Saptamana 30 de sarcina- Scoala Parintilor


Simptome si sentimente

Am inceput cursurile si trebuie sa recunosc ca unele informatii sunt cu adevarat pretioase. Sunt multe surse de informare pentru o viitoare mamica (carti, reviste, internet),dar atunci cand anumite aspecte sunt explicate de catre specialisti le intelegi altfel. Cel mai mult imi place ca pot participa si taticii la cursuri si astfel inteleg si ei altfel nevoile bebelusului si mai ales nevoile si sentimentele mamei in timpul sarcinii si dupa nastere.

Cursurile cuprind sase sedinte:
– Sarcina si nasterea naturala ( nutritie, sentimente, simptome, travaliu)
– Cezariana ( etape, recuperare, simptome)
– Celule stem
– Suport psihologic
– Ingrijirea copilului ( discutii cu neonatologul)
– Consultanta in alaptare.

Taticii beneficiaza de 5 zile lucratoare de concediu parental dupa nasterea bebelusului iar in cazul in care parcurg si aceste cursuri vor primi un certificat de absolvire prin care pot beneficia de inca zece zile de concediu de paternitate.
O sa va impartasesc mai multe informatii si pareri despre aceste cursuri dupa ce le voi parcurge pe toate.

Bebelusul cred ca este bine. Ma deranjeaza putin faptul ca medicul meu ne cheama doar o data pe luna la control. Am inteles ca este indicat ca dupa saptamana 28, sarcina sa fie urmarita de doua ori pe luna sau macar o data la trei saptamani. Nemultumirea mea se datorteaza in mare parte si nerabdarii si curiozitatii. Sunt curioasa daca bebe a luat suficient in greutate si sunt nerabdatoare sa il vad de fiecare data.
Mai sunt aproximativ 2 luni pana cand imi voi tine bebelusul in brate. Eu inca sper sa nasc la termen chiar daca sansele sunt destul de mici. Prin „la termen” eu ma refer la 40 de saptamani, desi stiu ca si la 38 de saptamani un bebelusi este incadrat ca fiind nascut la termen.

Tratament: injectii clexane 0,6 1/zi, acid folic 5 mg.

Greutate: 69 kg

Activitate.

Sunt zile in care nu am chef de nimic si imi vine greu sa ma mobilizez, dar de cele mai multe ori sunt foarte activa si nu am stare. In weekend am fost plecati de dimineata pana seara si am facut tot felul de cumparaturi ca sa nu ne aglomeram de Craciun. Sotul meu s-a simtit mai obosit decat mine. Imi face placere sa cutreier magazilele si sa am tot felul de activitati. Am impresia ca trece timpul mai repede asa. Incep sa fiu nerabdatoare..

Dimensiunea bebelusului

Bebelusul are 39 de centimetri si cantareste aproape 1.300 de grame

index

Acesta este cat o varza

30_varza

Evolutia bebelusului

In saptamana 30 bebelusul tau are cam 39 de centimetri si cantareste aproape 1.300 de grame. Cam 800 mililitri de fluid amniotic il inconjoara, dar volumul va scadea pe masura ce el va creste si va umple uterul. Bebelusul continua sa ia in greutate si sa adauge straturi suplimentare de grasime. Din saptamana aceasta si pana in saptamana 37 el va lua in greutate cam 225 de grame pe saptamana.
El poate sa exerseze miscarile respiratorii printr-o succesiune regulata a diafragmului. Aceste miscari succesive pot sa il faca sa sughite. Pe masura ce el face aceste miscari din ce in ce mai puternice, poti observa mici zvacniri ale uterului, ca niste spasme.
Bebelusul poate clipi, este capabil sa distinga intre intuneric si lumina si poate chiar urmari o sursa de lumina inainte si inapoi. Odata ce se naste, isi va tine ochii inchisi o buna parte din zi. Atunci cand ii deschide, va raspunde la modificarile intensitatii luminoase, dar el va vedea doar obiectele aflate la cativa centimetri de fata lui.

Ce se intampla in corpul tau?

Te poti simti usor epuizata in aceste zile, mai ales daca ai probleme cu somnul. Poti sa te simti neindemanatica. Datorita hormonilor de sarcina esti mai grea, echilibrul tau este afectat si articulatiile sunt instabile. Aceste articulatii laxe pot determina cresterea piciorului tau cu un numar la pantof – permanent.

Iti amintesti de acele schimbari de dispozitie de la inceputul sarcinii? O combinatie de simptome neplacute si hormoni are ca rezultat reaparitia acelor modificari de stare pe care le-ai simtit in primele luni de sarcina.

Este normal sa te ingrijorezi cu privire la cum va decurge travaliul sau daca vei fi un bun parinte, dar daca nu te poti descotorosi de starea de tristete sau daca simti ca senzatia de anxietate si de iritabilitate creste, vorbeste cu doctorul tau.

Te poti numara printre cele 10% dintre femeile insarcinate care sunt afectate de depresie usoara sau moderata in timpul sarcinii.

DSCN4561

Reclame