferit fata de acum 2 ani.

Emotiile au fost mult mai mari, durerile le-am resimtit mai puternice si optimismul meu a cam lipsit.

Nu vreau sa fiu inteleasa gresit; ma bucur enorm pentru noul miracol din viata noastra. Abia astept sa ne cunoastem mai bine, sa ne descoperim una pe cealalta…si imi doresc din toata inima sa fie sanatoasa.

Sunt cu gandul totusi si acasa..la David..mi-e un dor nebun de el si numai  gandul la el ma face sa plang. Imi fac tot felul de griji. Cum va fi cu doi copii, cum imi voi imparti timpul in asa fel incat sa nu simta nici unul lipsa si afectiunea mea.

David cand era bebe mic beneficia de toata atentia noastra si am trait impreuna clipe de neuitat. Am in memoria inimii fiecare etapa prin care am trecut impreuna. Primul zambet, primii pasi, primul cuvant.

Si Iris merita aceeasi atentie, aceeasi afectiune..insa, si David merita sa simta ca nimic nu s-a schimbat, ca este la fel de important pentru noi, ca il iubim la fel de mult..

Nu stiu cum voi reusi sa fac toate acestea. Gandul acesta imi genereaza atat de multa tristete..

Iata de ce totul este diferit acum. Acum doi ani tot ce trebuia sa fac era sa merg acasa sa imi petrec tot timpul cu noul membru al familiei. Acum trebuie sa merg acasa, sa imi impart acest timp si sa inmultesc toata iubirea pe care pana acum i-am oferit-o lui David .

Nu stiu daca sunt pregatita , dar nu mai conteaza. Toate lucrurile se intampla atunci cand trebuie si uneori suntem mai pregatiti decat ne consideram a fi.

 

 

 

 

 

Primele zile cu piticul – Dragoste la prima vedere


Am ramas surprinsa sa constat ca bebe desi parea atat de neajutorat stia ce sa faca.
Am fost inspirata sa iau cu mine protectia de silicon si i-a fost mult mai usor micutului sa se adapteze la san. As fi stat cu el o vesnicie, uitand de durere, de oboseala..Inca nu se instalase lactatia si imi doream tare mult ca bebelusul sa beneficieze de colostru.
In scurt timp au venit sa mi-l ia pentru ca eram imobilizata de la brau in jos si nu eram apta pentru a sta cu el.
La pranz am servit masa desi eram convinsa ca nu voi manca in ziua cu pricina (citisem ca nu ai voie sa mananci nimic dupa operatie). Tot in jurul pranzului a venit o asistenta sa-mi faca injectia cu clexane, urmand ca in urmatoarele saptamani sa o fac in jurul orei 19.
A trecut foarte repede prima zi dupa cezariana. La inceput aveam tendinta de a misca picioarele si mi se parea atat de ciudat sa nu reusesc sa fac asta! La un moment dat aveam impresia ca tot corpul imi este amortit si ma gandeam cu groaza cum o sa reusesc sa dorm in conditiile in care singura pozitie era cea pe spate. Mi- a curs foarte mult sange (din cauza injectiilor cu clexane) si mi s-a schimbat de mai multe ori lenjeria. Seara mi s-au dat calmante si m-am bucurat crezand ca o sa dorm toata noaptea. Atat eu cat si colega mea am dormit doar pana la ora 2. Abia asteptam sa se faca dimineata si sa-mi vad piticul.
Am adormit cu gandul la el si m-am trezit la fel. Aveam un sentiment atat de placut si un dor nebun de al meu copil pe care aveam impresia ca il cunosc de-o viata. Pe la ora 7 a venit micul de jun si in scurt timp au venit doua infirmiere tinere care ne-au ajutat sa ne ridicam din pat si sa ne spalam. Mi-a fost teama sa ma ridic din pat (toate persoanele care au trecut printr-o cezariana mi-au marturisit ca este dureros). Spre marea mea surprindere nu m-a durut atat de tare nici cand mi s-a scos sonda si nici cand m-am ridicat. Senzatia a fost una ciudata, de parca nu as mai fi mers zile intregi dar cu pasi mici si ajutata de infirmiera am ajuns la dus unde am fost ajutata sa ma spal.
Am fost incurajata sa fac cat mai multa miscare si am facut cateva ture prin clinica.(stiam ca este bine sa te misti cat mai mult ca sa te recuperezi mai repede). Dupa putin timp au venit asistentele cu bebelusii. Colega mea de camera a nascut o fetita pe nume Julia.
David a venit de data aceasta fara caciulita si avea foarte mult par negru, o piele curata, alba si niste ochi mici, migdalati. Semana cu un chinez in miniatura.
Chinezul meu mic a fost asezata la san, dar eu nu aveam inca laptic si el se chinuia zadarnic sa prinda mameloanele neformate. Era atat de cuminte si de dulce incat as fi vrut sa mi-l lase toata ziua. Stiam ca este posibil acest lucru, dar eram destul de incapabila pentru a avea grija de el. Sotul meu a venit la timp pentru a petrece cat mai mult timp cu micutul. Din pacate nici a doua zi nu am putut sa stat cat as fi vrut eu cu el. Am fost intrebate daca dorim sa ne aduca noaptea bebelusii si colega mea a refuzat, recomandandu-mi sa fac la fel si sa ma odihnesc cat mai mult. Stiam ca are dreptate, dar noaptea m-au apucat mustrariile de constiinta, ma gandeam la micul meu chinez care in loc sa fie langa mamica lui, este singur.
A doua zi nu mai aveam rabdare, abia asteptam sa vina piticul mei in salon. Consultantul in alaptare a venit de doua ori, dar de fiecare data copiii nu erau in salon cu noi. I-am spus acesteia ca eu cred ca nu am lapte, mi-a analizat mameloanele si mi-a spus ca in doua, trei zile voi avea lapte.
Bebelusul meu a venit mai tarziu si am petrecut toata ziua impreuna. De data aceasta i se schimbase culoarea pielii care devenise mult mai inchisa din cauza icterului fiziologic. Speram sa nu ma tina internata inca o zi din cauza asta.
Am incercat sa-l pun cat mai mult la san, dar tot nu venea lapticul. L-am schimbat pentru prima data si nu mi s-a parut deloc dificil. Cand il puneam in patut incepea sa planga si eram nevoita sa-l tin cat mai mult in brate desi ma durea destul de tare operatia. La un moment dat i s-a facut foame si a inceput sa planga foarte tare. Pana a venit asistenta cu lapticul la biberon a plans fara oprire. Ma simteam atat de neputincioasa in fata propiului copil, as fi vrut atat de mult sa pot sa-l alaptez si mi-era ciuda ca nu pot sa fac asta.
De fiecare data cand ne aduceau bebelusii, in patutul lor mobil era o lista cu orele la care acestia au fost hraniti si modul lor de hranire ( la san sau cu lapte praf). In mod normal in primele zile, bebelusi papa in jur de 10-15 ml de laptic la patru ore, maxim 30 de ml. Bebelusul meu a papat 30 de ml si dupa o ora a inceput iar sa planga de foame. Asistenta a fost nevoita sa ii aduca inca 30 de ml. Imi doream sa-l am alaturi de mine toata noaptea, dar nu se instalase lactatia si el isi dorea sa fie tinut in brate mereu iar eu nu puteam sa- i satisfac aceasta nevoie. La ora 20 noi am fost primii parinti chemati sa asiste la baita. Abia dupa am inteles de ce David a fost primul bebelus caruia i se facea baia. Era galagios iar baia il ajuta sa adoarma mai repede. Le-am rugat sa mi-l aduca in ultima noapte sa il pun la san inainte de a fi hranit cu formula. Mi-au sugerat sa urc eu in sala de Neonatologie. Nu am dormit toata noaptea, asteptand telefonul asistentelor. Pe la ora 2 m-au sunat si ajutata de asistente am reusit pentru prima data sa alaptez. Nu aveam suficient lapte, dar bebelusul sugea fara protectia de silicon. Dupa aproximativ 30 de minute a primit si 30 de ml de lapte praf pe care l-a papat foarte repede. ( asta imi dadea de inteles ca nu s-a saturat la san).
Dimineata am primit mai multe vizite.
Medicul meu ginecolog ( care a venit in fiecare zi sa ma vada) mi-a spus ca totul a decurs bine si ca sunt apta sa plec acasa.
Medicul pediatru ne-a adus o lista cu recomandari ( pe care o voi posta saptamana viitoare) si mi-a spus ca bebe a scazut de la 3340 la 3170, ceea ce era normal.
Medicul de garda a stat destul de mult cu noi la povesti si ne-a explicat ce fel de lenjerie este recomandata in cazul cezarianei si ne-a recomandat sa nu depunem efort timp de 6 saptamani. De asemenea, ne-a sugerat sa nu incercam sa obtinem o sarcina mai repede de 1 an si jumatate.
Consultantul in alaptare a venit dupa ce ne-au adus bebelusii si nu am fost inspirata sa pun mai multe intrebari pentru ca bebelusul incepuse sa suga.
Dupa toate aceste vizite mi l-au adus pe Dudu ( ii spuneam in toate modurile posibile, mai putin pe nume) si tati l-a imbracat in hainele aduse de acasa. Toate hainutele cu care era imbracat ii erau stramte. (cand le-am cumparat eram sigura ca ii vor veni).
Pe data de 5 februarie, David a mers pentru prima oara cu masina..acasa. Stiam ca in momentul in care vom ajunge acasa va incepe cu adevarat aventura.
Fara ajutorul asistentelor si a doctorilor totul avea sa fie mult mai dificil. Urma sa ne confruntam atat noi,ca si parinti, cat si micutul nostru cu o serie de necunoscute carora trebuia sa le facem fata cu brio.