Saptamana 23 de sarcina- Morfologia fetala


Simptome si sentimente.

Morfologia fetala este o ecografie 4 D care se realizeaza in semestrul 2 de sarcina (de preferat in saptamana 20-24) si care depisteaza afectiuni si malformatii ale: inimioarei, rinichilor, burticii (abdomenului si toracelui), plamanilor, placentei si lichidului amniotic. Pot fi depistate si anomaliile aparute la nivel cranian si se mai pot furniza date cu privire la greutate, sex (daca nu s-a aflat mai inainte), pozitie, varsta gestationala etc.

Cu mari emotii am ajuns la clinica si ne-a intampinat doctorul P.
Pot sa spun ca nu am avut norocul de a surprinde bebelusul treaz, motiv pentru care doctorul s-a cam chinuit sa masoare anumite organe. Eu m-am incurcat si am spus data reala a ultimei mentruatii, desi conform embriotransferului ar fi trebuit sa spun 7 mai (nu 3 mai) si doctorul ne-a spus ca bebelusul este mai mic cu aproape 2 saptamani. In cele din urma, m-am corectat si se pare ca ar fi mai mic cu o saptamana. Are 492 de grame. Ni s-a spus ca nu este grav, ca bebelusul poate sa recupereze in urmatoarele saptamani. In rest, totul pare a fi in regula: organele, membrele, placenta, lichidul amniotic.
La un moment dat, doctorul nu reusea sa-i masoare o manuta si a incercat prin toate mijloacele posibile sa-l trezeasca dar nu a reusit. Din cauza aceasta morfologia a durat aproape o ora si la un moment dat aveam impresia ca nu-mi mai simt picioarele. In cele din urma, bebelusul a adoptat pozitia picior peste picior si si-a lasat mainile la vedere pentru a fi masurate. Ne-a lasat sa-i facem si o prima poza de album..dar din profil.

DSCN4802
Aaa…am uitat sa mentionez: este 100% baietel si nu a ezitat sa ne arate acest lucru din prima!

Ca si simptome, inca am uneori varsaturi si cred ca acumulez cam multa apa in organism. Sunt putin stresata din punctul acesta de vedere..Nasa mea atunci cand era insarcina cu gemeni a retinut multa apa, avea mainile umflate, tensiunea marita si in ultimul trimestru a aflat ca sufera de hipertensiune indusa de sarcina. Hpertensiunea (nedepistata) a dus la preeclapsie si din pacate a pierdut un bebelus in ultima luna de sarcina :(.
Cand m-a vazut, si-a dat seama ca acumulez apa si mi-a dat aparatul ei de tensiune ca sa fie sigura ca imi iau tensiunea in fiecare zi. Eu am tensiunea foarte mica, dar m-a asigurat ca si ea o avea mica pana intr-o zi cand brusc s-a marit. Momentan, tensiunea mea este de 9 cu 6, cel mult 10 cu 6. ( asa o am de cand ma stiu). La inceputul sarcinii am avut-o 12 cu 6, dar este posibil sa fi fost mai mare din cauza schimbarilor hormonale care au avut loc la inceput.

Analize si investigatii

morfologia fetala ( ecografie 4 D)
– glucoza serica ( glicemia- pentru depistarea diabetului gestational)
– anti- toxoplasma Ig G
– anti- toxoplasma Ig M

Analize pentru trombofilie:
hemoleucograma
– PT
– APTT
– fibrinogen
– D-Dimeri

Tratament: injectii clexane 0,4 1/zi, acid folic 5 mg 1/zi, aspenter 1 / zi.

Greutate:63 kg

Activitate:

Saptamana aceasta am fost la cumparaturi si i-am luat luat piticului bady-uri. Am ascultat sfaturile proaspetelor mamici si pentru prima luna am luat doar bady-uri care se inchid in fata. (asa bebelusul se schimba mai usor).
Am uitat sa mentionez ca in fiecare saptamana fac masaj si acest lucru cred ca ajuta intr-o oarecare masura circulatia sangelui. Masajul in sarcina este permis daca miscarile nu sunt puternice si viitoarea mamica nu sta pe burta.

Evolutia bebelusului

Bebelusul are cam 30 de centimetri lungime si cantareste aprox. 565 de grame. Este mai bine proportionat, desi capul inca este mai mare fata de restul corpului. Bebelusul creste intr-un ritm fantastic. In urmatoarele patru saptamani isi va dubla greutatea. Desi arata acum ca un bebelus, el este inca fragil si delicat, cu putin tesut adipos si o piele zbarcita. Miscarile ii sunt din ce in ce mai complexe iar auzul ii este foarte dezvoltat. Zgomotele puternice il fac sa tresara si prefera muzica in surdina si vocea mamei. Bebelusul poate auzi acum zgomotele produse de bataile inimii tale si de circulatia sangelui in vasele mari de sange. Zgomotele puternice pe care le aude in uter – cum ar fi latratul cainelui sau zgomotul aspiratorului – probabil nu il vor speria pe copilul tau atunci cand le va auzi in afara uterului.

Plamanii se dezvolta pentru a se pregati de respiratie si incep sa produca substante care captusesc alveolele pulmonare (surfactantul).
Producerea de surfactant continua de acum in colo, plamanii fiind pe deplin functionali in apropierea momentului nasterii. Plamanii pot functiona acum cu mult ajutor, ce-i drept, in afara uterului. E nevoie insa de mult surfactant pentru ca bebelusul sa respire de unul singur. In uter, bebelusul face repetitii pentru miscarile respiratorii folosind muschii respiratori. Lichidul amniotic este inspirat in plamani si ajuta la formarea acestora. Este usor de inchipuit ca nu exista aer in plamanii copilului decat dupa nastere; tot oxigenul de care celulele bebelusului au nevoie este adus prin sangele din placenta si provine de la mama.
Bebelusii nascuti prematur la 23 de saptamani pot supravietui daca beneficiaza de ingrijiri supraspecializate si sunt suficient de norocosi sa nu dezvolte complicatii serioase. Riscurile, insa, sunt foarte mari.

Dimensunea bebelusului

calendar_sarcina_saptamana_23

In saptamana 23 de sarcina bebelusul este aproape la fel de lung ca o rigla de 30 de centimetri si cantareste jumatate de kilogram avand dimensiunea unui grapefruit.

sapt_23

Ce se intampla in corpul tau?

De acum burtica incepe sa creasca rapid. Cei din jurul tau observa ca esti insarcinata si sunt mai grijulii. Poti sa te bucuri la maxim de aceasta perioada in care nu ai stari de rau, esti plina de energie si radiezi de frumusete.

In scurt timp o sa experimentezi faimoasele contractii Braxton Hicks, numite si « travaliu fals ». In cazul in care te afli la prima sarcina si nu poti sa faci diferenta intre ele si cele cele reale, e posibil sa te panichezi putin.
Este posibil sa apara si primele picaturi de lapte din sanii dumneavoastra. E semnalul ca acestia sunt deja pregatiti pentru minunata lor misiune: alaptarea puisorului. Daca nu se intampla acest lucru nu este nici o problema. Multe femei abia dupa ce nasc elimina lapte.
Ce ar putea sa inceapa sa te supere de acum sunt durerile de spate. Pe masura ce burtica ta creste, curburile coloanei se modifica, muschii care sustin coloana se slabesc si devin durerosi. E important sa incerci sa iti controlezi postura
Nu pune picior peste picior – aceasta pozitie intrerupe circulatia de la nivelul membrelor inferioare. Pentru durerile de spate poti face gimnastica si masaj. .
Uterul creste progresiv in dimensiuni si determina cresterea presiunii la nivelul venelor ce aduc spre inima sangele din partea inferioara a organismului si determina astfel incetinirea circulatiei la nivelul membrelor inferioare. Consecintele acestui fapt sunt edemele, varicele si hemoroizii.

Intre timp, stai cu picioarele ridicate cat de mult poti, intinde-ti picioarele atunci cand stai in sezut, evita sa stai nemiscata pentru perioade mai lungi de timp.

Daca observi edeme si la nivelul mainilor sau fetei, trebuie sa anunti medicul deoarece acesta poate fi unul din semnele unei afectiuni severe denumita preeclampsie.

Preeclampsia este o afectiune caracterizata prin hipertensiunea (cresterea presiunii sangelui in sistemul vascular) ce poate crea complicatii in timpul sarcinii. De cele mai multe ori doctorii folosesc termenul de „hipertensiune indusa de sarcina” pentru diagnosticul hipertensiunii aparute la gravida in cursul sarcinii. Hipertensiunea aparuta in sarcina creste riscul de preeclamsie si alte complicatii. De aceea, gravidele sunt sfatuite sa isi ia tensiunea frecvent in cursul sarcinii. In general preeclampsia apare la femeile tinere care sunt la prima sarcina, in special in ultimul trimestru.

Simptome ale preeclampiei sunt:

• Prezenta unei edeme patologice (la maini sau la picioare), dureri de cap, dureri in abdomenul superior, greata, varsaturi, ameteala, tiuitul urechilor sau tulburari de vedere;

• Cresterea presiunii sangelui (mai mare de 140/90);

• Nivel crescut al proteinelor in urina (proteinuria).

Reclame